România şi principiul ţării de origine

Problema liberei circulaţii a serviciilor nu pare să fie bine înţeleasă în România. Relativ recent, Leonard Orban, negociatorul şef al României era nevoit să explice că “principiul ţării de origine” avantajează în cel mai înalt grad pe noile venite în UE, ţările estului ex-comunist, printre care, fireşte, şi pe România, dar sindicatele mobilizate de sindicatele europene au preluat mimetic mesajul vestic, protestînd împotriva liberei circulaţii a serviciilor.

Directiva Bolkestein îşi propunea, la origine, să înlăture toate barierele birocratice din calea liberei circulaţii a unor firme prestatoare de servicii. Scopul era, aşadar, acela ca firmele să nu fie obligate să cunoască toate legislaţiile naţionale din UE. Mai exact, tot ce ţine de contracte, de condiţiile de angajare şi de salarizare s-ar fi supus legislaţiei din ţara de origine.

În vestul Europei, sindicatele şi social-democraţii, în primul rînd, au găsit că această directivă ar putea duce la un veritabil dumping social, că ar pune, aşa-zicînd, în concurenţă sistemele sociale din ţările Europei, punînd în pericol un întreg sistem de protecţie socială, în beneficiul noilor veniţi din Polonia, Cehia, Estonia şi mai tîrziu România şi Bulgaria.

Dezbaterea încordată din Parlamentul European a ajuns şi la Bucureşti, dar într-o formă distorsionată. Sindicatele şi destui ziarişti au protestat împotriva directivei Bolkestein , apreciind că ea ar dezavantaja grav pe români, pentru că “principiul ţării de origine” ar constrînge pe un angajator român să le dea românilor care lucrează pe un şantier în Germania, bunăoară, salarii “româneşti” şi nu salarii “germane”.

S-a văzut destul de clar că în general românilor le lipseşte spiritul antreprenorial, pentru că aici în România problema fost înţeleasă în sens restrîns şi exclusiv din perspectiva unui angajat fără nici o răspundere managerială.

Directiva aceasta şi libera circulaţie a serviciilor se referă însă mai cu seamă la întreprinderi mici şi foarte mici, eventual intreprinderi familiale, ca de pildă un restaurant, o frizerie, o spălătorie, o agenţie de turism şi care ar fi îngăduit românilor ca şi altor resortisanţi din ţările Estului ex-comunist excelente ocazii de a face afaceri în Vest fără să fie nevoiţi să obţină autorizaţii în Germania sau Franţa şi să se supună unor complicate obligaţii birocratice suplimentare.

Negociatorul şef, Leonard Orban, a părut în contextul dezbaterii româneşti, să facă o figură aproape exotică, întrucît a fost singura voce publică care a deplîns compromisul realizat la Strasbourg.