România, cu şi fără prezidenţiale

În ţara în care preşedinte a fost ales cel descris drept campion al justiţiei şi anti-corupţiei, cetăţenii sunt, încă, nevoiţi să recurgă la instanţele pan- sau suprastatale pentru a le pune în mişcare pe cele naţionale.

Este vorba despre cei patru timişoreni care şi-au câştigat, la Curtea Europeană, o primă dreptate, obţinând condamnarea statului român care nu doar că nu i-a protejat pe răniţii din revolta anti-ceauşistă ci, dimpotrivă, i-a cooptat la guvernare pe cei ce au ordonat focul împotriva demonstranţilor.

Depeşa France Presse care anunţă cazul şi îl explică a fost preluată în mai multe publicaţii, unele de specialitate juridică, din Germania.

Era, în vremea în care se petrecea fărădelegea generalilor criminali, sfârşitul "sângeros şi misterios", cum îl numeşte Hamburger Abendblatt, al unei epoci în care s-a crezut că, aminteşte cotidianul hanseat, "mămăliga nu explodează".

Până s-a produs minunea de la Timişoara. Dar dincolo de ieşirea bănăţenilor? A fost revoluţie sau lovitură de stat? Nu se ştie nici după 20 de ani, mai adaugă Abendblatt, care-l citează pe Silviu Brucan: "A venit trenul şi ne-am suit, pur şi simplu, în el".

Ceea ce au schimbat românii, în acel decembrie, a fost un context în care s-a născut ceea ce urma să devină întreaga operă - demnă de recompensat cu un Premiu Nobel pentru Literatură - a Hertei Müller.

Apropierea ceremoniei de decernare a înaltei distincţii atrage un nou val de articole cu şi despre scriitoarea născută în Banat, asemeni democraţiei româneşti.

"Am trăit fiecare zi luând în calcul posibilitatea de a muri", titrează revista Stern în ediţia online, citând-o pe Herta Müller din chiar discursul rostit la Stokholm, în deschiderea săptămânii Nobel.

"Un discurs şi o prezenţă prin care pare a-şi cere scuze: asta sunt, nu pot altfel. Şi chiar nu poate altfel. Opera şi viaţa îi sunt cuprinse într-o temă mare: cotidianul în regimul comunist din România (...) şi teroarea pe care acesta o răspândea (...) şi agenţii Securităţii. Iar despre ceea ce scrie în cărţi vine şi povesteşte şi acum, pe scena Academiei din Stokholm. Scrie pentru toţi cei care au suferit împreună cu ea şi pentru cei care vor mai suferi", încheie Stern, convins că Herta Müller, care nu dă autografe pe fotografii, nu va dansa la recepţia din sala de bal: "Nu va savura festivitatea. O va suporta, plecând, apoi, la ceea ce este viaţa ei - scrisul".

Herta Müller, observă Die Welt, scrie o proză politică de o poezie aparte. "Ca şi scrierile ei, discursul de la Stokholm este o mărturie a brutalităţii regimului Ceauşescu (...) şi denotă dimensiunea celor care au avut curajul să i se opună".

Dar, totodată, Müller trădează ignoranţa democraţiilor consolidate, incapabile să înţeleagă ce au trăit ceilalţi, în afara statului de drept, sugerează cotidianul citat.

Batista - batista mamei - pe care scriitoarea o foloseşte, deloc patetic, ca simbol, de-a lungul memoriilor din comunism, devine, iată, un veritabil steag al demnităţii umane, punctează Süddeutsche Zeitung.

Discursul rostit la Stokholm a purtat titlul "Fiecare ştie câte ceva despre cercul vicios", notează Sächsische Zeitung. Despre cercul vicios al spaimei şi opresiunii, cum îl numeşte şi postul public de televiziune ZDF, care îi va dedica Hertei Müller seara de joi - un interviu cu scriitoarea şi o poveste din satul ei natal.

O România aflată, şi la 20 de ani de la căderea comunismului, într-un cerc vicios. Sau într-unul al viciilor. Rezultatele alegerilor sunt contestabile.

Dar, scrie, la Budapesta, Nepszava, "contestarea nu aduce nimic. Polarizarea politică poate atrage daune de lungă durată. Ţara are nevoie de stabilitate. Dar şanse reale nu există. Pe de altă parte, socialiştii nu vor obţine mai mult decât prelungirea cu o săptămână a reinstalării preşedintelui în funcţie", sună prognoza cotidianului ungar.

Der Standard, din Viena, aminteşte că "pentru mulţi dintre alegătorii săi, Traian Băsescu nu este decât răul cel mai mic"; şi mai aminteşte de rangul de demnitar comunist deţinut de acesta înainte de '89. România "chiar ar fi meritat" un preşedinte necomunist, la 20 de ani de la căderea comunismului, conchide Der Standard.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre Iancu