România la doi ani după alegeri

Duminică, spre seară, pe când toate programele televiziunilor de ştiri din România se întrerupeau periodic sub presiunea evoluţiei evenimentelor din Congresul Partidului Social Democrat, liderul mai mult sau mai puţin formal al Partidului Democrat arunca, Emil Boc, într-un colţ de teleshow pseudopolitic, o mică bombă: îl invita pe şeful Executivului, Călin Popescu-Tăriceanu, să demisioneze, fie benevol, fie în urma unei moţiuni de cenzură care să genereze căderea Guvernului şi, în contextul parlamentar actual, chiar alegeri anticipate. Intervenţia lui Boc era o replică la o recentă (hai să-i spunem) dezvăluire a premierului: legislative înainte de termenul constituţional nu au fost organizate până acum pentru că le-a refuzat Partidul Democrat.

Băsescu: "Anticipate, anticipate, anticipate..."

Cuvântul de ordine al primilor doi ani de mandat prezidenţial Traian Băsescu a fost “anticipate”. Şeful statului a găsit mereu argumente pentru a contesta legitimitatea legislativului. Ba a fost vorba despre antipatia faţă de o parte din coaliţia guvernamentală, pe care a numit-o “soluţie imorală”, ba s-au îndepărtat prea mult interesele sale de cele ale premierului.

Drept e că acest din urmă motiv nu a fost niciodată pus ca atare pe tapet însă declaraţiile politice la cel mai înalt nivel lăsau mereu să transpară antipatii de factură mai degrabă economice decât de platformă politică. Ca o paranteză, în treacăt, să nu uităm că Tăriceanu a demisionat deja, o dată, dar viiturile l-au împins îndărăt spre biroul din Palatul Victoria.

Intervenţia lui Boc a fost calificată drept “gest neprietenesc” de către Teodor Meleşcanu, unul dintre liderii liberali rămaşi în fieful Tăriceanu după desprinderea grupării disidenţilor platformişti coagulaţi în jurul lui Teodor Stolojan. Pe de altă parte, însă, un alt lider liberal, Ludovic Orban, aprecia, la sfârşitul săptămânii trecute că PNL ar trebui să se obişnuiască cu gândul că – şi, chiar, să-şi asume rolul de – partid de opoziţie. “O ipoteză de lucru”, a venit replica ministrului Culturii, Adrian Iorgulescu, acesta din urmă calificând declaraţia colegului său de partid ca pe un fel de exerciţiu de imaginaţie democratică.

Majoritatea parlamentară a fost pierdută

Cert este că, la doi ani de la balotajul în urma căruia Traian Băsescu a a devenit preşedinte al României, Executivul se bazează pe un sprijin parlamentar cum nu se poate mai firav. Conservatorii s-au retras de la guvernare iar democraţii cochetează cu o bigamie liberală (oscilând între a susţine unele iniţiative ale echipei premierului Tăriceanu, cum ar fi bugetul, şi a pactiza cu aripa disidentă a fostului consilier prezidenţial Stolojan). Mai rămâne UDMR dar despre maghiari nu putem vorbi decât ca despre singurul partid din România care a reuşit să reziste la putere în mai toţi din cei 16 ani trecuţi de la descinderea pluripartitismului pe scena politică românească.

Mai există, e drept, o variantă de rezervă: demisia lui Tăriceanu să nu fie urmată neapărat de dizolvarea Parlamentului; Băsescu ar putea nominaliza un premier din tabăra democrată care să guverneze tot minoritar dar în baza sprijinului liberal-democraţilor lui Stolojan şi, mai ales, a unei înţelegeri cu “grupul de la Cluj”, mai popular cunoscut sub denumirea de Partid Social Democrat.

Dezbaterea serioasă pe care particulele constitutive ale actualei guvernări ar trebui să o poarte se cuvine lansată de la o întrebare: mai este 2007, an preelectoral prin natura constituţională a lucrurilor, momentul potrivit pentru declanşarea alegerilor anticipate?