România mondenă şi liberală

E vorba despre “Iniţiativa România Liberală” care ar strânge laolaltă pe unii dintre mai vechii opozanţi ai lui Crin Antonescu ca Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Dan Cristian Popescu, etc. Călin Popescu Tăriceanu a adoptat o poziţie favorabilă, definind iniţiativa ca o platformă de dezbateri ideologice, una menită să contribuie la definirea mai clară a identităţii PNL ca partid de dreapta, dar a precizat că nu face parte din grupul de iniţiativă. Crin Antonescu, în schimb, nu a dat multă atenţie oponenţilor săi: “Este pur şi simplu un micuţ şi plicticos manifest anti-PNL”.

Se pare că şi Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu se înşală. Primul pentru că manifestul grupului promite să fie mai mult decât un club liniştit de discuţii liberale: “Partidul Naţional Liberal, formaţiunea politică de la care românii aşteaptă, în primul rând, asumarea şi promovarea valorilor liberalismului clasic, a abandonat aceste valori. PNL a ajuns prizonierul intereselor unei persoane decise să sacrifice statul de drept şi drumul occidental al României pentru a-şi îndeplini obiectivul politicianist”.

Dar se înşală, aparent, şi Crin Antonescu, căci manifestul, departe de a fi un text anodin, este un veritabil denunţ şi o chemare la luptă.

Pe de altă parte iniţiatorii apelului nu ascund că au în vedere cooperarea cu adversarii USL, căci au fost invitaţi să participe la lansare şi Răzvan Mihai Ungureanu, Sever Voinescu şi alţii din tabăra adversă. Iniţiativa pare a fi aşadar un mod de a strânge laolaltă actuali PNL-işti cu fervenţi simpatizanţi al lui Traian Băsescu, un fel de tăietură transversală prin ţesutul dreptei româneşti.

Capacitatea de divizare a dreptei româneşti pare să fie inepuizabilă, căci nu a trecut mult de când a fost înfiinţată oficial a 4-a fracţiune a fostei drepte prezidenţiale. Aşadar 4 mici grupări legate direct de Traian Băsescu (PDL, Forţa Civică, Noua Republică, Mişcarea Populară) la care s-ar adăuga iată, această mică disidenţă PNL, inititulată “România Liberală”. Cu PNŢCD-ul în varianta epigonică a lui Aurelian Pavelescu am avea deja 6 partide şi grupări ale dreptei, care rivalizează cu PNL-ul.

Lăsând la o parte puterea de imaginaţie mondenă a societăţii româneşti, să facem câteva observaţii. În primul rând, ar fi cu adevărat nevoie de un grup de discuţii liberale, aşa cum promitea Călin Popescu Tăriceanu că va fi noua iniţiativă. În pofida a ceea ce cred iniţiatorii Mişcării Populare, care au denunţat preocupările doctrinare în favoarea unui eclectism pragmatic, dreapta are nevoie mai mult decât stânga de dezbateri ideologice şi de asumarea unui program limpede definit în termenii ideilor.

Bogdan Ducă, unul dintre contributorii de pe site-ul “Românialiberală” are dreptate cel puţin atunci când spune că un politician de dreapta trebuie să asume, “cu riscul de a pierde alegerile”, câteva idei şi principii cărora să le rămână credincios toată viaţa. El enunţă de altfel pe site-ul său personal un fel de “Decalog” al dreptei, pe care nu ştim dacă l-a supus sau nu judecăţii colegilor săi de iniţiativă politică.

În orice caz, atât partizanii fundamentalişti ai lui Traian Băsescu cât şi adversarii săi ireductibili reuşesc să fie de acord atunci când enunţă nevoia ca dreapta să se întemeieze în primul rând pe idei şi abia apoi pe interese de grup. Este tentant să crezi că ar fi colaborat mereu de minune dacă nu a fi existat Traian Băsescu, deşi pare o ipoteză naivă.

În sfârşit, cei care înţeleg că, fără doctrină, politica rămâne o jalnică improvizaţie sunt în toate taberele atât de puţini! De aceea este firesc să ne întrebăm dacă cei care au iniţiat România Liberală cred în decalogul tânărului lor coleg sau poate în alte idei pe care să le asume cu o minimă consecvenţă.