România nu este o ţară iremediabil coruptă

Justiţia din România a dat o dovadă convingătoare că a învăţat să reziste ispitelor şi presiunii politice. În ziua de 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat sentinţa prin care anulează planurile de urbanism corelate cu proiectul minier propus de Roşia Montana Gold Corporation. Compania minieră şi-a propus să strămute vechea localitate Roşia Montana ca să facă loc unor ample excavaţii şi a obţinut în acest scop aprobarea Consiliului local. Din 2002 şi până astăzi localnicii (reuniţi în asociaţia Alburnus Maior), care au refuzat să cedeze presiunilor, s-au luptat să demonstreze că aprobarea planurilor de urbanism a fost un tipic act de corupţie. Planurile cu pricina au fost finanţate exclusiv de RMGC şi au fost votate de un consiliu din care făceau parte şi unii dintre angajaţii acestei companii.

Cum a fost însă posibil? Nu este un secret pentru nimeni că nu doar la Roşia Montana, dar şi în Bucureşti şi în alte oraşe, planurile de urbanism au fost mereu modificate după interesele dezvoltatorilor imbiliari. „Caracatiţa” are braţe lungi şi nenumărate, dar în afara acestei triste realităţi sociale, a existat în cazul Roşia Montana şi un factor politic favorizant. Începând din campania electorală din 2009 şi apoi periodic la câte şase luni, preşedintele Traian Băsescu i-a acuzat de laşitate pe miniştrii care au tergiversat avizarea proiectului minier, cerându-le să accelereze procedurile. Ultima data când a cerut deschiderea exploatării, a fost luna trecută în cursul unui lung discurs ţinut în Parlament. Argumentaţia preşedintelui a fost mereu modificată după împrejurări. Iniţial a afirmat că proiectul ar aduce mari beneficii financiare statului, dar, după ce a fost vădit că statul nu mai deţine practic nici 1% şi că redevenţele sunt foarte mici, a fost nevoit să invoce alte argumente. Preşedintele avea să spună la un moment dat că România are nevoie de aur pentru rezervele sale de la Banca Naţională, dar după ce oficialii Băncii Centrale au dezminţit acest lucru, preşedintele a schimbat din nou discursul. El a revenit în ultimele dăţi cu argumentul locurilor de muncă, omiţând iarăşi să spună că preţul plătit pentru aceste locuri de muncă ar întrece cu mult beneficiile.

Dar nu numai preşedintele, ci şi PDL a militat în favoarea proiectului cu cianuri considerând că opoziţiile sunt artificiale şi că sunt instrumentate de forţe oculte. În cadrul unei ample dezbateri care s-a desfăşurat în Parlamentul European, deputatul european Traian Ungureanu avea să spună textual că cei care se opun utilizării cianurilor în minerit sunt actorii sau victimele unui complot politic. Ulterior avea să precizeze că ar fi vorba de un complot maghiar. Traian Ungureanu, care nu făcuse eforturi să se informeze, nu ştia însă că în România fusese iniţiat un proiect de lege menit să interzică cianurile şi că primul său semnatar a fost Gheorghe Funar, iar al doilea Peter Eckstein Kovacs, ceea ce arăta, fără dubiu, că opozanţii reprezintă pur şi simplu spiritul local ardelenesc şi nu alte forţe sau interese străine. Deputatul european nu ştia de asemenea că Mitropolia Ortodoxă a Clujului se exprimase în nenumărate rânduri împotriva acestui proiect, după cum ignora că Academia Română şi Academia de Ştiinţe economice produseseră rapoarte ample care avertizau asupra riscurilor implicate de o asemenea exploatare. În fine, deputaţii europeni care au votat în favoarea cianurilor omiteau pur şi simplu dreptul elementar al localnicilor de a-şi proteja proprietăţile şi de a-şi conserva modul de viaţă. Parlamentul European, în ciuda pledoariilor deputaţilor democrat-liberali din România, a adoptat cu largă majoritate de voturi o Rezoluţie care solicita Comisiei Europene să interzică cianurile. Excepţie faţă de grupul PDL a făcut atunci deputata Monica Macovei care a atras atenţia şi ulterior asupra gravelor carenţe de natură legală ale proiectului minier.

Într-adevăr, aspectele legale s-au dovedit în cele din urmă a fi componenta cea mai vulnerabilă a proiectului. Dacă argumentele privitoare la patrimoniul istoric au fost nesocotite uneori chiar de intelectuali avizaţi, care au dat înapoi în faţa punctului de vedere al preşedintelui Traian Băsescu, sau care au fost cooptaţi de RMGC în diferite comitete profitabile, dacă cele privitoare la mediu au fost ironizate de ultraliberalii care militează pentru ”modernizare”, dacă cele referitoare la dreptul la proprietate au fost trecute sub tăcere, aspectele de legalitate nu au mai putut fi nesocotite. Este nu doar meritul celor care au luptat în Justiţie 10 ani încheiaţi, ci şi al Justiţiei înseşi care dezminte astfel că România ar fi o ţară iremediabil coruptă.