România, occidentul şi statul excesiv

Adresându-se cuplului Ponta-Antonescu, Andrei Pleşu le cerea celor doi, la un moment dat, iritat la culme, să-l lase în pace să-şi vadă de treabă. Apelul, adresat celor doi emuli ai lui Iliescu şi aliaţi ai lui Voiculescu în plin puci n-avea cum să fie auzit.

Dar el exprimă între altele ceea ce, de fapt, românii - şi nu doar ei - ar trebui în primul rând să le solicite guvernanţilor lor. Şi-anume, să nu-i încurce peste măsură. Să-i lase, în fine, să-şi vadă de-ale lor. Să nu-i mai supere în fiecare seară cu prostia lor agresivă. Să nu-i mai deranjeze permanent cu minciunile, să nu-i mai jeneze oră de oră cu voracitatea lor prost mascată şi cu inadecvarea lor constantă. Să nu-i mai tulbure, fără frână, cu implicarea lor excesivă în viaţa de zi cu zi a românilor.

Că guvernanţii de la Bucureşti se sinchisesc prea puţin de asemenea apeluri de bun simţ, că insistă să continue să-i stingherească zilnic pe cetăţenii guvernaţi de la posturi de televiziune prefăcute în cabinete 1  şi în oficine de propagandă  şi dezinformare nu miră pe mai nimeni.

Dar această temă nu e doar una românească. Şi în alte ţări, unele din ele vechi democraţii, oamenii se văd adesea stânjeniţi şi incomodaţi peste măsură de state supraponderale, de state care, stăruind să fie mai prezente în viaţa cetăţii decât e bine şi recomandabil, riscă să ajungă de o respingătoare obezitate.

Această discuţie domină campania electorală americană, în care dreapta conservatoare şi neo-conservatoare, opoziţia republicană şi adepţii  popularei mişcări zise „Tea-Party” îi reproşează administraţiei democrate în frunte cu Barack Obama tocmai intruziunea abuzivă a statului în viaţa cetăţenilor. O intruziune care le răpeşte oamenilor libertatea.

Discuţia e cât se poate de relevantă şi pentru Germania. Unde  judecătorul unui tribunal din Köln şi-a permis să zguduie tradiţii, cutume culturale şi religioase, drepturi şi libertăţi vechi de mii de ani printr-un verdict interzicând circumcizia băieţilor evrei şi musulmani din motive religioase.

Verdictul, deşi contestat de mulţi oficiali germani, a stârnit nu doar  oroarea evreilor şi credincioşilor musulmani din Germania, ample şi justificate critici internaţionale şi o febrilă activitate legislativă în Bundestag, menită să scoată circumcizia de sub incidenţa pedepselor penale.

Oficialii germani se arată perfect conştienţi de substratul antievreiesc, antimusulman şi, în fond, anti-creştin şi anti-religios al chestiunii, precum şi de pericolul alimentării furibunde a antisemitismului prin manipularea propagandistic iscusită a acestui subiect.

În ce priveşte verdictul Curţii regionale germane, numeroşi jurişti consideră decizia Tribunalului din Köln drept abuzivă la modul evident.

Fiindcă adoptarea ei a implicat ignorarea unui abundent documentat context cultural şi religios şi atribuirea unei importanţe excesive dreptului băieţilor de a nu fi „vătămaţi corporal” în detrimentul altor drepturi, între care cel la exercitarea liberă a credinţei ori cel al părinţilor de a-şi educa proprii copii.

Or, după cum devine tot mai clar, în chestiune nu e doar prezumtivul „bine” trupesc, sau „medical” al copiilor ci, nu în ultimul rând, propăşirea lor spirituală şi, totodată, apărarea libertăţii de ingerinţa exagerată, abuzivă, excesivă a statului în viaţa oamenilor şi în credinţele lor.

În ce-i priveşte pe români, şi ei au dreptul să nu fie deranjaţi într-o manieră ieşită din comun de propriul stat, de proprii guvernanţi şi de proprii politicieni. E un drept, în fond, sacrosanct.