1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România prioritară pentru investitorii germani

23 ianuarie 2004
https://p.dw.com/p/B2jP
România s-a aflat în anul 2003 printre primele 10 state pe lista de priorităţi a Societatăţii Germane pentru Investiţii şi Dezvoltare. Aproximativ 60 de milioane euro au fost acordate companiilor de mărime medie din Republica Federală Germania pentru a investi în China, Rusia, Polonia şi România. Conform raportului anual dat publicităţii ieri, societatea a aprobat în 2003 cel mai mare volum de finanţări de circa 506 milioane euro, pentru 88 de proiecte în 32 de ţări, la nivelul întregii lumi. Societatea Germană pentru Investiţii şi Dezvoltare acordă suport financiar firmelor private interesate să facă afaceri în ţările în curs de dezoltare sau aflate în plin proces de reformă. Fiind unul dintre cei mai mari susţinători ai dezvoltării financiare, societatea sprijină iniţiativele economice private, în scopul creşterii economice şi al nivelului de trai.