România sub semnul vacilor slabe

În jurul nostru abundă semnele timpului. România ultimilor 23 de ani, cea a revoluţiei confiscate, ca şi cea a ultimelor 6 luni, Egiptul lui Morsi care, întru "salvarea revoluţiei"  reeditează faza "democraţiei originale" a lui Ion Iliescu, Rusia lui Putin, ţaratele conduse de Lukaşenko şi Ianucovici şi mai ales Ungaria lui Orban ne oferă suficiente informaţii fiabile despre viitorul scenei politice bucureştene.

Dacă, aşa cum s-a petrecut în Ungaria, supărarea populară (contează prea puţin pe ce: pe austeritate sau pe hoţii reali sau prezumtivi din trecut) se va solda cu alegerea unei covârşitoare majorităţi noi, de această dată nu de dreapta, ci din stânga USL-istă, se vor întrupa probabil cele mai negre visuri faraonice.

În lipsa unui Iosif înţelept precum cel din scrierile sacre, cele şapte vaci slabe şi cele şapte spice famelice s-ar putea însă permanentiza. Fiindcă puciştii plagiatori, oameni certaţi cu vestul şi justiţia, dar buni prieteni ai mafiei oligarhilor, baronilor locali, securiştilor şi nomenclaturiştilor puşcăriabili care s-ar vedea validaţi prin scrutin la puterea pe care o deţin deja n-ar trebui decât să ancoreze în constituţie ceea ce au iniţiat până acum. Dacă obţin voturi suficiente. Dacă opoziţia de dreapta nu-i poate împiedica.

Palmaresul liderilor USL e bogat şi edificator. Gazetarii unor publicaţii precum  România Liberă, Revista 22, Adevărul, Evenemintul Zilei şi Hotnews s-au obosit să evoce părţi mai ample sau mai restânse din relele săvârşite sistematic de tripleta Ponta-Atonescu-Vociulescu şi de subalternii lor după accesul la putere al USL.

Ce au făcut până acum

E vorba, potrivit de pildă unui articol semnat de Andrei Cornea, de „atacurile la adresa judecă­torilor Curții Constituționale“. Apoi, de „propunerea primului ministru de a limita prerogativele acesteia, revenind la sistemul de dinainte de 2003, refuzul Senatului de a accepta o hotărâre definitivă a Înaltei Curți, refuzul primului ministru de a-i demite pe mi­niștrii găsiți incompatibili de ANI, refuzul ministrului Educației de a sancționa pla­giatul primului ministru, propunerile ne­corespunzătoare ale ministrului Justiției pentru funcțiile de procuror general și șef al DNA, respinse de CSM“.

Cornea mai scrie: „Când par­tidele de guvernământ se solidarizează (ca acum la Năvodari) cu un primar arestat pen­tru corupție, când procurorii care fac anchete sunt criticați de guvernanți și tâ­râți în noroi de acoliții lor, când se stâr­nește vântul naționalismului pentru a-i com­bate pe responsabilii europeni care au criticat „puciul“ din vară, viitorul legii și al Constituției e sumbru“.

La rândul său, Dan Tapalagă constată pe site-ul Hotnews că „liderii USL si-au aratat solidaritatea în fel şi chip cu marii cercetaţi penal. Refuzul de a aplica decizia Inaltei Curti în cazul Diaconu, avizarea negativă a unor solicitări de cercetare penală, mitingul de la Năvodari, presiunile exercitate asupra justiţiei prin declaraţii si gesturi simbolice, tentativele de intimidare denunţate de seful Agenţiei Naţionale de integritate, Horia Georgescu, atacurile la persoană lansate de Antena 3 şi preluate de Crin Antonescu, toate la un loc indică un singur lucru: USL a făcut prioritate zero din preluarea controlului asupra justiţiei prin orice mijloace: intimidări, presiuni, ameninţări“.

În plus, „Victor Ponta solicită ritos ca procurorii să ancheteze dosarul Oltchim. Fostul procuror a uitat ce înseamnă independenţa justiţiei. PSD şi PNL au dovedit din plin că nu mai dau doi bani pe aplicarea unor minime standarde de integritate, pe ideea de justiţie în general: pe Ion Iliescu îl vedem participând la lansarea cărţii deţinutului Adrian Năstase, Crin Antonescu anunţă că Relu Fenechiu, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, va face parte din viitorul guvern“.

Ce vor face de acum încolo

Dat fiind acest dispreţ, pe cât de amplu pe atât de făţiş faţă de justiţie, faţă de independenţa şi de instituţiile ei, precum şi lipsa de popularitate a adversarilor politici ai USL, România va suferi de bunăseamă, după 9 decembrie, o urgentă schimbare de regim. „În numele apărării 'demnităţii naţionale' a românilor, e previzibil că democraţia va fi reformatată, că parlamentul va deveni depozitarul puterii absolute, iar separaţia dintre puteri aruncată la coşul de gunoi.

Ţara va fi scoasă de pe orbita ei occidentală şi trimisă în braţele generoase ale Rusiei lui Putin. Libertatea presei şi independenţa justiţiei vor fi tratate ca în Belarus, Ucraina, Rusia. Şi nu în ultimul rând ca în Ungaria.

Avem a ne aştepta la ce este mai rău. Electoratul român o ştie, sau ar trebui s-o ştie. Totuşi, mulţi nu se pot hotărî să se despartă de monstrul anti-democratic. Oare de ce?

Degringolada morală

În mod vădit, o parte substanţială a poporului român suferă de o enormă dezorientare. Unii resping ideea că partea leului din vina acestei dezorientări ar aparţine curelei de transmisie propagandistice a  Antenelor“ lui Felix. Antene, pe care le susţine, cum altfel, ordonanţa de urgenţă a guvernului privind reglemntarea CNA.

În „22“ Ion Vianu incriminează „eşecul dureros al anticomunismului“ şi deplânge, pe bună dreptate, nedisocierea lui clară, în ultimele două decenii, de extrema dreaptă. Renumitul psihiatru şi disident are, incontestabil, dreptate în privinţa dilemelor,  idiosincraziilor abisale, a slăbiciunilor şi neajunsurilor unei părţi a dreptei româneşti.

Care e mai degrabă anticomunistă, decât antitotalitară, devreme ce „mişcările de extremă dreaptă sunt condamnate din vârful buzelor, când nu li se găsesc circumstanţe atenuante. Profeţii anticomunismului au crezut că vor dobândi o mai mare credibilitate în faţa poporului menajând extrema dreaptă. A fost o socoteală greşită. Dacă ideologia anticomunistă ar fi fost prezentată sistematic ca o parte a răului din secolul al XX-lea, ea ar fi devenit, în cele din urmă, mai convingătoare, chiar dacă ar fi avut mai multă dificultate în a se impune“. 

Cauzele adânci ale inadecvării româneşti

Perfect adevărat. Dar nici această explicaţie nu e suficientă. Faptul că o majoritate a românilor se pregăteşte să greşească grav, la scrutinul din 9 decembrie nu ţine decât parţial de mancurtizarea operată de şi prin Antene, de eşecul educaţiei democratice de după 22 decembrie 89 şi de neadecvarea elitară a profesioniştilor memoriei.

Ea mai ţine şi de scăderea perceptibilă a atractivităţii societăţilor occidentale, de şifonarea imaginii Apusului din pricina prelungirii declinului american şi a crizei în care se zbat UE şi zona euro, de înşelătorul succes al democraţiilor defecte, dirijate, în genul celei ruseşti.

Cea din urmă are norocul fatal de a dispune în exces de un popor în parte cuminte şi docil şi de imense bogăţii naturale uşor de furat şi investit în anti-democraţie de către kaghebiştii ajunşi la putere sub Putin. Dar va împărtăşi România soarta Rusiei?

Greu de spus. Pericolul e mare. La fel de mare ca averile din care sunt cumpăraţi politicienii din ţările balcanice. Şi de aiurea. Nici influenţa Kremlinului în vest nu trebuie subestimată. Am auzit cândva un ex-cancelar devenit şef la Gazprom numindu-l pe Vladimir Putin "un democrat fără pată şi prihană". Occidentul, în care mulţi îşi pun speranţe mari, s-ar putea vedea prins pe picior greşit.

Confruntat cu anii propriilor sale vaci slabe şi cu lipsa unui lider de anvergura biblicului Iosif, Apusul se arată prea puţin capabil să facă realmente faţă, economic şi politic, gravelor derapaje antidemocratice care, în siajul Rusiei, s-au produs ori se pregătesc să aibă loc la Bucureşti, la Budapesta ori Atena.