Românii au început din nou să se obişnuiască cu frica

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis la începutul săptămînii recursul în anulare al generalilor Stănculescu şi Chiţac implicaţi în reprimarea demonstranţilor din Timişoara în decembrie 1989 şi condamnaţi în urmă cu trei ani la cîte 15 ani de închisoare.

Recursul în anulare a fost înaintat de fostul procuror general Tănase Joiţa tocmai în perioada în care Uniunea Europeană critica folosirea abuzivă a acestei practici judiciare.

Secţiile reunite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis aşadar recursul şi au dispus rejudecarea procesului începînd cu instanţa de fond. Decizia Curţii a intrigat pe toată lumea, dar mai ales pe urmaşii celor ucişi în decembrie 89 la Timişoara. A trebuit să treacă 14 ani pentru ca procesul generalilor să fie reluat de la zero. Vor mai trece fără îndoială mulţi ani pînă la o nouă sentinţă definitivă. Iar pînă atunci viaţa merge înainte- evident, doar pentru cei vii.

Comanda politică în acest caz este evidentă, pentru că cei doi generali ştiu prea multe despre şefii politici de azi dar şi despre vîrfurile armatei.

Cazul prezentat este relevant pentru a justifica frica oamenilor de o justiţie strîmbă. De altfel, conform ultimelor sondaje de opinie, 70 la sută dintre români nu au încredere în Justiţie. Altfel spus, la aproape trei sferturi dintre români le e frică de justiţie.

Un alt exemplu:

Potrivit ultimului sondaj CURS, partidul de guvernămînt ar obţine 41% din voturi. Pe de altă parte, 72% din alegători afirmă că doresc schimbarea puterii politice. Interesant este că aproape jumătate din electoratul partidului de guvernămînt doreşte şi el schimbarea puterii politice. Pe lîngă confuzia unor subiecţi ai sondajului, distingem şi aici frica. Explicit, ajungem la vorba lui Caragiale: “Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic”.

În cea mai mare parte frica economică a luat locul fricii politice.

Sînt oameni care ar dori schimbarea, dar simt aici un oarecare risc, de aceea preferă acea siguranţă a supravieţuirii oferită de atîţia ani de guvernare a actualului partid la putere. Cîţi, de pildă, din cei şase milioane de pensionari şi-ar asuma acest aşa zis “risc al schimbării”? Eu cred că foarte puţini.

Pensionarii şi alte categorii defavorizate s-au obişnuit cu micile ajutoare pentru încălzire pe timpul iernii, cu modeste ajutoare sociale, cu majorarea alocaţiilor pentru copii, cu cornul şi laptele şi altele asemenea.

Într-un cuvînt, o bună parte dintre români s-au obişnuit cu reţeta de viaţă aplicată atîţia ani de guvernările partidului lui Iliescu şi Năstase. Le e frică nu să-şi dorească, ci să încerce să aibă mai mult, prin imaginarea altei puteri politice. Cumva, situaţia începe să fie comparabilă cu perioada comunistă, cînd cea mai mare parte a populaţiei nu vedea o alternativă la regimul lui Nicolae Ceauşescu, ci doar o îmbunătăţire cît de cît a condiţiilor de viaţă, dar în interiorul regimului.

Sigur, fricile românilor sînt multe, nu le putem enumera pe toate, dar să mai numim cîteva:

Frica de şomaj, ceea ce conduce la obedienţă şi slugărnicie faţă de orice şef, frica de puterea baronilor locali care pot amputa destine, frica de telefoanele ascultate şi chiar de prieteni.

Românul s-a însingurat tot mai mult, nu mai are încredere decît în familia lui, ceea ce a condus la inexistenţa oricărei forme de solidaritate civică.

Iar în felul acesta puterea politică îşi poate face jocurile nestingherită cenzurînd ziare, televiziuni, numind directori de şcoli, spitale etc. numai dintre membrii săi de partid, controlînd tot ce i-ar putea aduce avantaje, pînă în ultimul cătun.

Partidul condus de Adrian Năstase guvernează astfel nestingherit peste o lume de oameni singuri. Peste o lume dominată de frică, şi obişnuită cu ea.