Romii, săracii Europei

În Europa de Vest, problema integrării romilor este pasată de ani de zile în responsabilitatea ţărilor de origine din sud-estul continentului. Nu absenţa voinţei politice sau programele concrete de asistenţă socială au fost, de-a lungul vremii, barierele în calea îmbunătăţirii condiţiilor sociale de viaţă ale romilor. Din 2005, opt ţări din regiune au lansat, cu sprijinul Băncii Mondiale, "Decada integrării romilor", un program de acţiuni menit să schimbe stilul de viaţă în aşa fel încât aceştia să nu migreze către ţările bogate ale Europei.

Rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor. Dimpotrivă. Criza financiară a înăsprit contrastul dintre standardele de viaţă în Europa. Iar criza monedei europene a lovit mai ales în ţările din sudul continentului. La 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, fracturile sociale din România şi Bulgaria sunt adânci iar discrepanţele dintre săraci şi bogaţi sunt mai mari ca oricând. Categoriile sociale marginalizate - iar romii sunt o asemenea grupă - se numără printre cei mai loviţi de prăbuşirea standardelor de viaţă, la care se adaugă confruntarea permanentă cu escalada manifestărilor rasiste, ale radicalilor de dreapta.

Nu trebuie să mire pe nimeni că aceştia caută orice cale de a ieşi din actualele condiţii de viaţă şi migrează, cu sutele de mii, spre Europe de Vest, inclusiv spre Germania. Chiar dacă, s-a văzut în timpul mandatului preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, nici aici nu s-a ajuns prea departe în materie de toleranţă.

De la admiterea Bulgariei şi României în UE, în 2007, imigraţia romilor în Germania s-a dublat. Oraşe germane precum Dortmund, Mannheim sau Berlin se plâng că se află în faţa unor probleme fără soluţii, generate de costurile financiare imense la care sistemele lor sociale trebuie să facă de acum faţă.

Spre deosebire de miile de români şi bulgari cu înaltă calificare veniţi şi ei de ani buni, stilul specific de viaţă al romilor şi sărăcia în care trăiesc generează numeroase problemele comunităţilor locale. Mulţi locuiesc în imobile dărăpănate, în condiţii igienice catastrofale, fără asigurare medicală, la marginea legalităţii. Nu au dreptul să se angajeze dar se declară persoane fizice autorizate şi au, astfel, acces la asistenţa socială. În aceste condiţii, majoritatea băştinaşă îşi declanşează mecanisme de autoapărare şi pacea socială stă să explodeze. În întreaga nebunie, nimeni nu mai apucă să vadă numeroasele cazuri de romi integraţi bine-mersi în societatea germană.

Execuţiile în masă practicate în perioada naţional-socialismului împotriva minorităţii sinti şi roma au rămas ca un stigmat peste societatea germană. Destul de multă lume se teme să discute deschis despre noua problemă a imigraţiei sărăciei şi să critice problemele ce rezidă din modul de viaţă al romilor. Dar nu ajută nimănui să vorbeşti pe ocolite doar de dragul de a nu fi calificat incorect din punct de vedere politic. Soluţiile vin doar dacă analiza e clară şi corectă. Oraşele germane aşteaptă sprijin financiar de la guvernul federal şi de la fondurile sociale ale Uniunii Europene. Mai ales în perspectiva lui 1 ianuarie 2014, când se va liberaliza complet piaţa muncii germane. Soluţiile deocamdată vehiculate - îngrădirea dreptului la liber profesionism - ar discrimina un întreg grup etnic şi ar încălca normele fundamentale ale UE. Nici speranţa unei rapide îmbunătăţiri a condiţiilor de viaţă din ţările de origine nu are un orizont palpabil. Subiectul poate fi rezolvat doar printr-o abordare transeuropeană, având ca scop combaterea sărăciei şi îmbunătăţirea accesului la educaţie, indiferent unde vor dori romii să trăiască.