Rosencrantz şi Guildenstern la Tăriceanu

Nu puţini cred că-şi pot permite să reacţioneze la criză prin vechi reflexe condiţionate, ori tentativa de a le enerva pe ale altora. In timp ce Băsescu acuză de manipulare „o parte din presă”, preşedintele ar face bine să acorde atenţie şi unor ziare din tabăra proprie. Care nu ratează nici o ocazie de a-i învinui pe avocaţii lui „Capone” spre a polei blazonul „incoruptibililor”.

Cum trebuie oare înţeles faptul că tot mai mulţi anti-tăricenişti încearcă să le dea o rapidă mînă de ajutor preşedintelui acuzîndu-i de tot balamucul românesc pe „Finkelstein” şi „Silberstein” – ambii consilieri ai premierului penelist? In orice caz, numele cu pricina s-au vehiculat larg, în presă, în diverse versiuni, (între care şi cele redînd patronimele mai mult sau mai puţin reale al împricinaţilor) şi contextualizări îndoielnice. Or, democraţia şi lupta pentru ea nu se pot lipsi de metode democratice.

Un ziar faimos datorită radicalităţii militanţei sale anticomuniste şi ortodoxiste, (e vorba de România Liberă) s-a prins în horă şi a declanşat şi o veritabilă campanie proprie împotriva celor doi consilieri de imagine cu ştate vechi pe lîngă „Nixon, Reagan, Bush, Netanyahu şi Sharon”. Pentru ca lucrurile să fie mai clare cititorului mai puţin avizat în chestiuni ţinînd de „cabalele evreieşti”, un articol (apărut sub semnătura Andreei Pora în R. L. ) le adăuga facerilor de rău ale celor doi consilieri evrei şi pe ale altora. Între ei figura şi sfetnicul de care s-a folosit liderul PRM, C. V. Tudor, spre a-şi ameliora imaginea de campion al urii faţă de evrei – în ciuda faptului că, la toate păcatele sale, israelianul Eyal Arad nu şi-a adăugat nimic care să-l pună în vreo legătură cu gîlceava dintre palate sau cu litigiul dintre PD şi PNL. Deşi la înşiruirea consilierilor vădit străini de neam şi ţară articolul mai adăuga, spre coadă, pudic, şi vreo două nume neaoşe, lista nu putea să nu amintească fatal de explicaţiile date comunismului românesc, la începutul anilor 90, prin difuzarea de tabele de nomenclaturişti epurate riguros de neevrei. Aparent articolul punea o întrebare legitimă: "Cine-i plăteşte pe Finkelstein şi Silberstein"? Dacă titlul n-ar fi inclus numele mercenarilor, iar articolul versiunea pocită a unuia din ele, dacă nu bătea toba scumpetei prestaţiilor consilierilor şi dacă nu introducea în conţinut termeni precum "aghiasmă" şi "pucioasă", comentariul ar fi putut trece orice examen critic.

Dar cîteva zile mai tîrziu, acelaşi ziar recidiva, publicînd sub semnătura Simonei Popescu un articol intitulat „Finkelstein şi Silberstein, ajutoarele lui Iliescu”. Intr-un mod similar celui dintîi, acest comentariu îi acuza pe „strategii străini”, zişi "spin-doctori" în massmedia anglosaxonă, că dau apă la moară pesedismului, sugerînd că munca lor serveşte reînscăunării activiştilor PCR.

Or, nu e un secret pentru nimeni că ideea fixă a extremei drepte româneşti continuă să fie delirul, adînc implantat în imaginarul colectiv, privind semnul egalităţii între comunişti şi evrei şi aducerea comunismului în România, pe tancurile sovietice, de către presupuşii „ucigaşi ai lui Isus”. Şi asocierea evreilor cu lăcomia de bani face parte din instrumentarul peren al antisemitismului.

Ceea ce, fireşte, nu înseamnă că ne obligă cineva să ne placă activitatea celor doi consilieri. Intrebarea e doar, dacă li se critică prestaţia, ori mai degrabă originea etnică şi religia.

Pare că facila joacă pe claviatura acestor prejudecăţi persistente se produce din raţiuni tactice. Ideea din spatele acestei manevre publicitare pare a fi că nimic nu poate reduce mai drastic popularitatea lui Tăriceanu, decît asocierea lui cu nume precum „Silberstein” şi „Finkelstein”.

In fapt, această campanie riscă să delegitimeze indirect toate meritele majore ale preşedinţiei lui Traian Băsescu. Care a deschis arhivele securităţii, a condamnat comunismul neomiţînd să menţioneze victimele lui evreieşti şi a declanşat o ofensivă a reformei morale şi politice, menite să ancoreze inexpugnabil în societatea românească democraţia şi principiile statului de drept de tip occidental. Or, aceste principii nu se împacă defel cu antisemitismul. Băsescu nu merită prin urmare să-şi găsească un sprijin îndoielnic din partea unora care, pentru a-şi atinge scopul, sunt gata să recurgă, fie şi doar aluziv, la orice mijloace de propagandă, inclusiv la cele tipice ideologiilor extremiste. Asta, chiar dacă preşedintelui nu i se pot imputa direct instinctele gregare ori arsenalul dubios ale unora dintre adepţii săi, cîtă vreme nu aparţin oamenilor din propria sa ogradă. Dar chiar ilustrul Radu Berceanu a iniţiat campania. In calitatea sa de ministru PD el a declarat că „toate aceste chestiuni sunt de provenienţa Silberstein-Frankenstein“. El a adaugat textual că „nu va accepta ca acest cuplu sa fie primul-ministru al României, iar Tăriceanu sa fie numai purtătorul de partitură stabilit de Finkelstein si Silberstein.“

Pe de altă parte, focul concentrat lansat asupra consilierilor străini abate atenţia de la chestiunea crucială a momentului. In fond, în actuala dispută dintre Băsescu şi patrulater, miza conflictului nu sunt decît aparent persoanele aflate realiter, din umbră sau pe faţă, la putere.

Esenţa litigiului vizează drumul pe care o va apuca de aici încolo România. Băsescu şi susţinătorii săi vor reforma reală, politică şi morală, restructurarea justiţiei şi distrugerea oligarhiei mafiote postcomuniste. Adversarii săi vor s-o împiedice, ori măcar s-o amîne, folosindu-se în acest scop de minciună, dezinformări, diversiuni şi lovituri sub centură.

A-i combate eficient înseamnă a le demasca şi contracara metodele, nu a le imita.

In ce-i priveşte pe Finkelstein şi Silberstein, nu ei l-au creat pe Frankenstein din „Moliceanu”, aşa cum susţin detractorii consilierilor. Ci logica situaţiei. Criza politică de la Bucureşti n-a debutat nici cu învestirea consilierilor, nici cu divergenţele pe tema alegerilor europene, ci, în fapt, cu revocarea de către Tăriceanu a deciziei sale „irevocabile” de a declanşa anticipatele. Această hotărîre, anunţînd voinţa sa de a rămîne cu orice preţ la putere a dus treptat de la scindarea propriului său partid, la destructurarea guvernului alianţei şi la trecerea premierului în tabăra pesedistă. In rest, consilierii de imagine cu rating mare pot face mult pentru prestigiul unuia sau altuia. Dar nici un „spin-doctor” din lume nu va fi în stare, nici dacă-i şaman, să prefacă soarele în lună, ori să transforme patrulaterul negru într-unul ca neaua.

Cu atît mai lesne e resuscitarea minorelor personaje din „Hamlet”, numite Rosencrantz şi Guildenstern, iar odată cu ele vechi teorii conspiraţioniste.