Ruguri pentru Coran

În ultima vreme, din mici grupuri izolate şi-a făcut loc, pe nesimţite, pe scena politică a ţărilor occidentale, o veritabilă mişcare anti-islamică. Această mişcare nu încetează să ia amploare şi să câştige teren.

În SUA şi dincolo de graniţele lumii noi face valuri anunţul unei mici comunităţi creştine de a arde în public Coranul. Şi mai puternică e comoţia generată de proiectul construcţiei unui centru islamic la Ground Zero, în Manhattan, unde terorişti islamişti au ucis în 2001 aproximativ 3.000 de oameni. În Olanda, partidul lui Geert Wilders, în opinia căruia Islamul nu este o religie, ci o ideologie totalitară, a înregistrat spectaculoase succese. Caricaturile daneze înfăţişându-l pe profet ca terorist au zguduit relaţiile dintre lumea creştină şi cea musulmană. La fel şi declaraţiile anti-islamice rostite la Regensburg de Papa Benedict al XVI-lea.

În Elveţia, un referendum a documentat voinţa majorităţii cetăţenilor de a nu permite construcţia de minarete. În Franţa şi Belgia s-a trecut la interzicerea vălului islamic integral, aşa-numita burcă.

Iar în Germania o controversă de o virulenţă fără precedent agită spiritele din pricina cărţii „Germania se auto-desfiinţează", a lui Thilo Sarrazin, membru al conducerii Bundesbank. Fostul demnitar social-democrat, care afirmă că-şi vede patria prostindu-se şi pierind din pricina unei imigraţii musulmane prea numeroase şi prea puţin dornică să înveţe şi să se integreze, s-a văzut pus la punct de conducerea ţării, dar ridicat în slăvi de o bună parte din populaţie.

Angela Merkel a înţeles semnele timpului. De câtva zile încoace, oficialii germani au început să se pronunţe în favoarea sancţionării imigranţilor care refuză să se integreze. Iar cancelarul a hotărât să rosteasctă principalul discurs de elogiere a unuia din caricaturiştii danezi ameninţaţi cu moartea de către islamişti căruia i s-a decernat un premiu german pentru apărarea libertăţii presei.

Or, dincolo de crescânda popularitate a mişcărilor anti-islamice, dilemele pe care le au de tranşat societăţile deschise nu s-au schimbat defel. Ameninţate mai întâi de nazism şi comunism, ele se confruntă, de câteva decenii cu pericolul islamist. Revendicându-se de la religia musulmană, islamismul nu este însă o confesiune, ci o mişcare politică totalitară. Necesitatea unei gândiri diferenţiate, în stare să distingă clar între islamism şi milioanele de credincioşi musulmani moderaţi n-a dispărut de fel, ci dimpotrivă, continuă să fie stringentă. Nu ajută nimănui şi cu atât mai puţin cauzei democraţiei să se confunde Coranul cu Mein Kampf, ori să se creadă că orice musulman este un potenţial terorist.

Pe de altă parte, elitele politice occidentale plătesc acum preţul greşelilor comise prin omisiune. Prea multă vreme s-a crezut în vest că se poate ignora pericolul ivit. Că ar dispărea de la sine. Că ar fi o mare imprudenţă să se pună în cauză, într-un mod suficient de clar, violenţele comise de extremişti în numele propriei religii interpretate într-un mod fundamentalist. Că ar fi o dovadă de lipsă de isteţime şi corectitudine politică să se condamne absenţa unei voinţe clare a multor imigranţi de asumare a regulilor democratice guvernând societăţile occidentale.

Or, neintegrarea, combinată cu islamismul militant nu sunt mai puţin o primejdie mortală pentru societăţile deschise decât au fost nazismul şi comunismul. Iar edulcorarea sistematică a primejdiei, convenabilă politicienilor occidentali cu mulţi alegători musulmani în circumscripţii s-a dovedit extrem de pernicioasă. Ea a sfârşit prin a slăbi masiv poziţiile acelor credincioşi islamici moderaţi din care există peste tot destui, dar care în ultimii ani s-au văzut marginalizaţi şi împinşi în defensivă de către fundamentalişti.

Dar lupta împotriva fundamentalismului nu se dă cu arma fundamentalistă a incendierilor de cărţi. Lecţia inchiziţiei şi a nazismului care practicau frecvent şi cu plăcere arderile publice de cărţi e clară. Rugurile aprinese pentru cărţi nu se vor sătura până ce nu vor mistui şi oameni.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident