Ruleta materiilor prime
4 noiembrie 2010
În statele industrializate predomină teama că va veni o zi în care materia primă nu va mai fi suficientă pentru producţie. În vara anului 2010, Uniunea Europeană a declarat accesul la 14 materii prime, printre care galiu, indiu, tantal, grafit sau pământuri rare, drept critic. Majoritatea acestor materii prime sunt necunoscute publicului larg, fiind însă deosebit de importante. Printre altele, ele sunt folosite la produsele technologice de viitor, de pildă pentru catalizatori şi magneţi puternici pentru bateriile automobilelor electrice, pentru telefoane mobile, televizoare LCD sau plasme. Pe scurt: materiile prime sunt importante pentru a păstra dominanţa statelor industrializate în sectoare cheie technologice.
Din nefericire, materiile prime despre care vorbim sunt produse în mare parte în ţări cu care relaţiile politice sunt dificile precum China, Rusia sau Congo. Mai ales gândul la dependenţa de China declanşează frisoane la întreprinzătorii occidentali. Reacţie uşor de înţeles dacă ţinem cont că China a limitat semnifictiv exportul metalelor rare, din cauză că are nevoie de materia primă în producţia internă. Un alt exmplu: 90% din necesarul internaţional de platină este acoperit de Rusia, ţară care a demonstrat în trecut că este oricând dispusă să se folosească de materia primă ca armă politică - vezi criza gazului metan.
Occidentul nu poate face acestor ţări niciun reproş, ţinând cont că nici statele industrializate nu se lasă mai prejos, protejându-şi propriile interese. De pildă în agricultură. Comunitatea internaţională solicită de ani de zile statelor industrializate să-şi deschidă piaţa agricolă şi să reducă din subvenţii, până în prezent fără succes. Acum însă, mulţumită materiilor prime rare, statele emergente, până acum lipsite de argumente în dezbaterile cu giganţi precum Statele Unite sau Uniunea Europeană, au mai multă putere politică la nivel mondial. Ceea ce înseamnă şi că ţările industrializate nu mai pot dicta condiţiile pe piaţa internaţională.
Totuşi, nici satele industrializate nu sunt victimele acestui proces. Ele au pieţe de desfacere semnificative şi deţin know-how-ul tehnic la care doresc să obţină accesul şi ţările emergente.
În final este cert că toţi actorii trebuie să ajungă la un compromis. Efectul pozitiv: cu cât interdependenţa este mai puternică, cu atât creşte presiunea de a găsi numitorul comun.
Autor: Insa Wrede/ M.P.
Redactor: Robert Schwartz