1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sânge pe străzile Teheranului

21 iunie 2009

Sâmbătă, la Teheran, au avut loc cele mai grave incidente de la începerea protestelor declanşate de rezultatul alegerilor prezidenţiale din Iran.

https://p.dw.com/p/IVfA
Imagine: AP

Câteva persoane şi-au pierdut viaţa în timpul ciocnirilor cu forţele de ordine şi peste o sută de persoane au fost rănite, informează postul de televiziune Press TV. Conform aceleiaşi surse, manifestanţii ar fi incendiat o benzinărie şi o moschee. Postul public de radio anunţase iniţial că în moschee s-au aflat mai multe persoane care şi-ar fi pierdut viaţa din cauza incendiului. Informaţia a fost ulterior dezminţită, precizându-se că nu s-au înregistrat victime.

În pofida interdicţiilor impuse de autorităţile iraniene, mai multe mii de persoane au ieşit din nou pe străzile Teheranului pentru a protesta împotriva preşedintelui iranian, Mahmud Ahmadinejad. Din spusele martorilor oculari reiese că au avut loc ciocniri violente între susţinătorii lui Mir Hossein Moussavi şi forţele de securitate iraniene. La rândul său, postul de televiziune CNN a informat că în timpul protestelor de sâmbătă ar fi murit 19 persoane. Informaţiile se bazează însă pe surse neconfirmate, a precizat CNN.

Corespondentul postului public de televiziune din Germania informează că între timp atmosfera din Teheran s-a detensionat. Nu se ştie încă dacă protestele vor fi reluate în cursul după-amiezii. Conform informaţiilor transmise de jurnalistul ARD, forţele de securitate iraniene intenţionează să îşi întărească prezenţa pe străzile Teheranului, încercând astfel să prevină posibile reizbucniri ale protestelor anti-Ahmadinejad.

În reacţie la recentele evenimente care au avut loc în capitala iraniană, preşedintele american Barack Obama a cerut guvernului de la Teheran să oprească violenţele. "Dacă Iranul doreşte respectul comunităţii internaţionale, trebuie să nu lezeze demnitatea propriului popor şi să caute consensul, nu forţa", a spus Obama.

Autor: Vlad Drăghicescu/ard.de

Redactor: Ioachim Alexandru