1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sînge artificial - testat în Suedia

27 octombrie 2003

O relatare de Regina Koenig, tradusă şi adaptată de Elisabeta Sturdza

https://p.dw.com/p/B2pX

Sîngele de la donatori este un bun de nepreţuit, dat fiind că transfuzia este măsura medicală care salvează cele mai multe vieţi. Din păcate, de el nu se dispune niciodată îndeajuns. Numai în Germania este nevoie anual de 2,3 milioane de litri - la accidente, hemoragii la intervenţii chirurgicale şi alte situaţii de urgenţă. Un mare neajuns este faptul că, în afara corpului, sîngele nu poate fi păstrat decît 42 de zile. Medicina se străduieşte de mult să realizeze sînge artificial şi acum este anunţată, în sfîrşit, o reuşită. Vestea cea bună vine din Suedia, unde au fost trataţi cu succes primii 8 pacienţi.

Magnus Persson s-a accidentat la sport şi, supus unei intervenţii chirurgicale, a trebuit să primească 4 decilitri de sînge. El este primul om căruia transfuzia i-a fost făcută cu sînge artificial.

"Găsesc că este foarte interesant să fii într-o astfel de situaţie şi să poţi contribui oarecum la această realizare senzaţională".

Sîngele artificial a fost realizat de oameni de ştiinţă americani şi testat la Institutul Karolinska din Stockholm, în mare măsură datorită faimei de care se bucură în lume medicul Pierre Lafolie, care lucrează aici. El explică în cîteva cuvinte avantajul produsului:

"Sîngele artificial nu trebuie testat. El înlocuieşte imediat volumul pe care l-a pierdut pacientul şi ajută să fie transportat oxigenul în cazuri acute, cînd trebuie reacţionat în cel mai scurt timp."

Prepararea sîngelui artificial se face din globulele roşii ale sîngelui de la donator, care sunt transformate în praf. În această formă, sîngele poate fi păstrat şi ani, în timp ce conservele de sînge natural pot fi folosite numai în decurs de 42 de zile. Procesul tehnologic de preparare a sîngelui artificial este ţinut secret, dar el a fost înscris ca patent.

Un alt avantaj inestimabil al noului produs: el este suportat de orice pacient. Atunci cînd este nevoie de el, sîngele-praf este dizolvat într-un lichid şi folosit imediat, fără a fi nevoie de verificarea în prealabil a grupei sanguine a primitorului. În cazuri de urgenţă nu se pierde deloc timp cu analizele obişnuite. Preparatul este bine suportat de pacient, el ne avînd efecte secundare nedorite. În unele încercări anterioare cu înlocuitori de sînge a avut loc, de exemplu, o creştere enormă, foarte periculoasă, a tensiunii arteriale. Cu noul sînge este exclus şi riscul infectării cu agenţi patogeni. Această însuşire este menţionată de profesorul de la Institutul Karolinska Bengt Farell, consilier al firmei americane care, după 20 de ani de cercetări intense, a realizat sîngele sintetic.

"Sîngele artificial înseamnă o transformare şi o îmbunătăţire radicală a sistemului sanitar. Este de ajuns să ne gîndim la Africa şi la virusul de sida. Noul preparat constă din numai două molecule şi de aceea practic nu poate transporta virusul".

În sfîrşit, un alt aspect esenţial este capacitatea de transportare a oxigenului, care este egală cu cea a sîngelui "adevărat". Hemoglobina, care transportă oxigenul, este obţinută din globulele roşii şi este fixată cu ajutorul unei substanţe sintetice - polietilen-glicol.

Singurul dezavantaj al sîngelui artificial constă în aceea că este degradat destul de repede în organism. Şi nu se ştie, dacă o creştere a cantităţii de polietilen-glicol nu ar duce la efecte secundare grave. Oricum, pentru cazurile de urgenţă, noul preparat este o soluţie extraordinară. Medicii suedezi sunt optimişti. Pînă la sfîrşitul anului, ei vor testa produsul la 30 de pacienţi. Iar peste doi sau trei ani, el va putea fi comercializat.