Să-i râdem morţii în nas !

Fiecare dintre cei trei ar avea motive serioase de sinucidere: metrologul (George Ivaşcu) suferă din dragoste, actriţa (Aylin Cadâr) e ratată profesional, Vasilescu (Horaţiu Mălăele) a fost neînţeles toată viaţa şi, la orice iniţiativă creatoare, „i s-a râs în nas”.

Decorul e foarte simplu, un fundal care coboară şi peste scenă până la picioarele spectatorilor, trecând de la albastrul cerului la albul rece al morţii spre care păşesc cei trei sinucigaşi, ca mai apoi să devină gri şi impersonal. Cei trei eroi sunt îmbrăcaţi în alb, aduc cu ei valize albe în care ţin obiecte relevante pentru viaţa lor şi care le subliniază ticurile. Încetul cu încetul, povestea nefericirii lor se developează, pe fundalul unui picnic comun, acolo, pe podul aşteptatei sinucideri - un fel de „ultima masă” înainte de moarte.

Metamorfoza lui Vasilescu

La urma urmelor, povestea fiecăruia e simplă: metrologul (până şi această profesie este comentată absolut genial) suferă nu numai din dragoste ci şi pentru că e mic de înălţime într-o lume ce aparţine celor înalţi. Actriţa continuă să viseze la rolul vieţii – Anna Karenina – din care recită şi în limba rusă şi care, acum, poate deveni realitate printr-o sinucidere ca a eroinei lui Tolstoi. În fine, Vasilescu, neînţelesul, căruia i s-a tot spus că „n-are talent” şi a cărui „Metamorfoză a lui Vasilescu” n-a avut parte de gloria Metamorfozei lui Kafka.

Dar ca întotdeauna, interpreţii fac spectacolul. Este un deliciu să vezi doi actori mari ca Horaţiu Mălăele şi George Ivaşcu într-o formă de zile mari. Din clipa apariţiei lor şi până la final, publicul râde cu hohote, întrerupându-i cu ropote aplauze la scenă deschisă. Pofta de joc şi de improvizaţie n-are graniţe, spectatorii savurând fiecare mimică, fiecare cuvânt, fiecare pauză. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, totul e minuţios studiat, dar spontaneitatea carismatică a celor doi este de un comic fără margini.

Şi, ca la orice comedie, finalul nu e de fel tragic. După ce mult aşteptatul „tren de Viena” trece zgomotos în întunericul lăsat în sală, la reaprinderea luminii îi regăsim pe cei trei protagonoşti la fel de vii, neavând, nici unul din ei, curajul să sară în moarte.

Paradoxul salvator

Paradoxal, dar puterea de supravieţuire s-a născut tocmai din intenţia sinuciderii. Aşa încât, la final, ultimul rămas pe scenă, Horaţiu Mălăele îi dă personajului acel „ceva” pe care şi l-a dorit mereu - să fie luat în serios: cine are gânduri negre să vină pe pod - şi lucrurile se vor schimba în bine.

Şi de data acesta Centrul Cultural Român din Köln a adus în mijlocul publicului de origine română un spectacol de excepţie. Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Bucureşti (cu care asociaţia colaborează pentru a şasea oară) s-a organizat turneul acestui spectacol, prezentat şi la Frankfurt.

Promovarea dramaturgiei româneşti în comunităţile românilor din afara ţării

Am avut plăcerea să stau de vorbă cu doamna Ana Radu, cea care a însoţit din partea Institutului Cultural Român deplasarea în Germania şi care ne-a spus: „ICR, prin Direcţia Români din Afara Ţării a iniţiat un program de promovare a dramaturgiei româneşti în comunităţile româneşti din afara ţării. În acest sens, în luna septembrie a acestui an, am organizat la München, Frankfurt şi Köln spectacole de autori români, interpretate de actori români, pentru publicul român. Este vorba de „Fii cuminte, Cristofor” de Aurel Baranga cu Magda Catone, Silviu Biriş, Tania Popa şi Cristian Nicolae la München şi „Podu” de Paul Ioachim la Frankfurt şi Köln cu Horaţiu Mălăele, care semnează şi regia, alături de George Ivaşcu şi Aylin Cadâr. Spectacolele au fost foarte bine primite, cu săli arhipline şi acest lucru ne motivează să încercăm o continuitate a evenimentelor”.

Autor: Anni-Lorei Mainka

Redactor: Cristian Ştefănescu