Să vezi şi să nu crezi - despre forţa imaginii

Iniţiatoarele expoziţiei, Sigrid Schneider şi Stefanie Grebe, au ales fotografii cu tematici cât mai variate. Imagini cu ”real people” în ginşi Diesel sau cu soldaţi americani în ”real places”, spre exemplu în piscina lui Udai Hussein, par mai autentice decât realitatea. ”O fotografie poate fi autentică, dar neadevărată, precum poate fi adevărată, dar neautentică”, susţine Rudolf Arnheim, teoretician al psihologiei artei. De obicei, privitorul crede în veridicitatea imaginilor de acţiune, mai ales dacă sunt neclare şi au text explicativ. Piesă centrală a expoziţiei este poza a lui Robert Doisneau ”Le baiser de l’hôtel de ville”. Deşi s-a descoperit că Doisneau a regizat scena pasionalului sărut cu doi actori profesionişti, fotografia sa şi-a păstrat aceeaşi valoare documentară.

La Bonn se desfăşoară Festivalul Internaţional al Filmului Mut. Proiecţiile au loc în curtea interioară a Universităţii. Imaginile sunt animate de muzică live, interpretată şi improvizată de celebrii pianişti Aljoscha Zimmermann, Joachim Bärenz şi Günter Buchwald. Combinată cu scene plasate în Japonia secolului trecut sau în Westul Sălbatic, pianul răsună pe alocuri ba ca o vioară, ba ca un fluier. În Europa de vest, muzica live pentru filmul mut a devenit un adevărat gen muzical. Într-un interviu acordat postului de Radio Deutsche Welle, Aljoscha Zimmermann a declarat că nu face ”acompaniament muzical pentru film” ci oferă publicului un veritabil ”ciné concert”. Muzica interpretează imaginile. În anii ’30, suprarealiştii Luis Buňuel şi Salvador Dali au dorit să-şi elibereze imaginile de orice interpretare şi au stabilit ca la filmul lor ”Câinele andaluz” să se pună concomitent o placă de patefon cu muzica lui Beethoven şi una cu tangouri. Zilele aceastea, briciul a tăiat ochiul într-un amestec dezordonat de cântece interpretate toate la pian.

Universitatea din Münster organizează un concurs de fotografie despre ”valoarea banilor”. Lucrările trebuie să analizeze antagonismul dintre ”bani” şi noţiunea de ”valoare”, care are deseori conotaţii morale. Pentru Dostoiewski banii erau ”libertate tipărită”, pe când Lev Tolstoi considera că reprezintă ”o nouă formă a sclaviei”. În România, banii sunt denumiţi în limbaj popular ”ochiul dracului”. Ei duc în ispită şi aduc pierzanie. Literatura interbelică se conformează acestui crez şi le rezervă lacomilor o moarte exemplară. Sub dictatura comunistă, banii nu au mai folosit la nimic şi-n consecinţă nu au mai reprezentat un subiect de interes. După Revoluţie, atitudinea românului faţă de bani s-a schimbat considerabil. Cântecul formaţiei ”Holograf”, ”Banii vorbesc” a devenit o veritabilă bază de citate. Nu mai este de prost gust să vorbeşti de ”banu’ gros”. Sau mai este? Participanţii sunt invitaţi să-şi trimită fotografiile de concurs pe adresa de Internet kultur@uni-muenster.de.