1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Săptămâna artileriei grele în campania prezidenţială din SUA

Cristian Ştefănescu26 octombrie 2004

În campania electorală din Statele Unite a început numărătoarea inversă. De astăzi într-o săptămână, americanii sunt chemaţi să aleagă – între George W Bush şi John Kerry – noul preşedinte. Aflaţi la egalitate, în sondaje, cei doi candidaţi scot, pe ultima sută de metri, artileria grea. A început – pentru democratul John Kerry – fostul preşedinte Bill Clinton, ieşit pentru prima oară în public după operaţia pe cord. George Bush junior va fi şi el promovat de un star al lumii politice republicane – Arnold Schwazenegger, guvernatorul statului California.

https://p.dw.com/p/B1bM
Bill îi ţine spatele lui John
Bill îi ţine spatele lui JohnImagine: AP

Arată destul de obosit, după intervenţia pe cord pe care a suferit-o, în urmă cu şapte săptămâni. Cu toate acestea, a găsit de cuvinţă să urce pe podium, la Philadelphia, alături de candidatul democrat pentru funcţia supremă în stat, John Kerry. ”Am fost poreclit, mereu, The Comeback Kid. John Kerry va oferi Americii o revenire”, este convins Bill Clinton.

Dacă ex-vicepreşedintele Al Gore a ales strategia distanţei luate faţă de fostul preşedinte, John Kerry, dimpotrivă, a înţeles că încă iubitul Bill Clinton dă bine în campanie: ”Înainte de a ieşi în faţa dumneavoastră, l-a întrebat pe Bill: există vreo singurăă asemănare între tine şi preşedintele Bush? Ştiţi ce mi-a răspuns? Peste opt zile, amândoi vom fi foşti preşedinţi ai Statelor Unite”

Dincolo de glume, Kerry şi-a văzut, pe mai departe, de campanie, atacând pe actualitate – cele peste 350 de tone de explozibil furat, de sub nasul americanilor, dintr-un depozit irakian: ”Preşedintele Bush, care spune vorbe mari, dar sunt doar vorbe, a mai făcut o gafă. Aflăm, acum, că din marile depozite insuficient supravegheate, 380 de tone de material exploziv au ajuns, cel mai probabil, în mâinile teroriştilor”.

În ediţia sa de luni, New York Times informa că vestea furtului a ajuns la Condoleezza Rice, consiliera pe probleme de securitate a preşedintelui George Bush, încă de acum o lună.

Între timp, preşedintele în exerciţiu s-a aflat în statul-cheie Colorado, unde a preferat să nu discute despre marele jaf: ”Ne luptăm cu nişte criminali care şi-au făcut un scop în viaţă din a ucide americani. Ce crede, oare, senatorul Kery, că dacă nu i-am hăitui noi în Afghanistan sau la vest de Bagdad, aceştia s-ar apuca de vreo activitate lucrativă, bravi cetăţeni, sau, poate, ar colecta fonduri pentruu cauze nobile?"

În zilele ce vin, Bush va contracara tandemul Kerry – Clinton defilând cu un superstar – guvernatorul republican de California şi super-eroul filmelor americane de acţiune Arnold Schwarzenegger.