1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Săptămâna politică românească

Cristian Ştefănescu6 august 2004
https://p.dw.com/p/B37l

Bate o briză de cabaret estival pe scena politică românească de ai jura că suntem undeva după alegeri, necum înaintea lor. Nici măcar Congresul Extraordinar al Partidului Naţional Ţărănesc – Creştin şi Democrat, programat pentru acest sfârşit de săptămână, nu tulbură prea tare liniştea serilor de vară. Vine, omul, de la Timişoara, îşi prezintă platforma, îşi prezintă echipa, echipa îl prezintă pe el, se plâng că n-au fonduri pentru campania ce stă să înceapă, semnează de primire şi pleacă îndărăt, pe malurile Begheiului. Lasă, la Bucureşti, o echipă executivă, având sarcina de a duce un război pe mai multe fronturi. Mai întâi, musai de trezit din letargie electoratul conservator. Apoi, musai de convins restul alegătorilor că nu doar Alianţa PNL-PD ci şi PNŢ-CD are ceva de oferit ca alternativă la cei ce conduc acum ţara. În fine, musai de sterilizat segmentul popular, infestat de cei care, între 1996 şi 2000, au maltratat în asemenea hal o idee politică încât n-a mai rămas nimic din partidul ce a dat istoriei României jumătate din grandoarea primei părţi a secolului XX.

Estimp, principala formaţiune politică românească, Partidul Social-Democrat, semnalizează o dată în plus a disperare. Altfel, greu de explicat reciclarea cadrelor: Dan Darabonţ, ratat în tentativa de a-şi succede în fruntea Primăriei sectorului VI al Bucureştilor, este numit prefect peste întreaga Capitală, trimis, cum ar veni, al Guvernului pe capul lui Traian Băsescu. Şi un altul, Vasile Gherasim, iniţiatorul proiectului uşor megaloman ”Zona metropolitană Bucureşti”, din aceeaşi categorie a celor de-ale căror calităţi administrative electoratul s-a lămurit şi care, dacă au rămas fără coledz, au primit în dar de la partid o funcţie – în cazul dat, secretar de stat peste întreaga Administraţie Publică. În fine, rămânând la Bucureşti, iată, principala organizaţie teritorială a PSD s-a ales cu un nou şef – Mihai Ursache, a cărui principală performanţă politică a reprezentat-o naveta PDSR – ApR şi, retur, la PSD.

Şi fiindcă tot e vară, preşedintele PSD Adrian Năstase s-a aşezat frumos în prezidiul întălnirii naţionale a femeilor social-democrate, unde a vorbit despre ”duşul rece” al alegerilor locale, despre ”soliditatea” partidului lipsit de ”veleitari” şi ”oportunişti”, despre o ”clientelă hămesită” pe care PSD-ul are datoria morală de a nu o lăsa să arunce România într-o nouă ”aventură a Convenţiei”... Doamnelor şi domnilor, a fost, special pentru pesedistele naţiunii, Adrian Năstase. Care a mărturisit că a ieşit ameţit de la întâlnirea cu cele circa 400 de femei reprezentative ale partidului pentru că îi ”fugeau ochii dintr-o parte în alta”. Ehei, unde-s vremile acelea în care la Apaca se culegeau voturi? Acum... acum se recurge la rectificări bugetare şi la indexări de pensii, anunţate vineri, în teleconferinţa premierului cu prefecţii.

Şi dincolo, în Alianţă, câte ceva tulbură liniştea vacanţelor. S-au stabilit listele liberale pentru alegerile din toamnă. Au fost aduşi spre Bucureşti oamenii care au purtat, în ultima perioadă, greul imaginii partidului, cum ar fi Mona Muscă – spre disperarea unui Viorel Cataramă, trimis de Biroul Executiv să câştige alegerile tocmai în Vaslui. Fabricantului de saltele şi mobilă i-a cam sărit ţandăra şi a trântit un comunicat revoltat de presă care, înainte de a ajunge prin redacţii, s-a oprit pe masa Biroului Executiv Central. Instanţă care a înţeles, în pas alergător (parafrazându-l pe naratorului popular: ”într-o oră cât alţii în peste un deceniu de viaţă politică”, nu-i aşa?), cât de nefastă poate fi imaginea publică acumulată de controversatul Cataramă pentru campania Alianţei. Aşa că dacă nu i-a convenit Vasluiul, mai marii PNL l-au scos, frumos, de pe listele parlamentare.

Şi, fiindcă tot vorbeam de liste electorale, PSD-ul a definitivat ritualul după care vor fi sacrificaţi neaveniţii, în alegerile preliminare. Aşadar, democraţie de jos în sus în partidul de guvernământ. Cu o singură excepţie: un loc a fost rezervat pentru cazul în care Radu Duda, ginerele Regelui Mihai, atacat în mod suspect de doi americani revendicându-se de la leafa de avocaţi ai Casei Hohenzollern, va dori să cobore de la rangul de principe la cel de senator printre baronii de partid.