Săptămâna politică românească

Pe nepusă masă, şeful Executivului de la Bucureşti s-a trezit că guvernează peste o altă România. O Românie schimbată, cu români schimbaţi. Nu ştim ce a văzut premierul, care este schimbarea care l-a determinat să afirme că i-a venit şi partidului domniei sale vremea la schimbare. Şi la ce fel de schimbare gândeşte oare?

Deocamdată, în Partidul Social-Democrat se vorbeşte despre depuneri de mandat, se întâmplă demisii ipocrite de-amorul onoarei partidului şi guvernului, ba, în ţara Vrâncioaiei şi a cutremurelor de pământ, filiale întregi stârnesc un mic seism politic. Suspect, totuşi, acest gest – doar la o primă vedere; căci, de fapt, motivul real pentru demisia conducerii filialei din judeţul peste care este deputat ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, şi peste care baci vrâncean este Marian Oprişan (”baron pozitiv”, conform de colegului său de suferinţă Viorel Hrebenciuc), nu a fost decât o mănuşă aruncată de o tabără din PSD alteia. Mai precis, un avertisment venit din partea celei mai performante organizaţii de partid către liderul celei mai importante structuri regionale, îngenunchiata filială bucureşteană a ministrului Industriilor Dan Ioan Popescu.

În vreme ce, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, premierul vorbea despre schimbare asemeni unui ilustru profesor din Est invitat să le vorbească studenţilor americani, un secretar de stat autodenunţat pe motiv de deturnare de fonduri îşi vedea de treabă nestingherit; şi-n acest răstimp, procuratura, înzestrată, altfel, cu instrumentul auto-sesizării din oficiu, pare prinsă de febra Campionatului European de fotbal. Iar şeful statului, Ion Iliescu, duce rufele partidului la râu, la spălat. Sergiu Sechelariu, deducem din explicaţiile preşedintelui, nu a deturnat fonduri, ci doar sensuri. Aşadar, Sechelariu de la Guvern a vorbit doar sub imperiul supărării pe care alegătorii de la Bacău i-au provocat-o fratelui cu nume de stadion şi vocabular de mahala. Timidă ca o fată mare, Justiţia nu se bagă peste vorba liderului de la Cotroceni. Şi se vorbea despre reforma accelerată a acestui resort!

Dezamăgitor, acest mod de a aborda asaltul final spre admiterea în Uniunea Europeană. Căci, la Cluj şi, apoi, Bucureşti, Günther Verheugen a spus vorbe frumoase, de încurajare. Dar a mai spus că "dacă" e cazul şi i se cuvine, României nu i se va nega meritul de a purta ecusonul de economie de piaţă. Mediile publice de la Bucureşti au scos surlele şi trâmbiţele, citând eliptic din cuvintele rostite la Cluj de Comisarul pentru Extindere. Acel ”dacă” s-a pierdut de la Cluj până la Bucureşti.

Dar dinspre Cluj n-a venit doar mesajul trunchiat de încă nu foarte independenta media publică. Tot acolo a început degringolada PSD. Grupul clujean din partidul de guvernământ s-a distanţat serios de restul echipei. Sigur, nu e cazul să privim la ei ca la salvatorii social-democraţiei româneşti. Au fost acolo, la parâmă, pe când PSD-ul trăia nestingherit în pielea de partid-stat. Şi cât de grea este schimbarea năravului ştim, iar dacă n-o ştim, ne-o aminteşte fostul ministru. Cel care, supărat că UDMR-ul îşi urmăreşte – ca de obicei – interesele, vorbeşte despre ”trădarea”, ”laşitatea” şi ”cinismul” cu care liderii maghiarimii de la Cluj au divorţat de PSD şi au făcut Conisliu Judeţean alături de Alianţa PNL-PD. Un discurs ce confirmă spusele lui Viorel Hrebenciuc: Ioan Rus este un ”cadru valoros” de partid.

Săptămâna viitoare se întâmplă Delegaţia Permanentă a PSD. Cu multe demiteri şi demisii. La nivel de partid şi de guvern. După localele pierdute în maniera deja binecunoscută, multe dintre figurile de trist renume vor trebui să dea explicaţii. Dar cum timpul până la alegeri nu mai este atât de lung, se impune nu doar o schimbare de strategie ci şi o rectificare de imagine. Vor pleca miniştri. Mai multe posturi sunt vehiculate. La Învăţământ, la Protecţie Socială, la Sănătate... unii mai curajoşi plasează printre zvonuri chiar şi Transporturile. Asta chiar ar fi o schimbare. Deşi, în 1996, după generalele pierdute, printre ”demişii” actualei puteri se numărau Octav Cozmâncă şi Viorel Hrebenciuc. Altfel, în 2004, cei mai vioi dintre pesedişti.