Săptămâna politică românească

Consiliul European ce a marcat sfârşitul Preşedinţiei irlandeze a Uniunii Europene a adus aplauze prelungite şi urale guturale din partea celor ce s-au grăbit să interpreteze, aşa, căzuţi în genunchi şi cu capul plecat, drept o mare victorie prima declaraţie politică a şefilor de stat şi de Guvern din cele 25 de state membre ale Uniunii lărgite. Se vorbeşte, acolo, despre cât de mult şi-ar dori ea, Uniunea, ca România şi Bulgaria – dar mai ales România, că bulgarii sunt cam gata pregătiţi – să se poată lăsa integrate în anul 2007. Aceasta este declaraţia politică: vrem. Pentru că, nu se spune acolo, am făcut deja nişte calcule, am planificat unele bugete. Aproximativ aşa cum se întâmplă în celebrul banc în care Ştefan cel Mareşi Sfânt (mai mult sau mai puţin agent electoral) le spune plăieşilor şi răzeşilor să nu lipsească luni de la bătălie, că a vorbit cu turcii şi, săracii, vin de departe, la fel au trimis europenii acasă delegaţia României, căci, măi, băieţi, voi aveţi atâta treabă, să nu venim degeaba cu Tratatul de Aderare la semnat, în 2005, iar voi să ne obligaţi să punem de-o clauză de amânare.

Dar le e un drag, autorităţilor române, de a se apuca de trebile integrării la fel cum câinelui îi e drag să lingă sare. Nu contează că mult aşteptata accelerare a reformelor pentru cel mai des invocat capitol de negocieri intitulat pe scurt JAI (incluzând justiţia, afacerile interne şi administraţia publică) nu s-a produs sau, cel puţin, încă nu a dat roade (la Bruxelles, joi şi vineri s-a cerut României, iarăşi, să-şi vadă de acest subiect). Cât de responsabil poate fi considerat un ministru care-şi abandonează resortul guvernamental cu treaba (să zicem) pe jumătate făcută pentru a se apuca de altceva? Şi cât de responsabil este un premier care, în contextul dat, ridică la rang de ministru un personaj fără nici o autoritate în domeniu, fără experienţă? Marian Săniuţă cu girofar la Interne? Asta, probabil, pentru că plecarea titularului l-a luat pe nepregătite pe şeful Executivului. Pentru că Partidul Social Democrat nu avea în plan acest pas, acum. Se zvoneşte, însă, despre o revoltă în PSD. Poate că, într-adevăr, aşa o fi. Poate, însă, PSD-ul a dat lumii o revoltă pentru că unuia dintre revoltaţi îi ardeau buzele după o corecţie de imagine în ceasul al 12-lea. Pentru aceeaşi corecţie de imagine s-a grăbit primul ministru să inaugureze şantierul controversatei autostrăzi Bechtel, cu jumătate de lună înaintea termenului stabilit (4 iulie, ziua Americii, de unde vin şi banii pentru şoseaua de mare viteză), adăugând scandalului licitaţiei neorganizate un al doilea, diplomatic. Căci Michael Guest, ambasadorul Statelor Unite, a înţeles graba lui Adrian Năstase şi a refuzat să pozeze în agent electoral.

Premierul a apărut zilele trecute la un post privat de televiziune unde i s-au pregătit câteva întrebări la răspunsurile pe care le avea. Iar unul dintre răspunsuri se referea la motivele pentru care nu i-a dat ministrului de Justiţie, Cristian Dumitrescu, Internele şi Administraţia Publică, reunind sub aceeaşi pălărie departamente ce oricum îşi negociază la comun integrarea europeană. Pentru, am înţeles de la Năstase, a nu lăsa impresia că păstrază o variantă de back-up pentru Ioan Rus. Aşadar, domnului premier îi pasă mai mult de ce spune lumea decât de mersul reformei. Păi, dacă aşa stau lucrurile, îi va păsa şi de ce spune lumea în faţa indispensabilelor măsuri dureroase! Şi, atunci, cum, oare, va finaliza premierul şi echipa sa reforma după calendarul Uniunii, în lunile dinaintea alegerilor parlamentare? Căci toate angajamentele Consiliului European, festivist lăudate de cei ce au însoţit la Bruxelles delegaţia românească, nu au nici o valoare decât dacă Bucureştii se vor dovedi pregătiţi de aderare.

Săptămâna aceasta s-a definitivat noul cadru legislativ privind adopţiile internaţionale. S-a jucat melodia europeană în detrimentul celei americane. Ne putem aştepta, aşadar, la vociferări de dincolo de Ocean. Dar fiindcă vorbeam despre protecţia copilului, joi a fost condamnat la închisoare pe viaţă pedofilul belgian Marc Dutroux. Scandalul nu s-a încheiat, însă, la procesul de la Arlon aflându-se în boxa acuzaţilor şi complicitatea, incomepetenţa şi indiferenţa autorităţilor. Un ziar german scria că sentinţa înseamnă începutul ”autopurificării justiţiei belgiene”. Oare are justiţia română neapărată nevoie de un caz Dutroux? S-ar putea să nu-i fie deloc greu să îl găsească.