Săptămâna politică românească

Pentru că bugetul comunitar este deja elaborat pe o perioadă mai lungă, putem spune că jocurile sunt limpezi: Sofia s-a grăbit degeaba şi trebuie să aştepte anul 2007 când, indiferent de forţa administrativă şi voinţa politică a elitei politice bucureştene, va fi admisă şi România. Ceea ce înseamnă că, pe fugă şi, mai ales, în genunchi, Bucureştii vor încheia capitolele de negocieri rămase în discuţie. La fel ca în cazul recent provizoriu închisului capitol agricultură, unde în zadar s-a pus punct negocierilor, căci infrastructura şi productivitatea desclaifică din start un domeniu aflat cu mai bine de un secol în urma standardelor europene.

Dar, până una alta, a fost săptămâna alegerilor locale. Au trecut emoţiile, vin emoţiile. Cine cui îi dă voturi în turul secund? Sau, poate, ca să ne exprimăm oarecum mai aproape de adevăr: cine cui îi fură voturi la balotaj? Manşa secundă – acolo unde este nevoie de aşa ceva – se transformă, cu o săptămână înainte de consultarea decisivă, într-o avanpremieră pentru marile negocieri din toamnă, atunci când partidele mai mici îşi vor vinde scump pielea. Ceea ce părea mai degrabă o speranţă s-a dovedit a fi fapt un trend: spectrul politic românesc îşi coagulează, încetul cu încetul, doi poli de forţă, unul social-democrat, celălalt liberal de stânga. Sau, cu alte cuvinte, ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii pe Bătrânul Continent prinde contur şi în România: omiţând UDMR-ul, avem de-a face cu o concentrare a principalilor actori spre centrul scenei politice, balansând uşor de o parte şi de alta a acestuia.

Similitudinile se opresc deocamdată aici, deoarece în Vest se poartă două aripioare pentru fiecare latură, or, în România, cele două partide cu procentaje mai mici sunt, de fapt, înrudite cu actuala grupare de guvernământ. Ceea ce înseamnă că, până la urmă, aşa cum se întâmplă în ansamblul societăţii româneşti, apropierea de stilul european se împotmoleşte undeva înainte de final.

Desăvârşirea necesită, întâi de toate, o asanare morală a clasei politice. Or, deocamdată, tocmeala pare să rămână regula de bază atunci când se discută despre principii şi legi. La PSD, toată lumea se întreabă care va fi soarta celor alungaţi pe motive de corupţie înaintea scrutinului local – în speţă baronul gorjean Nicolae Mischie şi surprinzător realesul independent Marian Vanghelie. Pesediştii spun că nu mai au nevoie de ei, dar le place să fie mereu întrebaţi. Nu am auzit încă vreun lider social-democrat cerând presei să considere acest subiect definitiv încheiat şi nici nu i-am auzit cerându-i socoteală lui Vanghelie pentru calomnie atunci când acesta spune că este căutat cu insistenţă de conducerea PSD.

La PRM: preşedintele formaţiunii tună şi fulgeră şi incriminează baronii locali ai partidului de guvernământ. Mai mult, chiar, recurge la suburbanul principiu educaţional ”eu te-am făcut, eu te omor”, avertizând că nu va accepta, în teritoriu, mezalianţe post-electorale cu PSD-ul. Dar, după uppercut-ul năucitor al alianţei liberal-democrate, consiliile municipale şi cele locale riscau să intre sub control politic nepotrivit, astfel că nu trecu multă vreme şi filialele PRM primiră dezlegare la înţelegeri cu PSD-ul. Iar în ce priveşte celalalt liliputan vioi pe scena politică românească, partidul a cărui imagine este indisolubil legată de cea a poate celei mai puternice televiziuni private din România a spus ”mulţam fain” sprijinului pe care alianţa PNL-PD a vrut să i-l ofere în bătălia cu lacrimogenul fost mecanic auto ajuns primar de Bacău.

Aşadar, ne-am lămurit cine cu cine se aliază. Doar la Cluj e mai complicat, niţel. Pentru că acolo trebuie ţinut cont de două grupuri ireconciliabile: pe de o parte alegătorii constanţi ai UDMR (unii sistematic anti-România, alţii pur şi simplu anti-PSD), pe de alta alegătorii constanţi ai lui Funar. Şi, atunci, cu cine joci în turul secund? Dilemă mare, atât pentru candidatul social-democraţilor Ioan Rus, cât şi pentru cel liberal-democrat Emil Boc. Or, dacă ambii se poartă cu mănuşi, vin ”pilele” de la centru. Simpatizanţii lui Boc nu vor accepta niciodată un târg făcut cu România Mare. Iar peremiştii conştientizează acest fapt.

Dar jocurile se vor face în următoarele 168 de ore de campanie. Şi miza este mare: cine controlează consiliile judeţene va gospodări fondurile primăriilor şi, implicit, va ”convinge” înaintea alegerilor parlamentare.