Săptămîna politică românească (12 - 18 ianuarie 2003)
17 ianuarie 2004Publicitate
Ei, bine, doamnelor şi domnilor, anul 2004 a început, într-adevăr. Ne obişnuisem cu somnolenţe prelungite după revelioanele românilor. Însă, de data aceasta, unii au încercat, se pare, să meargă pe mîna înţelepciunii populare şi - de vreme ce şi-au propus să ajungă departe, tocmai la Palatul Cotroceni sau macar într-un coledz, acolo, undeva - s-au trezit devreme şi au început să tropăie voioşi prin curtea României, doar doar se fac remarcaţi şi se strînge lumea în jurul lor.
Să nu fim nedrepţi, oamenii, o parte dintre ei, cel puţin, sunt mînaţi de gînduri nobile. Iată-l pe acest fiu de oier pe care, ne spunea domnia sa, Dumnezeu l-a împins spre politică, Dumnezeu i-a scos în cale un partid gata constituit, Dumnezeu l-a convins că dacă a reuşit să facă avere şi să conducă un club de fotbal, e limpede, se poate descurca şi la reprezentarea unei naţiuni. Căci nu ştim dacă i- a explicat cineva domnului Gigi Becali despre rolul de sărac şi cinstit arbitru (fără acces la pîrghiile administrative) al preşedintelui în democraţia românească.
Dar Becali cel blagoslovit este doar o pată de culoare, doar un argument în favoarea unei remarci a premierului Adrian Năstase, cel care, gîndindu-se la cîţiva dintre adevrsarii politici pe care trebuie să-i înfrunte anul acesta, şi printre care se numără şi acest Gigi Becali, a spus ceva în dulcele-i stil de publicist închistat în piele de om politic despre vigoarea alternativei la actuala putere.
Avem, aşadar, mişcări în front. În Frontul - să-i zicem - tînăr al Salvării Naţionale, aripa PD. Plecat cu supărare mare de la guvernare, unde a intrat ca mare speranţă şi a ieşit ca veleitarist, Cosmin Guşe s-a refugiat în rada portului Traian Băsescu. Rămîne să vedem ce, anume, va descărca, atunci cînd va fi ancorat la dana campaniei electorale. Căci vigurosul june clujean nu poate face altceva în PD decît campanie. Are, probabil, muniţie suficientă. Desigur, doar dacă nu este un cal aruncat în Troia primarului Bucureştilor.
Din care Troie se retrage, înfrînt şi dezamăgit, tocmai părintele, fondatorul, Petre Roman. Cum se va prezenta la alegeri nu este foarte clar. Zboară veşti contradictorii, se-ntretaie ştirile. Unii spun că-şi face partid, alţii, dimpotrivă, că bate palma cu cel care l-a alungat de la guvernare, în 1991. Cine ştie? N-ar fi singura împăcare între personaje care, în ultimii ani, s-au înţeles cam ca la uşa cortului.
Venită de dincolo de Ocean şi consiliată de unul dintre cei mai buni strategi din lume se plimbă prin ţara românească şi promite America pe pămînt o femeie republicană - Lia Roberts, pe care unele ziare au vorbit-o de rău iar alţii, reprezentînd, zice-se, cîini de pază ai democraţiei au atacat-o mai mult sub centură. Entuziasmul domniei sale nu se mulează, însă, prea bine pe chipul obosit al României.
În fine, pînă una alta, elanul filosemit al colegului de liceu al doamnei Roberts s-ar putea să-l coste pe acesta. Cel puţin o amendă penală, dacă nu cumva închisoarea, de la trei luni la trei ani - pentru că liderul Partidului România Mare s-a grăbit să amplaseze bustul ex-premierului israelian Yitzhak Rabin fără să aibă din partea familiei acestuia dreptul de a-i exploata imaginea. Şi recursul la memoria pacifistului nici nu i-a ajutat prea mult; căci, pînă la urmă, pentru a-l absolvi de antisemitism, comunităţile evreieşti aşteaptă altceva de la Corneliu Vadim Tudor - iar lui nu-i va fi uşor să spună că (de exemplu) mareşalul Antonescu a jucat un rol nefericit în Holocaust.
Să nu fim nedrepţi, oamenii, o parte dintre ei, cel puţin, sunt mînaţi de gînduri nobile. Iată-l pe acest fiu de oier pe care, ne spunea domnia sa, Dumnezeu l-a împins spre politică, Dumnezeu i-a scos în cale un partid gata constituit, Dumnezeu l-a convins că dacă a reuşit să facă avere şi să conducă un club de fotbal, e limpede, se poate descurca şi la reprezentarea unei naţiuni. Căci nu ştim dacă i- a explicat cineva domnului Gigi Becali despre rolul de sărac şi cinstit arbitru (fără acces la pîrghiile administrative) al preşedintelui în democraţia românească.
Dar Becali cel blagoslovit este doar o pată de culoare, doar un argument în favoarea unei remarci a premierului Adrian Năstase, cel care, gîndindu-se la cîţiva dintre adevrsarii politici pe care trebuie să-i înfrunte anul acesta, şi printre care se numără şi acest Gigi Becali, a spus ceva în dulcele-i stil de publicist închistat în piele de om politic despre vigoarea alternativei la actuala putere.
Avem, aşadar, mişcări în front. În Frontul - să-i zicem - tînăr al Salvării Naţionale, aripa PD. Plecat cu supărare mare de la guvernare, unde a intrat ca mare speranţă şi a ieşit ca veleitarist, Cosmin Guşe s-a refugiat în rada portului Traian Băsescu. Rămîne să vedem ce, anume, va descărca, atunci cînd va fi ancorat la dana campaniei electorale. Căci vigurosul june clujean nu poate face altceva în PD decît campanie. Are, probabil, muniţie suficientă. Desigur, doar dacă nu este un cal aruncat în Troia primarului Bucureştilor.
Din care Troie se retrage, înfrînt şi dezamăgit, tocmai părintele, fondatorul, Petre Roman. Cum se va prezenta la alegeri nu este foarte clar. Zboară veşti contradictorii, se-ntretaie ştirile. Unii spun că-şi face partid, alţii, dimpotrivă, că bate palma cu cel care l-a alungat de la guvernare, în 1991. Cine ştie? N-ar fi singura împăcare între personaje care, în ultimii ani, s-au înţeles cam ca la uşa cortului.
Venită de dincolo de Ocean şi consiliată de unul dintre cei mai buni strategi din lume se plimbă prin ţara românească şi promite America pe pămînt o femeie republicană - Lia Roberts, pe care unele ziare au vorbit-o de rău iar alţii, reprezentînd, zice-se, cîini de pază ai democraţiei au atacat-o mai mult sub centură. Entuziasmul domniei sale nu se mulează, însă, prea bine pe chipul obosit al României.
În fine, pînă una alta, elanul filosemit al colegului de liceu al doamnei Roberts s-ar putea să-l coste pe acesta. Cel puţin o amendă penală, dacă nu cumva închisoarea, de la trei luni la trei ani - pentru că liderul Partidului România Mare s-a grăbit să amplaseze bustul ex-premierului israelian Yitzhak Rabin fără să aibă din partea familiei acestuia dreptul de a-i exploata imaginea. Şi recursul la memoria pacifistului nici nu i-a ajutat prea mult; căci, pînă la urmă, pentru a-l absolvi de antisemitism, comunităţile evreieşti aşteaptă altceva de la Corneliu Vadim Tudor - iar lui nu-i va fi uşor să spună că (de exemplu) mareşalul Antonescu a jucat un rol nefericit în Holocaust.
Publicitate