Săptămîna politică românească

Cancelarul federal Gerhard Schröder vorbea, joi, la Berlin despre Sofia ca despre un pasager circulînd deja, pe tampoane, cu trenul Uniunii Europene şi îi cerea premierului cu nume bilateral germano-bulgar Saxacoburggotski să nu cumva să urce în vagoane fără bilet şi să întindă, uşor, mînă, cînd trece pe lîngă peronul 2007, după vecina de la nord de Dunăre. Dar, i-a spus Schröder moştenitorului de tron ajuns premier, Sofia poate fi liniştită, că dacă la peronul 2007 nu sunt pasageri, se pot vinde, special pentru Bulgaria, bilete emise în tren.

Aşa ceva auzind, se cam supără încă ministrul român de Externe Mircea Geoană. Dar replica domniei sale veni, vineri dimineaţă, puţin cam devreme, căci nu se crăpa încă bine de weekend în ziua scurtă şi iată că, de la Berlin, unii mai puţini obligaţi de uzanţe să recurgă la un limbaj blînd se grăbiră să le dea notă proastă managerilor reformelor economice româneşti. Un clasament al modului în care 116 naţiuni în curs de dezvoltare (mai contemporan citit: naţiuni în tranziţie) înţeleg să facă reforma, realizat de Centrul german pentru Ştiinţe Politice Aplicate, relevă că decît eternii candidaţi de pe malurile Dîmboviţei se mişcă mult mai bine micii reformişti din greu localizabilul Mali (nu pentru că n-am ştii unde zace pe hartă, ci pentru că bate un vînt prin Sahara şi tot vîntură nisipul peste ceea ce ar trebui să fie graniţa fostei colonii franceze). Încep să ne obosească atîtea rapoarte – e limpede, circulă un virus, chestia asta cu raportul se ia. Ori este cronic, sindromul, ori este o afacere, de nu se mai satură diagnosticienii de convalescenta Românie.

În care Românie parcă nici heirupismul de altădată nu mai funcţionează. Parlamentarii de la Bucureşti se dau de ceasul integrării cam la fel cum se dă un cîine la drobul cu sare. Ce aliniere la aquis-ul comunitar? Care reforme? Săptămîna aceasta căzură din schemă cîteva dezbateri parlamentare pentru că aleşii n-au catadicsit să se prezinte la muncă. Păi cum să şi mai vie la Bucureşti cînd în ţară se reîmpart moşiile baronilor? Acum, cînd, oficial, s-a dat startul la urlatul în megafoane în piaţa publică, îi mai stă cuiva gîndul la Europa?

O Europă a cărei extindere a sărbătorit-o cu fast şi România. O Europă care, aşa cum spunea aseară, premierul Adrian Năstase (transferat, din greşeală, de un staroste bihorean tocmai în fruntea partidului lui Traian Băsescu), de la Oradea se vede cu ochiul liber. În schmb, după bairamul NATO, acum se dau iarăşi, la Bucureşti, focuri de artificii (probabil asezonate cu mici şi bere) – de 9 mai, în cinstea acelei Europe sarbătorită puţin mai discret de europenii mai integraţi tocmai la 5 mai, cînd s-au aniversat 55 de ani de existenţă a Consiliul Europei, din care face şi România parte.

Şi, uite-aşa, cu balonaşe şi umbreluţe albastre (pe care, probabil, lîngă stelele Europei, se va ascunde la vedere şi cîte o siglă PSD, ca la vizita lui George W Bush), se merge, cătinel-cătinel, către alegerile locale. Sigur că în multe localităţi se dau bătălii acerbe, dar parcă nu doar mirajul Capitalei ne atrage atenţia către Bucureşti. Se vor bate acolo nu doar cîteva ideologii ci şi mai multe tipuri de temperamente.

Căci, pînă la urmă, Mircea Geoană nu prea cadrează printre mateloţii şi microbiştii ce-şi dispută fotoliul de primar general la Bucureşti. Şi dacă de domnia sa lipitu-s-a eticheta de salon, de cum a coborît în arena electorală (împins bine de la spate, de către cine şi în ce scop vom afla-o, într-o bună zi) şi-a tras masca de şantierist (nici măcar pe vremea cînd îşi lua leafa de la Energomontaj nu prea era om de teren) dar, mai ales, a zvîrlit cît colo cravata – nu de alta, dar candidează pentru un partid socialist, aproapiat proletarilor!

Doar una nu am înţeles-o: cum vine treaba cu luatul concediului fără plată. De la ce? De la obligaţiile europene care, nu-i aşa?, nu-s o grabă. Nu doar în Parlament, ci, iată, nici în Poliţie, nici la Externe.