Săptămîna politică românească

Ca peste tot în lume, şi în România a fost 1 aprilie. Sau este, încă. Săptămîna telenovelelor. Doi fugari, Bivolari, nu Bolivari, îngenunchiaţi dar – cîtă emoţie – descoperindu-se, ca într-o tele-poveste latino-americană, fraţi. Nu delicte aflate printre capetele de acuzare l-au pus în mişcare pe chestorul şef al Poliţiei Române, ci curiozitatea devoratorilor de senzaţional. Nici vorbă de grade de rudenie, sunt numai coincidenţe, spunea chestorul chiar pe cînd, din fundul sălii, cineva îi făcea semne disperate să se-ntrerupă căci se face de rîs: ba sunt, doamnelor şi domnilor, a revenit în grabă şeful Poliţiei, după nici un ceas. Lacrimi se vor fi scurs în saloanele de coafură din cartiere proletare. Cui, oare, i-a mai păsat de trădarea demascată de preşedintele Ion Iliescu la lansarea ultimei sale cărţi, de mărturisiri? Nu vom vorbi despre carte, pînă nu o vom citi, dar am aflat că visul de aur al omenirii, societatea comunistă, era, de fapt, plămădeala extremei drepte! Săracul şi cinstitul preşedinte al României va intra în istorie ca răsturnător de şcoli politice.

Sărac şi cinstit vrea să pară şi Corneliu Iacubov, răsărit de pe unde anume nu se ştie dar ieşit în lume ca să afle ea, lumea, că nu a făcut nici o grozavie care să-l puie pe fugă. Restanţele proprietăţilor sale nu există, nici disponibilizaţi, doar succese pe ramură. Pe care ramură el, Corneliu Iacubov, nu stă de-a stînga sau de-a dreapta Bivolarului de partid. Deşi a fugi este verbul mai potrivit decît a sta, în cazul dat! Sau ni se pare nouă? I se păruse şi fostei sale soţii.

Americanii au venit, în sfîrşit; e drept, la vreo 60 de ani după ce a început să spere bunicul unui genial scriitor român care scriitor român a avut, tot în această săptămînă, demnitatea să refuze o înaltă distincţie naţională pe care i-a oferit-o şeful statului. Dacă alţii s-au lăsat păcăliţi şi, mînaţi de orgolii, s-au bulucit la ordine şi medalii de la Cotroceni, Ioan Groşan i-a cerut preşedintelui un mic serviciu, la schimb: să-şi ceară scuze pentru mineriade. Întîi aprilie – întîi aprilie, dar există nişte limite!

Nu ştiu dacă bunicul lui Ioan Groşan a mai apucat să plîngă de emoţie, aşa cum a făcut-o, la Bruxelles, ministrul bulgar de Externe, cînd şi-a văzut drapelul fluturînd nu peste vreun stand de murături ci chiar în curtea Alianţei Nord-Atlantice, dar ştim că unul dintre cei trei crai de Tărtăşeşti, premierul Adrian Năstase, ”nu s-a simţit niciodată mai bine în politică” decît la începutul săptămînii cînd, la Washington, George W Bush, preşedintele statelor tutelare ale Alianţei, i-a urat bun venit în NATO. Şi ca să nu fie singur în această bucurie mărturisită, premierul le-a dat românilor liber cu mici şi bere pentru vinerea marii înălţări de steaguri. Nu ştim dacă maestrul de ceremonii a fost iarăşi primarul sectorului 5 din Bucureşti, Marian Vanghelie, dar nu prea credem, pentru că edilul cu probleme de PNA face parte din lotul pentru care recenta reuniune la vîrf a PSD-ului a fost o groaznică sperietură. Mai întîi le-a spus Dan Matei Agathon că distrug imaginea partidului înainte de alegeri pentru ca, apoi, bunul lor înger păzitor Octav Cozmîncă să dea lumii de ştire că cei suspendaţi pot liniştiţi s-o ia de la capăt. Că doar n-or fi ei peştii cei mari pe care îi cere comisarul european pentru Extindere, Günther Verheugen. Dar nici ”corupţi mici şi mijlocii” nu se prea poate să fie, pentru că pe aceştia, indică recentul raport Transparency International, i-a mai deranjat, cîteodată, Justiţia română. Şi n-o fi în fiecare zi 1 aprilie!