S-au împlinit 40 de ani de la normalizarea relaţiilor germano-polone

În cadrul noii politici pentru răsărit a Germaniei Federale, cele două ţări au semnat primul lor acord bilateral de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, stabilind reluarea legăturilor diplomatice. Vizita lui Willy Brandt nu a intrat însă în istorie numai din cauza acordului. De neuitat a rămas până azi că a îngenunchiat în faţa monumentului închinat victimelor din ghetoul de la Varşovia.

În timpul vizitei oficiale pe care a întreprins-o pe 7 decembrie 1970 în capitala Poloniei, cancelarul german Willy Brandt s-a deplasat pentru câteva minute şi la monumentul închinat victimelor insurecţiei din ghetoul de la Varşovia. Acolo, el a depus o coroană de flori, a aranjat panglica tricoloră negru-roş-galbenă şi a îngenunchiat. Un gest surprinzător şi nepremeditat, care nu a avut nevoie de cuvinte. Mai târziu, social-democratul Brandt ar fi declarat: "Am făcut ceea ce fac oamenii când cuvintele nu mai sunt de niciun ajutor."

Fotografia cu Willy Brandt în genunchi a făcut înconjurul lumii, stârnind în plan intern reacţii dintre cele mai diverse, de la critici la expresia celui mai adânc respect. Ministrul de Interne din epocă, Hans Dietrich Genscher, îşi aminteşte: "Am fost foarte impresionat de acest gest. Am fost impresionat că tocmai Willy Brandt a fost omul care s-a exprimat atât de vizibil pentru oricare dintre oameni, că şi-a arătat astfel întreaga personalitate. Am respectat şi admirat în cel mai înalt grad ceea ce a făcut."

Pentru gazde, pentru regimul comunist de la acea vreme din Polonia, gestul lui Brandt a venit pe neaşteptate şi nu a fost întâmpinat numai cu admiraţie. Propaganda oficială îi prezenta pe germanii din Republica Federală ca pe nişte inamici şi agresori. Un cancelar german care demonstrează părere de rău nu se potrivea în acest cadru. Poate de aceea, îngenuncherii nu i s-a dat iniţial mare importanţă. În afară de elite, polonezii nici nu au ştiut de acest gest. Abia începând din 1989, fotografia şi-a făcut intrarea în manualele de şcoală.

Brandt nici nu venise de fapt în Polonia cu 40 de ani în urmă pentru a cere iertare, ci pentru a obţine normalizarea relaţiilor bilaterale. În vederea stabilirii unui parteneriat cu statele de dincolo de cortina de fier, dialogul cu Polonia era de mare importanţă. Precondiţia pentru acest parteneriat era recunoaşterea frontierei pe râurile Odra şi Neisse, trasată de aliaţi la finalul celui de-al doilea război mondial. Până atunci, Germania federală nu recunoscuse oficial această graniţă. Faptul este confirmat şi de Egon Bahr, părintele noii politici pentru răsărit promovate de Brandt. El a reamintit: "Eram conştienţi că fără recunoaşterea liniei Odra-Neisse, care era în Germania Federală echivalentă cu încălcarea unui tabu, reunificarea Germaniei nu ar fi fost posibilă niciodată. Niciodată învingătorii nu ar fi permis reunificarea ţării, dacă ar fi trebuit să se teamă că imediat după aceea Germania ar putea să prezinte revendicări teritoriale."

Prin tratatul germano-polon încheiat pe 7 decembrie 1970, RFG recunoştea pentru prima dată integritatea teritorială a Poloniei. Willy Brandt a făcut astfel ceea ce toţi predecesorii săi refuzaseră: Anume să recunoască graniţa Odra-Neisse, şi astfel să accepte implicit renunţarea la fostele teritorii germane din răsărit.

Tratatul a făcut de asemenea posibil schimbul academic între cele două ţări, precum şi colaborarea economică, ştiinţifică şi culturală. Mai ales pentru tineri, această deschidere a fost deosebit de benefică. Janusz Reiter, în epocă student la germanistică, şi care 20 de ani mai târziu avea să fie primul ambasador al unei Polonii libere în Germania şi-a amintit: "A fost ca o expediţie de explorare într-o lume nouă. Tratatul permitea pentru prima dată câtorva studenţi polonezi să meargă cu bursă de studii în Germania occidentală. Astăzi nici nu putem spune în cuvinte ce importanţă, politiică şi socială, a avut acest acord."

Autori: Rosalia Romaniec / Ioachim Alexandru
Redactor: Robert Schwartz