Samaras îi ridică guvernul la fileu lui Venizelos

Într-un final, şeful conservatorilor, Antonis Samaras, a anunţat că acceptă să intre în coaliţie cu PASOK-ul.

"Suntem dispuşi pentru o coaliţie pro-europeană. Suntem dispuşi să susţinem această guvernare sau să tolerăm un guvern minoritar", a comentat Samaras, într-o intervenţie televizată, la puţin timp după cele 20 de minute petrecute în negocierile cu Venizelos. Acesta din urmă (cel de-al treilea premier desemnat în decurs de numai cinci zile) avea programată pentru la amiază o întrevedere cu liderul stângii radicale, Alexis Tsipras - pe care a amânat-o pentru seara zilei de vineri. Fără concursul grupării neo-marxiste, şansele de instalare a unui eventual Cabinet Venizelos se spulberă.

Sabia rechemării grecilor la urne a planat deasupra negocierilor dintre partidele elene. De altfel, comunitatea internaţională părea uşor speriată de această perspectivă, bursele marcând corespunzător - anume prin depunctarea monedei europene - cele două eşecuri anterioare ale politicienilor eleni în tentativa de a forma o majoritate sustenabilă dar şi riscul unei alte luni electorale pe parcursul căreia Grecia şi-ar putea pierde locul în familia euro. Ceea ce, în urmă cu puţine luni, suna inacceptabil pentru patriarhii europenismului este, între timp, o realitate cvasi-palpabilă. Pentru ministrul federal german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, expulzarea Greciei din spaţiul monetar comun nu mai este un subiect tabu; într-o serie recentă de intervenţii publice, responsabilul guvernamental de la Berlin a vorbit, mai direct sau mai voalat, despre o Europă pregătită să facă faţă unui asemenea şoc instituţional.

Eurozonă totuşi fără Grecia?

La începutul acestei primăveri, lumea, chiar şi dată peste cap, mai era întreagă pentru Grecia. Europenii deblocaseră cel de-al doilea pachet de asistenţă financiară, în valoare de 130 de miliarde de euro iar o parte semnificativă din datoriile ţării fuseseră, pur şi simplu, şterse. Până şi agenţiile de rating, cioclii din ultimii ani ai Greciei, se sensibilizaseră, ridicând uşor bonitatea Atenei. Liniştea scump cumpărată a fost risipită, însă, în mare grabă, după votul din 6 mai. Berlinul, cea mai aprigă dintre vocile revoltate ale creditorilor europeni, a anunţat că orice alte finanţări sunt posibile doar dacă viitorul guvern de la Atena va continua reformele şi austeritatea; de altfel, o nouă tranşă, de cinci miliarde, din fondul de salvare EFSF, a fost, deocamdată, blocată. În plus, tot Berlinul avertiza - şi, cel mai probabil, nu doar cu trimitere la Grecia - că rezultatele unor alegeri nu pot fi argument pentru nerespectarea unor angajamente asumate la nivel internaţional.

Pentru a nu intra din nou în incapacitate de plată, Grecia are nevoie, până în iulie, de 30 de miliarde de euro. În mod paradoxal, pentru o salvare de la falimentul de stat (cu salarii neplătite, cu prăbuşirea sistemului bancar şi cu suspendarea alimentării cu energie electrică, între altele), grecii sunt nevoiţi să accepte o guvernare asigurată tocmai de acele partide care au aruncat Grecia în actuala criză.

Indiferent de rezultatul negocierilor lui Venizelos, necunoscut rămâne viitorul monetar al Greciei: euro sau drahma. Paul Taylor, noul şef al agenţiei Fitch, comenta, în Der Spiegel, că "ieşirea Greciei din zona euro nu înseamnă sfârşitul uniunii monetare; există interese puternice pentru menţinerea monedei unice, cele ale Germaniei fiind chiar fundamentale".