Sancţiuni inteligente sau război cu orice preţ?

Despre soluţionarea problemei iraniene în faţa Consiliului de Securitate ONU, cotidianul economic Handelsblatt scrie:„Eşecul dezbaterilor este previzibil. Cauzele sunt multiple, dar se pot reduce în esenţă la trei aspecte majore: 1. În cadrul Consiliului de Securitate nu există un consens asupra iminenţei pericolului programului nuclear iranian, 2. Credibilitatea SUA a suferit masiv de la războiul din Irak încoace, 3. Nu există practic nici o soluţie viabilă de a opri demersul lucrurilor la Teheran (...) Rusia şi China nu sunt încă dispuse să-şi sacrifice interesele strategice şi economice în virtutea unei opţiuni teoretice.”

Cotidianul regional Märkische Oderzeitung este de aceeaţi părere: „Mullahi iranieni pot cel mult să zâmbească ironic la gândul unor eventuale sancţiuni, pentru că acestea vor lovi în primă etapă Vestul. De aceea nici măcar SUA nu mai solicită sancţiuni imediate.”

Iar Kölner Stadtanzeiger avertizează în context: „Rusia şi China au învăţat cel târziu de la războiul din Irak încoace, că un blocaj al iniţiativei SUA de către Consiliul de Securitate nu va putea opri America de la acţiuni pe cont propriu, ba chiar din contră, ar putea provoca SUA de a decide singure maniera de soluţionare a conflictului”.

Vizita preşedintelui polonez Lech Kaczynski la Berlin, este comentată de cotidianul regional Volksstimme din Magdeburg după cum urmează: „Preşedintele polonez consideră relaţiile homosexuale drept o ameninţare la adresa Occidentului. Ele periclitează civilizaţia europeană deoarece împiedică procrearea. De râs sau de plâns, afirmaţiile preşedintelui polonez, care demască o atitudine reprobabilă faţă de minorităţi. Kaczynski împarte oamenii în buni şi răi în baza capacităţii lor reproductive. Sau poate în virtutea folosului sau daunelor lor pentru societate? Spune-mi cum te raportezi la minorităţi şi-ţi voi spune ce fel de democrat eşti.”

Augsburger Allgemeine este mai îngăduitoare în acest context:

„Din fericire relaţiile germano-poloneze sunt în realitate mai bune decât s-ar putea deduce din discursurile preşedintelui polonez. Izbucnirile acestuia împotriva relaţiilor homosexuale se adresează mai puţin ţării gazdă cât propriilor alegători. Germania ar trebui să fie, în urma acestei vizite, motivată să consolideze reconcilierea cu ţara vecină şi mai mult. Deja de acum, Varşovia este unul din principalii parteneri au Berlinului, iar cooperarea lor trebuie intensificată în continuare.”

Schimbare de temă: ampla reformă a federalismului german, este comentată în Oldenburgische Volkszeitung astfel: „Marea coaliţie intenţionează să prezinte acest prim proiect de anvergură, reforma federalismului, drept cartea ei de vizită. Dorinţa de a obţine un succes imediat poate duce însă la neglijarea competenţei în domeniu a partidelor din opoziţie. Aceasta urmează să-şi expună părerea doar în cadrul unei mari audieri. Cultura democraţiei nu se bazează însă pe audieri.”

Badische Zeitung aruncă o lumină favorabilă asupra reformei: „Valoarea ei constă primordial în conferirea unui plus de transparenţă politicii. Electoratul va putea recunoaşte mai lesne ce responsabilităţi revin cui. Iar posibilităţile de blocaj politic vor fi restrânse la un minim esenţial.”

Ziarul austriac Kleine Zeitung din Graz aruncă de la distanţă o privire sceptică asupra reformei federalismului german: „Rezultatul este exact ceea ce criticii reformei avertizaseră a fi o cădere în fragmentarea politică din perioada monarhiei. Bruxelles-ul nu poate privi această evoluţie decât cu consternare.”

Un subiect din actualitatea română apare în paginile cotidianului regional Wiesbadener Tagblatt, într-un articol referitor la familia de apatrizi Mogoş care trăieşte de patru ani în zona de transzit a aeroportului Otopeni. „Nu vor să redevină români, dar nici în Germania nu se pot întoarce: O familie de rromi sălăşluieşte din martie 2002 în zona de tranzit a aeroportului bucureştean. Tatăl, mama şi trei copii deveniţi între timp adulţi duc o viaţă fără viitor în no-man’s-land.” Timp de 12 ani, familia de rromi, azilantă în Germania imediat după Revoluţie, a trăit la Wiesbaden integrându-se în mod exemplar. Copiii mergeau la şcoală, viaţa lor decurgea normal. În 2001 cererea lor de azil a fost respinsă, România fiind considerată între timp un stat sigur. Deoarece familia nu părăsise teritoriul Germaniei până la expirarea „perioadei de toleranţă”, ea a fost expulzată în cătuşe. Între timp, procedeele juridice de a face recurs în Germania s-au epuizat, tribunalul din Wiesbaden nu acceptă redeschiderea dosarului. Or cât timp nu s-a făcut recurs în toate instanţele judecătoreşti în Germania, plângerea nu poate fi supusă Curţii Europene pentru Drepturile Omului de la Strasburg. Un viitor fără perspective pentru familia de rromi de pe aeroportul Otopeni.

În final, Frankfurter Allgemeine Zeitung publică un articol intitulat „Transnistria ameninţă cu sute de mii de refugiaţi”, despre reacţiile republicii separatiste în urma controalelor vamale ucrainene.