Savoarea britanică a muzicii clasice

Sir Roger Norrington e un dirijor controversat, deciziile sale cu privire la interpretarea lucrărilor muzicale născând adesea numeroase polemici. Sugestiile sale sunt susţinute frecvent de argumente solide.

Cu vibrato sau fără?

Unul din aspectele controversate privind metodele sale de interpretare este cel legat de utilizarea vibrato-ului la instrumentele de coarde. Efectul muzical se produce printr-o oscilare a degetului pe coardă, acțiune în care intră în mișcare degetul, mâna, poignetul (încheietura mâinii) și, în parte, antebrațul. Prin folosirea vibrato-ului, sunetul devine mai "colorat" şi mai "bogat", dar într-un fel şi artificial. Drept urmare, Norrington i-a declarat război acestei tehnici.

Dirijorul îşi argumentează decizia, explicând: "În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se cânta fără vibrato. Până în 1949 nu se instalase complet această pasiune pentru oscilaţia extremă. Ar fi o tehnică de cartier, pentru muzicieni stradali sau de cafenele. Poate avea farmec în jazz. Dar vibrato nu se poate folosi în lucrări ale unor compozitori serioşi, precum Ceaikovski, Brahms sau Haydn, unde predomină nobleţea, puritatea şi inocenţa...Mi se pare că, fără vibrato, muzica sună minunat".

Potrivit dirijorului, atât interpreţii cât şi ascultătorii s-au obişnuit cu un sunet orchestral pe care niciunul dintre marii compozitori nu şi l-ar fi putut imagina. Atunci când Berlioz, Schumann, Brahms, Wagner, Bruckner, Mahler, Schönberg sau Berg şi-au compus capodoperele, exista un singur sunet orchestral: un ton cald, expresiv şi pur, fără vibrato.

În ciuda criticilor dure, Sir Roger Norrington îşi susţine în continuare cauza, oferind spectacole cu repertorii din epoca barocă, perioada clasică sau romantică, folosind instrumente specifice respectând stilul vremii...fără vibrato.