1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Inginerul german are de suferit

Andreas Becker / VD28 septembrie 2015

Pentru Volkswagen, scandalul privind emisiile nocive este un dezastru. Însă nu doar imaginea companiei este grav afectată, spune consultantul economic Peter John Mahrenholz într-un interviu acordat în exclusivitate DW.

https://p.dw.com/p/1Ge2s
Symbolbild - VW Deutschland Flagge
Imagine: Getty Images/S. Gallup

Deutsche Welle: Domnule Mahrenholz, care sunt urmările pe care scandalul Volkswagen le va avea asupra imaginii companiei și a brand-ului VW?

Peter John Mahrenholz: Marca VW este cu siguranță afectată de acest scandal. Volkswagen a fost un brand solid, care a inspirat încredere şi onestitate. Pentru moment, această onestitate este, desigur, un concept distrus. Recuperarea terenului pierdut va depinde de modul în care va proceda concernul, respectiv dacă va lua măsuri radicale pentru a transmite clar că este vorba doar despre abateri ale unor indivizi şi nu despre o slăbiciune instituțională a întregului grup. În momentul de față se pare că Volkswagen va lua decizii draconice pentru a încerca să salveze ceea ce poate fi salvat.

Nu există încă informaţii că şi alte companii auto ar fi manipulat testele privind emisiile. Cu toate acestea, constructorii auto din Germania se tem că imaginea lor ar avea de suferit în urma reverberaţiilor pe care le are scandalul de la VW.

Nimeni nu îşi va revizui de pe azi, pe mâine, decizia de a cumpăra o maşină germană. Însă nu trebuie să neglijăm faptul că nu doar marca Volkswagen a fost deteriorată, nu constructorul german de automobile, ci mitul inginerului german.

Cotidianul american New York Times consideră că garanţia calităţii "Made in Germany" este afectată în întregime.

Eu cred că mai degrabă inginerul german are de suferit. Icoana acestuia a fost deosebit de importantă pentru Germania şi concernele din această ţară. Etica inginerului german respinge superficialitatea şi iubeşte substanţialul. Inovaţia, nu jucărelele strălucitoare ale marketingului. Or, în acest moment, tocmai această formă de seriozitate şi integritate este pusă la îndoială. Pentru mine, aceasta este cea mai gravă pagubă, pentru că ea reverberează nu doar în industria auto, ci cuprinde toate mărcile germane, care sunt dependente de etica inginerului.

Aşadar şi constructorul de maşini?

Cu siguranţă. Şi nu numai el. Să nu uităm de electrocasnicele produse în Germania, care se bucură de aprecierea clienţilor din întreaga lume. Un asemenea scandal trage după el şi alte branşe. Nu pe loc şi cu urmări care nu sunt cuantificabile imediat. Fără îndoială că imaginea inginerului german se erodează în acest moment. Trebuie gândită o soluţie care să amelioreze această situaţie. Asta este problema principală, iar ea transcede industria de automobile. Multe mărci germane au profit pentru că oferă produse pe care lipesc eticheta cu "German Engineering". Responsabilii din aceste companii ar trebui să se gândească dacă n-ar fi o idee bună ca strategia lor de marketing să facă mai puţin trimitere la eticheta de "Made in Germany", respectiv la Germania.

Peter John Mahrenholz este, începând din august 2015, şeful societăţii de consultanţă Berlin Strategy Lab. Anterior, el a lucrat timp de 20 de ani în industria de publicitate. Până nu demult a făcut parte din echipa agenţiei Jung von Matt. La sfârşitul anilor '90, Mahrenholz lucra pentru agenţia DBB International, unde era responsabil de strategia globală pentru clienţii Volkswagen.