1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Schimbare de putere în Grecia

5 octombrie 2009

În Grecia a avut loc o schimbare de putere. În calitate de câştigători clari ai alegerilor, socialiştii eleni ai fostului lider al opoziţiei, Gheorghios Papandreu, vor deţine o majoritate confortabilă în noul parlament.

https://p.dw.com/p/Jxwr
Georgios Papandreou, liderul partidului care a câştigat anticipatele din GreciaImagine: dpa

Partidul socialist Pasok a fost votat de aproape 44 la sută din alegători. Cursa electorală s-a soldat cu înfrângerea partidului conservator Noua Democraţie, al premierului de până acum Costas Caramanlis, care a întrunit doar aproximativ 34 de procente.

Insuccesul conservatorilor a fost provocat mai ales de nepotismul şi corupţia ultimilor ani, de lipsa reformei şi imensul deficit de stat. Totuşi, Noua Democraţie a lui Caramanlis şi Pasok-ul lui Papandreu nu sunt decât faţete ale aceleiaşi medalii.

Schimbarea poartă un nume arhicunoscut. Preşedintele partidului socialist Pasok, Ghiorghios Papandreu, care a promis în timpul discursului rostit după victoria la urne că va face ca grecilor să li se reîntoarcă zâmbetul pe buze, este fiul marelui tribun al poporului, Andreas Papandreu, multă vreme prim-ministru.

Având cu 10 la sută mai multe voturi decât Noua Democraţie a lui Caramanlis, Pasok dispune de o confortabilă majoritate, putând forma guvernul de unul singur.

Şi Caramanlis promisese schimbarea, când a venit la putere în 2004, şi l-a înlocuit pe predecesorul său socialist, Costas Simitis, şi îşi repetase promisiunea şi în 2007, când a candidat pentru un nou mandat la alegerile anticipate.

Kostas Karamanlis / Griechenland
Premierul în exerciţiu, Costas Karamanlis, a pierdut alegerileImagine: AP

Fiecare grec ştie exact ce înţelege un politician prin cuvântul "schimbare". Este vorba de dorinţele permanente, dar veşnic nematerializate ale societăţii, cum ar fi combaterea corupţiei, transparenţă în actul politic şi în economie, asanarea finanţelor statului.

Sub Caramanlis, toate aceste speranţe au fost înşelate încă o dată. Mulţi miniştri ai săi au fost implicaţi în scandaluri de corupţie, peste tot posturile au fost acordate clientelei de partid, iar deficitul de stat a crescut. Astfel, alegătorii nu numai că i-au refuzat ieri un nou mandat lui Caramanlis, dar s-au refugiat în panică în direcţia Pasok, de unde aşteaptă salvarea.

Numai că acesta este acelaşi Pasok care, în urmă cu numai cinci ani, a fost alungat de la putere de către electorat, tocmai din cauza corupţiei şi scandalurilor în care fusese implicat.

În alte condiţii, rocada la putere a dinastiilor de politicieni greci şi acuzele reciproce care însoţesc acest proces ar putea trece drept acte ale unei operete ieftine.

Dat fiind însă că acest fenomen se întâmplă când Grecia, ţara cea mai slabă în materie de Produs Intern Brut din zona euro, este ameninţată de o catastrofă economică, este mai degrabă vorba de un act al unei tragedii. Statul elen are datorii de 296 de miliarde de euro şi un deficit bugetar de 11 la sută din PIB, încălcând de departe prevederile acordului de stabilitate monetară de la Maastricht.

Caramanlis anunţase o politică financiară riguroasă în cazul în care va fi reales, cheltuind însă în ultimele luni 2,5 la sută din PIB pentru a-şi înmulţi şansele de a fi reales. Papandreu va avea nevoie acum de alte 2,5 la sută din PIB în următoarele luni, pentru a-şi onora o parte din promisiunile preelectorale.

Între timp a devenit evident că formaţiunile Pasok şi Noua Democraţie sunt cele două faţete ale aceleiaşi medalii, ale unui sistem bipartinic anacronic şi înclinat spre corupţie, care supravieţuieşte doar din cauza lipsei alternativelor. Lui Ghiorghios Papandreu nu-i va fi uşor să readucă zâmbetul pe buzele conaţionalilor săi.

Depresiunea afectează deja părţi largi ale societăţii elene. Tineretul, lipsit de perspectivă, este gata de revoltă, fapt demonstrat cu vârf şi îndesat de neliniştile din decembrie trecut de la Atena. Dacă şi de această dată schimbarea reală se va lăsa aşteptată, atunci în Grecia consensul social ameninţă să se năruiască.

Autor: Spiros Moscovou / Ioachim Alexandru
Redactor:Petre M. Iancu