Schimbare la vârf în Justiţie

Judecătorul Paul Florea este unul dintre puţinii magistraţi care au denunţat public presiunile politice asupra Justiţiei. Un sondaj recent arată că 52% dintre magistraţi atestă existenţa presiunilor politice, iar 81% se simt neapăraţi în faţa unor eventuale imixtiuni. Dar rezultatele acestea au fost obţinute în condiţii de anonimat. Puţini magistraţi au protesta public de teamă că, într-un fel sau altul, vor fi sancţionaţi. Excepţiile se cuvin amintite: judecătoarea Viorica Costiniu de la Curtea de Apel Bucureşti a semnalat cu insitenţă în anii trecuţi defectele sistemului judiciar şi a acuzat-o pe Rodica Stănoiu, ministru al Justiţiei, de ingerinţe în afacerile judiciare. Daniela Panioglu, judecător la Tribunalul Bucureşti, semnala la rîndul ei, într-o dezbatere recentă, mecanismele prin care judecătorul este expus presiunilor politice. Au fost şi alţii ca magistratii clujeni, Ioan Goergiu sau Gheorghe Buta, dar în general foarte puţini.

Paul Florea, preşedintele Curţii Supreme face parte dintre cei care au îndrăznit să protesteze cu voce tare. Spre deosebire de alţii, el a făcut însă un tablou al Justiţiei române cu multe acuzaţii la adresa puterii politice, dar prea puţin măgulitor la adresa propriilor colegi. El arăta anul trecut că judecătorii de la cea mai înaltă instanţă sînt cei mai vulnerabili, întrucît spre deosebire de toţi ceilalţi nu se bucură de inamovibilitate. Or, starea de nesiguranţă, spunea Paul Florea îi face pe aceştia să fie receptivi faţă de sugestiile potentaţilor politici cu speranţa de a fi reinvestiţi. Dintr-o lovitură judecătorul Paul Florea acuza Guvernul şi pe Preşedinte, dar trasa şi un portret lucid şi lipsit de iluzii al magistratului cu caracter flexibil.

În orice caz se poate spune că Paul Florea a fost un om foarte incomod pentru puterea politică. În 1995, la Curtea Supremă, el vota împreună cu alţi 20 de judecători împotriva hotărîrii de blocare a proceselor de restituire a caselor naţionalizate. Iar în 1996, Paul Florea s-a pronunţat împotriva candidaturii lui Ion Iliescu. Dar tot ce s-a întîmplat ulterior a confirmat opiniile judecătorului Paul Florea. Presiunea mediului politic extern mai cu seamă a obligat stînga post comunistă din România să-şi remanieze poziţia faţă de restituirea proprietăţilor şi să accepte reforma sistemului judiciar.

Pensionarea preşedintelui Înaltei Curţi de Justiţie şi de Casaţie provoacă de aceea suspiciuni chiar dacă formal e greu de contestat. Vechile reguli în materie de numire a judecătorilor coexistă cu cele noi, situaţie care oferă multe alibiuri pentru intenţiile partizane, dar fără să le poată complet camufla. De exemplu, judecătorii numiţi la Curtea Supremă în 1998 de Emil Constantinescu n-au primit reinvestirea. Ministrul Cristian Diaoconescu argumenta că reforma Justiţiei are nevoie de oameni noi. Aşa cum fosta putere politică era preocupată să schimbe componenţa umană a instanţelor, actuala putere intreprinde acelaşi lucru. Întrebarea este dacă motivaţiile sînt aceleaşi. În orice caz pensionarea judecătorului Paul Florea nu poate evita o interpretare politică.