Schimbarea la faţă a Germaniei

Devansarea scrutinului parlamentar – nu a celui românesc, ci a celui german, poate aşadar să aibă loc - conform hotărârii Curţii Constituţionale Federale din Karlsruhe. Controversata sentinţă a Curţii – care i-a permis şefului guvernului să dizolve Bundestagul, camera inferioară a Parlamentului, şi să decreteze noi alegeri prin şmecheria unei false neîncrederi, manifestate printr-o formală moţiune de cenzură de către colegii săi de coaliţie, pune la grea încercare răbdarea editorialiştilor. Tema constituie azi subiectul de căpătâi al comentariilor, dat fiind că verdictul şi întreaga procedură politică şi juridică reprezintă o vădită îndepărtare de la unul din principiile sacrosancte ale construcţiei postbelice a Germaniei Federale. Sub imperiul necesităţii de a se împiedica pe viitor lesnicioasa desfiinţare a democraţiei, distrusă de Hitler de cum a devenit cancelar, părinţii constituţiei federale germane întăriseră masiv forţa şi rolul jucat în stat de forul legislativ, de partidele parlamentare şi deputaţi. Or, toate acestea sunt acum de domeniul trecutului. Democraţia parlamentară a fost înlocuită de „democraţia cancelară”, – deplânge SZ din Muenchen, regretând girul constituţional dat şefului executivului de la Berlin, care, prin sentinţa curţii din Karlsruhe, va putea uşor înăbuşi pe viitor orice disidenţă din propriul său grup parlamentar. Cotidianul bavareuz condamnă şi formulele confuze utilizate de majoritatea judecătorilor din Karlsruhe spre a-şi justifica verdictul. Şi ziarul de stânga Frankfurter Rundschau evidenţiază semnificativa consolidare a puterii executive în detrimentul celei legislative. In schimb Wetzlarer Zeitung salută decizia, elogiind ceea ce consideră a fi întărirea sistemului politic german. La fel şi Luebecker Nachrichten. Dar Stuttgarter Zeitung se arată alarmat de posibilitatea manipulării Constituţiei chiar de către judecătorii supremi învestiţi spre a o proteja. Intru evitarea acestui pericol, ziarul german reclamă schimbarea constituţiei.

In ce priveşte apropiatele alegeri germane proaspăt deblocate, Nezavisimia Gazeta de la Moscova nu ascunde preferinţa netă a lui Vladimir Putin pentru actualul cancelar şi coaliţia lui de stânga, subliniind însă că şeful Kremlinului se fereşte ca de mere pădureţe să şi manifeste deschis simpatia pentru Schroeder. De ce? Pentru că, ”paradoxal, toate tentativele din trecut ale Moscovei de a influenţa un scrutin, intervenind în favoarea prietenilor ei fie în Franţa şi Germania, fie la la Kiev s-au soldat cu rezultatul contrar celui dorit de oficialii ruşi”.

In răstimp, ziarul francez Sud-Ouest semnalează iminenta scindare a socialiştilor francezi, grevaţi de o imensă gâlceavă intestină. Iar cotidianul parizian Le Monde se întreabă „de ce oare iubesc bomba şi potentaţii de la Teheran, şi cei nordcoreeni?”. Fenianul, scrie ziarul, „n-are cum spera să câştige ceva dintr-un atac atomic, dar, prin posesia armei de distrugere în masă regimul straniu al lui Kim Iong Il nădăjduieşte să-şi amplifice şansa de a supravieţui în timpuri de dramatică deteriorare economică. La rândul lor potentaţii iranieni, care-i duşmănesc mai rău decât pe alţii pe americani şi pe israelieni, şi-ar putea imagina că-şi întăresc independenţa prin posesia bombei”.

„Dar ce se întâmplă când o vor avea?” se întreabă ziarul berlinez Die Welt, reliefând dezastrul politic al unei dezlănţuite curse a înarmării nucleare în Africa şi în Orient – din Egipt şi până în Pakistan, India, China şi Japonia. Ziarul critică în context iniţiativa lui Schroeder de a cere în debutul campaniei sale electorale renunţarea de plano la opţiunea militară de rezolvare a conflictului iscat de ambiţiile atomice ale Iranului, opţiune, pe care preşedintele SUA n-a exclus-o principial.

Suedeutsche Zeitung semnalează cearta privind federalismul, care marchează elaborarea proiectului constituţional irakian şi relevă că ameninţarea unui război civil se amplifică devreme ce nu doar suniţii, ci şi extremiştii şiiţi ai lui Moktada al Sadr doresc un stat unitar. Din ciocnirile interşiite ziarul deduce virtualul eşec al unei constituţii federale şi totodată al eforturilor SUA de a pacifica şi democratiza Irakul. „Intrucât şiiţii sunt în mjaoritatea lor islamişti şi nu cooperează cu americanii de cât din raţiuni tactice”, nu i-ar rămâne Washingtonului „să se bazeze decât pe grupul cam subţire al kurzilor”, ceea ce n-ar deschide „perspective roze” ţării dintre Eufrat şi Tigru.

De islamişti se ocupă şi ziarul spaniol Vanguardia, care anunţă „sfârşitul Londonistanului” – în speţă al fiefului islamist construit în capitala Marii Britanii de imami extremişti şi confraţii lor djihadişti. Potrtivit ziarului, Măsurile guvernului Blair de expulzare a străinilor care incită la ură şi violenţă religioasă, gândite ca demers de întărire a luptei antiteroriste constituie „o schimbare strategică (esenţială) în atitudinea faţă de islamismul radical”. Sub imperiul atentatelor de la 7 iulie, politica Londonistanului, „exprimând acordarea de azil politic extremiştilor islamici câtă vreme nu operează în Marea Britanie” e moartă şi îngropată, crede cotidianul iberic. Conform lui, „Blair sugerează astfel că ideea modelului multicultural practicat în Regatul Unit nu poate funcţiona decât în măsura în care contribuie la menţinerea păcii sociale. In speţă, dacă liderii diverselor comunităţi religioase îşi învaţă adepţii să recunoască prioritatea legislaţiei britanice în vigoare şi să respecte ordinea publică”.