Schimbarea

Grecii au optat pentru schimbare, votînd, în majoritate, în alegerile parlamentare de duminică, în favoarea partidului conservator Noua Democraţie. Schimbarea politică petrecută la Atena pune capăt unei îndelungate guvernări socialiste. Infrîngerea Mişcării Socialiste panelene, PASOK, s-a conturat mai clar decît se aşteptau observatorii. In favoarea partidului guvernamental al lui Giorgios Papandreu s-au pronunţat doar 41,5 la sută din alegători, în vreme ce Noua Democraţie, condusă de Kostas Karamanlis şi-a adjudecat peste 45 de procente din sufragii. Diferenţa neobişnuit de clară despărţîndu-i pe conservatorii Noii Democraţii de socialiştii lui Papandreu a relevat cît de profund nemulţumit este electoratul de cei 8 ani de guvernare ai premierului elen Kostas Simitis şi în genere de cei peste 20 de ani de predominanţă a stîngii. Din 1981 încoace Pasok s-a aflat aproape fără întrerupere la cîrmă, Noua Democraţie guvernînd doar în răstimpul scurt care a urmat marilor schimbări esteuropene, în speţă între 1990 şi 1993. Popularitatea stîngii s-a erodat treptat pentru ca acum 4 ani socialiştii să cucerească o victorie la mustaţă, obţinută cu doar 1 procent din voturi mai mult decît strînseseră conservatorii. Realizînd crescînda impopularitate a mişcării sale, premierul elen Simitis a încercat la începutul anului o manevră electorală, predînd timona partidului socialist lui Giorgios Papandreu, fiul carismaticului populist Andreas Papandreu, care a condus multă vreme Grecia şi mişcarea socialistă. La rîndul ei, Noua Democraţia a intrat în arenă avînd şi ea în frunte un nume sonor. Kostas Karamanlis e nepotul lui Konstaninos Karamanlis, legendarul om de stat care a reuşit să reconducă statul elen spre democraţie şi să integreze Grecia în UE, după jenantul intermezzo dictatorial al juntei militare aflate la putere la Atena între 1967 şi 1974. Partea leului din succesul conservatorilor se datorează însă mai puţin prestigiului familiei Karamanlis, cît profundei insatisfacţii a unui electorat chinuit de preţul pipărat al vieţii cotidiene. In timp ce o salată costă la Atena la fel cît la Berlin, veniturile grecilor siunt net mai reduse decît ale celorlalţi cetăţeni europeni. Birocraţia face ravagii, oamenii petrecîndu-şi bună parte din viaţă la cozile care se formează în faţa diverselor birouri, servicii şi oficii publice. Culoarele spitalelor sunt înţesate de paturi, în şcoli şi universităţi domneşte haosul, în timp ce la Atena, o capitală care adăposteşte aproape jumătate din populaţia ţării circulaţia s-a transformat într-un interminabil coşmar. Incercînd să evite prevăzuta catastrofă electorală, Papandreu anunţase duminica trecută, într-un interviu, că intenţionează să adopte reforme serioase în domeniul pensiilor, al salariilor, educaţiei, sănătăţii şi administraţiei. Bunele intenţii s-au dovedit tardive. Dar cetăţenii n-au mai crezut în capacitatea ministrului de externe de a combate extinsa corupţie care s-a instalat comfortabil la putere în timpul ultimilor ani ai guvernării socialiste. Oricît de paradoxal ar părea pentru o grupare de stînga, socialiştii au pierdut partida chiar pe terenul asigurărilor sociale, Noua democraţie tranşînd-o în favoarea sa graţie promisiunii de a ameliora nivelul de trai al păturilor defavorizate. Or tocmai această promisiune riscă să provoace mari dureri de cap noilor guvernanţi, a căror misiune va include desigur întărirea disciplinei financiare întru respectarea prevederilor pactului de stabilitate european. Karamanlis şi-a fixat drept priorităţi promovarea educaţiei şi culturii. Deşi schimbarea din Grecia pare una radicală, Costas Karamanlis nu este defel un radical. Din contră. În cei 7 ani de cînd a preluat şefia partidului său, Karamanlis a reuşit să epureze Noua Democraţie de extremişti şi xenofobi. Programul său este unul clasic, burghez. Liderul conservatorilor a vădit înţelepciune în orientarea campaniei sale electorale, în cursul căreia a evitat deopotrivă să atace guvernul pentru haosul marcînd pregătirile în vederea Jocurilor Olimpice din această vară, ori să reaţîţe focul vechii duşmănii eleno-turce, prin instrumentalizarea chestiunii cipriote. In context, Karamanlis a declarat, citez: "Vom fi alături de poporul turc în drumul său spre Europa". Rămîne de văzut dacă se va ţine de cuvînt.