1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mike Pence și neliniștirea Europei

20 februarie 2017

Oare poate Europa să doarmă liniștită după scurta vizită a lui Mike Pence la Bruxelles? Cu cinci impresii de la eveniment, Barbara Wesel.

https://p.dw.com/p/2Xvx0
Mike Pence și Jean-Claude Juncker la Bruxelles
Mike Pence și Jean-Claude Juncker la BruxellesImagine: Getty Images/AFP/E. Dunand

1. Pence nu a menționat nicio secundă chestiunea legată de Suedia. Păcat, dar poate nu îi este clar că această țară face parte din UE. În orice caz nu ne-a lămurit în legătură cu anumite evenimente care s-ar fi întâmplat în Suedia și care l-au preocupat pe președintele Trump. Așa că rămânem nedumeriți și trebuie să ne întrebăm despre ce o fi fost vorba. 

2. Pence și-a citit scurta digresiune pe tema istoriei UE de pe hârtie. Sigur că un vicepreședinte SUA nu trebuie neapărat să știe pe de rost toate datele despre cei mai importanți aliați ai săi. Și răspunsul său pentru președintele Consiliului UE a fost citit tot de pe hârtie.

Tusk a amintit din nou de ”noile și surprinzătoarele păreri” ale lui Donald Trump legate de Uniunea Europeană. Respectiv a fost vorba despre Brexit și despre așteptările acestuia ca UE să se destrame. Mike Pence a promis apoi în numele președintelui american ”angajamentul Statelor Unite într-o colaborare și un parteneriat puternice cu UE”. Este o declarație formală care nu ne dezvăluie prea multe despre intențiile Washington-ului. 

Trump and Sweden

3. Vicepreședintele a mai subliniat că Rusia trebuie să respecte tratatul de la Minsk și că ambele părți trebuie să mențină încetarea focului în estul Ucrainei. Aceasta ar fi linia secretarului de stat american și a secretarului apărării, a declarat Pence. În plus, Washington-ul își dorește să găsească un nou numitor comun în colaborarea cu Rusia. 

Lucru pe care le-au încercat mai multe guverne SUA, ultimul fiind cel condus de Barack Obama. Dar nu s-au ales cu nimic în afara întăririi poziției președintelui Putin și a puterii acestuia.

4. Atitudinea față de presă la Bruxelles a fost exact în noul stil de la Washington. Jurnaliștii au fost aduși în sală drept umplutură, astfel încât locul să nu pară prea gol. Vicepreședintele nu a acceptat întrebări, nici după întâlnirea cu Tusk, nici după cea cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sau cu premierul Belgiei. 

Premierul Belgiei, Charles Michel, i-a spus vicepreședintelui american, Mike Pence, că fragmentarea Europei nu încape în discuție
Premierul Belgiei, Charles Michel, i-a spus vicepreședintelui american, Mike Pence, că fragmentarea Europei nu încape în discuție Imagine: Getty Images/AFP/N. Maeterlinck

Aici în Europa ne putem lipsi de astfel de spectacole. La noi încă este valabil faptul că presa face parte din democrație și participă la viața politică. Dacă continuă în acest fel, guvernul SUA poate să ne transmită și nouă mesajele sale prin Twitter sau Facebook. Devine superfluu să mai vii personal. Sau îi este oare teamă lui Pence de jurnaliștii europeni? Întrebările lor tăioase despre comerțul liber, despre atacurile lui Trump la adresa germanilor sau despre sancțiunile pentru Rusia nu au putut fi adresate în acest fel. 

5. Toate întâlnirile și aparițiile publice ale reprezentanților guvernului SUA ne fac să ne gândim la un lucru. Și anume că ele reflectă doar părerile celor care conduc aceste instituții și nu cea a președintelui însuși. Donald Trump demonstrează în continuare că are în fiecare zi o nouă viziune asupra lumii. Dovedește mai ales că nu se lasă impresionat nici de istorie, nici de experiențele predecesorilor săi, nici de realitate.

Un singur Tweet pe pagina #therealdonaldtrump poate să distrugă peste noapte încercările reprezentanților săi de a repara situația la nivel diplomatic.

Autoare: Barbara Wesel / lp