1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Scutul va fi gata, în România, în 2015

16 februarie 2010

Moscova a reacţionat într-o notă agresivă la înţelegerea dintre Washington şi Bucureşti cu privire la amplasarea de elemente ale scutului american anti-rachetă pe teritoriul României.

https://p.dw.com/p/M2ub
Imagine: AP Graphics

Construcţia scutului anti-rachetă va dura cinci până la opt ani însă prima parte a proiectului american de protecţie anti-rachetă va fi amplasată mai devreme, în România şi, eventual, în alte state membre sau nu ale Alianţei Nord-Atlantice interesate, a explicat, într-un interviu acordat Deutsche Welle, John Sitilides, specialist în relaţii internaţionale în cadrul firmei de planificare strategică Trilogy Advisers LLC, din Washington: "Sistemul va fi complet asamblat în circa cinci până la opt ani. Flancul sudic al sistemului poate fi dispus mai repede - poate până în 2015".

Sitilides a sugerat că din însăşi strategia de dezvoltarea a scutului se poate observa că Statele Unite au în vedere exclusiv pericolul venind dinspre Iran, nicidecum o stare de confruntare cu Rusia:

"Dacă ne uităm la înţelegerea Statelor Unite cu România, oricărui analist sau diplomat serios de la Moscova îi este cât se poate de clar că nu există ameninţări pentru Rusia. În nici un caz nu se au în vedere capacităţile ruseşti de a lovi ţinte americane. Componentele sistemului ce vor fi amplasate în România sunt mult prea sudic dispuse faţă de traseul capacităţilor ruseşti care, în cea mai mare parte, traversează Polul Nord pentru a atinge Statele Unite. Sunt două subiecte complet diferite şi nu afectează posibilitatea Rusiei de a se apăra".

În ce priveşte o eventuală încingere a atmosferei pe malurile Nistrului, în zona gri de la Tiraspol, analistul american înclină să creadă că Moscova şi Washingtonul vor ajunge mai degrabă la o înţelegere privind cooperarea în proiectul scutului anti-rachetă.

"Rusia", estimează Sitilides, "va vedea că este în interesul ei să lucreze alături de NATO iar ameninţările pe care le lansează acum Moscova, de genul amplasării unor rachete în Transnistria, ca răspuns la înţelegerea Statelor Unite cu România şi la negocierile cu Bulgaria, chiar nu servesc intereselor Rusiei".

Autori: Sonja Kanikova/Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz