1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Se afundă negocierile de Brexit în haos?

9 iunie 2017

Multe semne de întrebare planează asupra capitalelor europene după alegerile din Marea Britanie. Respectarea calendarului de Brexit nu pare posibilă, nesiguranţa este mai mare decât oricând.

https://p.dw.com/p/2eQ89
Großbritannien Protest gegen Brexit
Imagine: Getty Images/AFP/C. J. Ratcliffe

UE nu şi-a putut închipui un astfel de rezultat al alegerilor din Marea Britanie. Premiera în funcţie a pierdut majoritatea absolută pe care o deţinea Partidul Conservator din care face parte, iar laburiştii de stânga şi-au revenit spectaculos, astfel încât viitoarea Cameră a Comunelor ameninţă să fie privată de o majoritate clară. Ce înseamnă aceasta concret a explicat Theresa May într-o luare de poziţie: Un guvern minoritar, condus de conservatori.

S-a produs aşadar exact contrariul a ceea ce a urmărit prermiera May prin alegerile anticipate, anume participarea la negocierile de Brexit cu o majoritate parlamentară confortabilă în spate. În loc de asta, ea va trebui să caute noi parteneri în Parlament pentru orice modificare de lege, şi vor fi multe legi de modificat până la ieşirea Ţării din UE. Desigur, viitoarea guvernare nu va fi una uşoară.

Ce-i cu electoratul britanic?

Eurodeputatul german Jens Geier, mebru al partidului social-democrat SPD, a declarat, la fel ca mulţi alţii: "May a eşuat!" Poate că unii sunt amuzaţi de ce se întâmplă în aceste zile în Marea Britanie. Vicepreşedintele Parlamentului European, Alexander Graf Lambsdorff, de pildă, a declarat: "Îmi aduce aminte de Monty Python. O politiciană pleacă la drum pentru a forma un guvern puternic şi stabil. Aşa a anunţat, având în spate o majoritate clară. Iar la final se trezeşte în situaţia să nu mai aibă majoritate proprie".

Altora nu le arde însă de glume. Astfel, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat pe un ton aproape ameninţător că se ştie când se vor sfârşi negocierile de Brexit. Adresându-se Londrei el a adăugat: Faceţi tot ce puteţi pentru a evita varianta în care nu se va ajunge la nicio înţelegere fiindcă nu vor avea loc negocieri".

Mult timp nu le mai râmâne celor 27 de state UE şi Marii Britanii pentru a încheia un acord de Brexit şi a stabili cadrul viitoarelor relaţii mutuale. În martie 2019 întreaga procedură trebuie finalizată. Termenul poate fi prelungit doar cu acordul tuturor părţilor. Iar ceasul ticăie.

Caldendar nesigur

Numeroşi politicieni europeni au explicat după alegerile din Marea Britanie că respectarea calendarului de Brexit nu este o responsabilitate a Bruxelles-ului. Dacă ar fi după UE, negocierile ar putea începe pe 19 iunie, aşa cum este programat. "Suntem pregătiţi să începem tratativele", a declarat pentru DW politicianul conservator german David McAllister. "Dar acestea trebuie să debuteze rapid fiindcă altfel ajungem în criză de timp", a avertizat el. De aceea, Londra trebuie "să se doteze rapid cu un guvern stabil, care poate lua decizii stabile".

Ori, după alegerile din Camera Comunelor, nici nu era clar pentru început dacă Theresa May va purta în calitate de şef al guvernului negocierile de Brexit. De aceea, Michel Barnier, negociatorul pentru Brexit din partea UE  a scris pe twitter: "Tratativele vor debuta când Regatul Unit va fi pregătit".

Chiar dacă unul sau altul dintre politicienii UE este destul de satisfăcut de înfrângerea suferită la urne de Theresa May, cei mai mulţi dintre ei şi-ar fi dorit o majoritate parlamentară clară în spatele guvernului ei conservator. Cu toţii ştiu că deciziile dificile sunt mai uşor de luat când ambele părţi dispun de un mandat solid. În noua situaţie, "negocierile, care şi aşa se anunţau complexe, vor fi şi mai dificile", a opinat Guy Verhofstadt, implicat în procesul de Brexit din partea Parlamentului European.

Ce fel de Brexit?

Rezultatul votului britanic face nesigură acceptarea, de către opinia publică, a compromisului final privind Brexit, apreciază Steven Blockmans, expert în cadrul "Centre for European Policy Studies" din Bruxelles. În opinia sa, un singur lucru a devenit evident: Posibilitatea unui "Brexit dur", de felul celui propus de May, a fost sancţionată la urne.

Dar vor accepta asta alţi lideri importanţi conservatori? Ministrul de Externe britanic, Boris Johnson, şi ministrul pentru Brexit, David Davis,sunt pentru o poziţie şi mai intransigentă vizavi de UE. Iar May voia de fapt prin anticipate să facă aceste voci să nu mai fie auzite în interiorul partidului de guvernământ.

În loc ca şefa guvernului să scape aşadar de opoziţia internă, lupta va continua. Nu numai la dreapta ci şi la stânga. Partidul scoţian şi cel liberal au anunţat deja că îşi doresc un Brexit varianta "soft". Şi laburiştii au subliniat în campania electorală că doresc menţinerea Marii Britanii în piaţa internă europeană. Rămâne de văzut dacă această poziţie se va putea impune. Bruxelles-ul a explicat foarte clar: Dacă britanicii nu doresc libera circulaţie a cetăţenilor UE în ţara lor - una din libertăţile pieţei comune - atunci Marea Britanie nu va putea profita de avantajele economice oferite de piaţa internă europeană.

Blockmans este de părere că acestea sunt temele care ar putea zădărnici negocierile de Brexit. "Va fi mult mai greu dacă părţile vor dori să-şi conserve numai avantajele", a explicat el. Guvernul de la Londra va trebui, dimpotrivă, să manifeste voinţă de compromis şi în chestiuni în care nu a vrut până acum să cedeze. Şi teme disputate există cu prisosinţă. De pildă drepturile celor 3,2 milioane de cetăţeni ai UE stabiliţi în Marea Britanie sau nota de plată finală ce urmează a fi prezentată Londrei, care s-ar putea ridica la maximum 100 de miliarde de euro.

UE este unită, Marea Britanie divizată

"Există multe de negociat într-un timp foarte scurt", aminteşte Blockmans. De aceea este esenţial ca ambele părţi să fie unite. Dar, în vreme ce partea europeană este aşa, cea britanică este profund divizată. În ultima vreme, mai multe partide moderate au reuşit pe continent să câştige alegeri cu un mesaj pro-UE, aminteşte expertul. Şi, în locul efectului de domino, anticipat de unii după Brexit, tendinţa a fost inversată.

Într-adevăr, se pare că trendul favorabil UE va continua. Potrivit sondajelor, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va obţine majoritatea voturilor şi la apropiatele alegeri parlamentare. Şefa executivului german, Angela Merkel, este şi ea dată ca favorită a alegerilor generale din septembrie.

Nina Niebergall (Bruxelles)