1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Se scot toate barierele de la Nistru

Vitalie Călugăreanu - DW Chişinău10 iulie 2012

Discuţiile, tot mai frecvente în ultima vreme, dintre premierul moldovean Vlad Filat şi liderul transnistrean Evghenii Şevciuk încep să dea roade.

https://p.dw.com/p/15Uv1
Imagine: Helen Seeney

Filat şi Şevciuc au căzut de acord să scoată toate barierele de la Nistru

Discuţiile, tot mai frecvente în ultima vreme, dintre premierul moldovean Vlad Filat şi liderul transnistrean Evghenii Şevciuk încep să dea roade. La ultima întâlnire, care a avut loc în oraşul german Rottach-Egern, ei au convenit să scoată, pentru o săptămână, toate barierele de la Nistru, astfel încât locuitorii de pe cele maluri să nu mai simtă că sunt separaţi. Dezvăluirile aparţin analistului politic de la Chişinău, Viorel Cibotaru.

Potrivit lui, iniţiativa a venit din partea prim-ministrului Vlad Filat, iar Evghenii Şevciuk a acceptat-o cu o condiţie: să fie creată o ambianţă potrivită şi să existe un „motiv palpabil care să justifice un asemenea gest”. Înţelegerea despre „scoaterea tuturor barierelor” se referă inclusiv la demontarea blocajelor din beton armat amplasate în mijlocul drumurilor de acces, retragerea tuturor militarilor transnistreni, a pretinşilor vameşi şi lucrători fiscali de la aşa-numita vamă moldo-transnistreană, iar Chişinăul, la rândul său, ar urma să-şi retragă posturile de poliţie din imediata apropiere de barierele care secţionează, teritorial, Moldova – de la Tighina şi Dubăsari până la Râbniţa.

Tarlev confirmă

Ex-premierul moldovean Vasile Tarlev, care s-a autodeclarat „un prieten al Rusiei”, susţine că a auzit despre această înţelegere şi din alte surse, fără a le preciza. Potrivit lui, „ideea este excelentă şi trebuie aplicată cât mai rapid”, pentru a nu putea fi blocată de anumite părţi interesate.

În ajunul întrevederii cu Şevciuk la Rottach-Egern, premierul moldovean a declarat metaforic într-un interviu că este gata să zboare pe Lună doar ca să poată contribui la reintegrarea ţării. După întâlnirea lor din Germania, s-a anunţat oficial doar că cei doi au decis „restabilirea urgentă a rutelor de pasageri prin Tiraspol spre mai multe oraşe din Rusia şi reluarea circulaţiei pe podul peste Nistru, în apropierea satelor Bâcioc şi Gura-Bâcului”.

„Proiectul Mişin”. Al cui este?

Întâlnirea Filat – Şevciuk de la Rottach-Egern a fost precedată de „cutremure” pe scena politică moldovenească. Din Partidul Comuniştilor (aflat în opoziţie) au plecat încă trei deputaţi (aşa-numitul „grup Mişin”): Vadim Mişin, Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco. Cel mai vizibil din acest grup, Vadim Mişin, fruntaş comunist încă din perioada sovietică, a declarat că va crea un nou partid socialist care se va numi ruseşte “Vozrojdenie” (Renaştere – n.n.) şi va milita pentru apărarea vorbitorilor de limbă rusă.

Cel puţin curios este faptul că Oleg Babenco, plecat din PCRM, este verişor cu şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, fapt confirmat public de către Vadim Mişin. Coincidenţă sau nu, dar partidul lui Şevciuk de la Tiraspol tot „Vozrojdenie” se numeşte.  În mediul analiştilor din Republica Moldova se vorbeşte despre o anumită înţelegere între Filat şi Şevciuk în vederea creării unei platforme politice pe ambele maluri ale Nistrului, care ar putea fi folosită într-o perspectivă nu prea îndepărtată, la reîntregirea Republicii Moldova. Ipoteza este, însă, respinsă, de Vadim Mişin care a spus că nu este „proiectul nimănui”.

Vitalie Călugăreanu, Chişinău