Semnele anului şi statul-autoservire

Să ne-nţelegem din capul locului: anul semne bune n-are multe.

La Washington propunerile de schimbare a echipei preşedintelui american nu promovează sentimentul că Obama ar fi înţeles unde a greşit administraţia sa în ultimii patru ani. John Kerry, care va prelua probabil Departamentului de Stat de la Hillary Clinton e un om politic respectabil şi inteligent. E cert că fostul candidat la preşedinţia americană ştie ce înseamnă lumea globalizată şi are o idee destul de precisă despre rolul pe care ar trebui să-l asume superputerea în acest univers.

Dar nu se face totul cu „soft power”, Mai trebuie uneori să-şi poţi descuraja adversarii. Bună parte din capacitatea diplomaţilor americani de a obţine pe viitor acordurile necesare promovării intereselor americane va depinde de autoritatea externă pe care i-o conferă Casei Albe Pentagonul.

Ştirbirea autorităţii americane

La rândul ei, această autoritate se modifică în funcţie de semnalele lansate duşmanilor SUA, care sunt şi duşmanii valorilor americane şi deci vrăjmaşi, de regulă implacabili, ai democraţiei în genere şi se cer, evident, descurajaţi.

Or, a plasa în fruntea Pentagonului un senator precum Chuck Hagel, dur rău cu Israelul, dar foarte blând cu islamiştii, şi mai ales cu cei iranieni şi cu extremiştii din subordinea Teheranului, precum oamenii grupării extremiste Hizbullah e cel puţin discutabil. La rigoare e de-a dreptul pernicios.

Nu e un semnal disuasiv pentru terorişti, islamişti extremişti şi mişcări ori regimuri totalitare. E unul de natură să calmeze aprehensiunile inamicilor Americii, nu ale prietenilor şi aliaţilor ei, care mizează pe o Americă puternică şi hotărâtă să protejeze libertatea, să-şi apere şi să-şi promoveze propriile valori.

Rămâne de văzut dacă senatorii americani vor aproba această propunere a lui Obama, ştiut fiind că nici măcar colegii de partid republican ai lui Hagel nu se arată câtuşi de puţin încântaţi de bilanţul senatorului numit de preşedinte ca viitor ministru american al apărării.

Europa şi problemele ei energetice, financiare şi economice

În răstimp, Germania va avea un an electoral care se prefigurează deocamdată că se va încheia cu aşteptata victorie a Angelei Merkel. Dar multe vor depinde de scorul electoral pe care -l vor obţine celelalte partide, şi mai cu seamă actualii aliaţi liberali ai creştin-democraţilor cancelarei.

Dacă liberalii nu-şi vor mai adjudeca suficiente voturi spre a forma viitorul guvern, el foarte posibil ca Merkel să formeze o nouă mare coaliţie cu opoziţia social-democrată sau, poate chiar, în premieră, una cu ecologiştii.

Dincolo de rezultatul scrutinului legislativ federal, ca şi de deznodământul important al alegerilor italiene şi austriece din cursul acestui an e clar că Europa va continua să se lupte din răsputeri cu urmările crizei izbucnite în 2008, agravate de criza datoriilor suverane şi de amânarea repetată, aparent inutilă, în fapt păguboasă, iar unii spun frauduloasă, a bancrutei greceşti. Dacă zona euro nu îşi revine, dacă ţări precum Franţa nu vor reuşi să-şi reformeze economia şi s-o facă în fine global competitivă şi dacă Europa nu va izbuti să-şi reducă dependenţa energetică de Rusia, Bătrânul Continent va risca să se înglodeze inextricabil în criză.

România, justiţia şi statul de drept

La Bucureşti confruntarea politică, departe de a fi fost tranşată de victoria covârşitoare în alegeri a USL, va continua şi e probabil chiar să se ascută. Miza luptei anului 2013 va fi, cu siguranţă, constituţia, iar mirajul puterii absolute la va întuneca multora minţile.

Deşi izbânda USL a fost clară, nu la fel de limpezi sunt dorinţele, obiectivele, admise ori ascunse şi raporturile de forţe din interiorul acestei alianţe care n-a avut în campanie decât un singur punct de program, ce i-a asigurat de altfel şi triumful.

Cu „jos Băsescu” şi cu propaganda Antenei 3, USL s-a impus la urne categoric printre cei 40 la sută din români care s-au prezentat la vot. Dar nici trustul informatorului securităţii care tot încearcă să fenteze justiţia şi nici scandarea oricât de asiduă a lozincii „jos Băsescu” nu vor da de mâncare românilor.

Încât aşteptările acelora care au votat pentru USL ca să-l sancţioneze pe preşedinte şi să pedepsească programul de austeritate al fostului premier Boc, asumat explicit de şeful statului vor rămâne probabil nesatisfăcute. Pentru că România nu va putea plăti nici pensii nici salarii mult mai mari.

În schimb, va continua ceea ce nu s-a sistat de fapt niciodată în România: devalizarea statului. În acest context se va da şi marea bătălie a anului. E vorba de lupta pentru constituţie, care va avea un singur scop strategic, puterea totală, precum şi două obiective tactice: să desăvârşească izolarea preşedintelui şi, mai cu seamă, să pună sub control o justiţie a cărei independenţă îi ameninţă pe toţi clienţii statului-autoservire.

În context, urmează între altele, probabil, amplificarea tentativelor de amputare ori distrugere a DNA şi ANI şi de pulverizare a CSM, care au şi început de altfel cu încercările de revocare a unor judecători independenţi, precum Cristi Dănileţ şi cu planurile de scindare a magistraţilor în judecători şi procurori.