1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Senatul american, aproape de ratificarea Tratatului START

22 decembrie 2010

În opinia Casei Albe, votul dat de senatorii americani reprezintă un indiciu clar că acordul, intens dezbătut în ultima vreme în spaţiul public din Statele Unite, va putea fi ratificat înainte de Crăciun.

https://p.dw.com/p/QiBK
Doi preşedinţi şi un ţel de dezarmare nuclearăImagine: AP

Rezistenţa republicană în faţa votării acordului START s-a fisurat într-un final. Prea mare devenise presiunea discuţiilor şi durata acestora, motiv pentru care senatorii republicani li s-au alăturat democraţilor, votând pentru încheierea dezbaterilor (67 de voturi pentru şi 28 împotrivă). Ratificarea noului tratat START ar putea avea loc înainte de Crăciun, spun ministrul american al Apărării, Robert Gates şi şeful Statului Major Interarme al SUA, amiralul Michael Mullen.

Multe state europene, printre care Lituania, Norvegia, Danemarca, Ungaria sau Bulgaria ceruseră, cu ocazia summit-ului NATO din Lisabona, o cât mai rapidă ratificare a noului acord de neproliferare START. Ţărilor sus menţionate li s-a alăturat şi Germania care, prin vocea şefei cancelariei de la Berlin, şi-a exprimat de asemenea speranţa în acest sens.

Peste ocean, importanţa ratificării documentului a fost o dată în plus subliniată de liderul de la Casa Albă. Într-un discurs difuzat la radio, Obama a explicat americanilor ce înseamnă noul acord START cu Rusia şi de ce trebuie el să devină cât mai repede funcţional.

"Fără acest acord riscăm să ruinăm progresele obţinute până acum în relaţia cu Rusia. Aceste progrese sunt extrem de importante din perspectiva impunerii de sancţiuni stricte Iranului, pentru smulgerea materialelor atomice din mâinile teroriştilor şi pentru dotarea trupelor noastre din Afganistan", a declarat Obama.

Cu toate acestea, republicanii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a amâna votarea până după 14 ianuarie, când ponderea lor în Senat va creşte. Începând cu această dată ar fi fost suficiente doar 14 voturi republicane pentru respingerea oricărei legi. În acest moment, pentru ca acordul să treacă era nevoie de o majoritate de două treimi, respectiv 67 de voturi în condiţiile participării la vot a tuturor celor 100 de senatori.

Republicanii şi-au exprimat însă îndoiala şi în ceea ce priveşte textul acordului, opinând că acesta ar limita stratagia de dezvoltare a scutului american antirachetă. Modificarea anumitor părţi ale acordului, după cum cereau senatorii republicani, ar fi însemnat însă ca cele două guverne, rus şi american, să înceapă o nouă rundă de negocieri, lucru respins categoric de Kremlin. Acordul START, care a fost semnat pe 8 aprilie de preşedinţii Obama şi Medvedev, prevede o limită maximă de 1550 focoase nucleare pentru fiecare dintre cele două state. Acordul Start II înlocuieşte vechiul tratat, semnat de Rusia şi Statele Unite în 1991, care a expirat în decembrie.

Autori: Christina Bergmann / Vlad Drăghicescu
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu