Septuaginta în româneşte

Cartea se află de la lansare în topul celor mai bine vîndute apariţii de la editura românească Polirom. Iar în contextul cărţilor cu subiect religios, ea se află pe primul loc, într-un clasament în care mai apar o carte despre Cabala a lui Moshe Idel, savant israelian de origine română şi două cărţi ale lui Ioan Petru Culianu.

Succesul volumului se datorează probabil sentimentului de noutate pe care l-a creat. Este, practic prima traducere riguroasă a Septuagintei în limba română modernă. De mai bine de o sută de ani nu s-a mai făcut nimic în limba română de o asemenea anvergură. Cît priveşte Bibliile recente, nici una dintre nu urmează în mod riguros şi exclusiv textul grecesc, ci îl amestecă cu cel ebraic. Dar nu există nici o traducere riguroasă a bibliei iudaice, aşa cum există în mai multe limbi. Septuaginta de la Polirom, care cuprinde deocamdată primele 5 cărţi ale Vechiului Testament, este aşadar în primul rînd o noutate de natură filologică, ştiinţifică. Iniţiatorul acestei ample lucrări, Cristian Bădiliţă, pretinde însă că noua traducere are şi relevanţă teologică, de vreme ce sursele, cea greacă şi cea iudaică, exprimă de fapt două tradiţii distincte.

Biserica Ortodoxă nu a reacţionat într-un mod vizibil. Ea continuă, în orice caz, să recomande ediţia canonică adoptată de Sinodul bisericii şi care se bazează pe traducerea lui Gala Galaction de la 1936. Acum doi ani a apărut şi versiunea lui Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Clujului, dar care nu este de fapt o traducere nouă, ci o revizuire a celor existente într-un stil literar.

Pe dedesubt însă noua traducere conţine o polemică şi ea nu este nouă, ci datează din 1990 încoace. Intelectualii apropiaţi de Biserică i-au reproşat acesteia anchiloza şi incapacitatea nu doar de a reflecta la problemele contemporaneităţii, dar şi de a recupera în mod mai cuprinzător tradiţia biblică şi patristică. De fapt cele mai multe traduceri din literatura patristică au fost iniţiate în mediul laic. În mod particular, cei care au studiat vechile texte biblice au descoperit în Biblia sinodala, imprecizii şi greşeli cu relevanţă teologică pe care ar fi dorit să le îndrepte, dar nu în maniera poetică a lui Bartolomeu Anania, om cu ambiţii literare, ci la modul riguros filologic. Dacă între cele două războaie mondiale Patriarhul Miron Cristea iniţia o nouă traducere a Bibliei, care a şi fost dusă la bun sfîrşit, astăzi Biserica a acordat prioritate altor întreprinderi, de multe ori criticate aspru în mediile laice. Traducerea de faţă se doreşte aşadar nu doar o contribuţie de filologie pură, ci şi un mod de a participa la viaţa Bisericii.