Setea de pace şi foamea de adevăr

Ci, înainte de orice, de onestitate. Fiindcă "războiul mondial", în pragul căruia, potrivit Papei, ne-am afla, nu se va sfârşi, din păcate, subit, doar de dragul prezenţei, laolaltă, a zeci de ierarhi exponenţi ai mai tuturor religiilor şi confesiunilor importante.

E vorba de slujitori ai creştinismului, de la cel apusean la ortodoxia creştină, personificată de patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, ca şi de reprezentanţii altor opt credinţe şi religii, de la rabini la călugări budişti, de la imami la aiatolahi.

Împreună cu sute, dacă nu mii de credincioşi, unii clerici vor participa în timpul celor trei zile ale întâlnirii interreligioase, sponsorizate de Comunitatea Sant' Egidio din Roma, la servicii divine derulate spre a se potoli "setea de pace" încercând, potrivit organizatorilor întrunirii, omenirea.

Or, nu i-ar strica păcii şi un strop de candoare. Dar nu sub egida ei, ci a setei de pace se derulează întâlnirea din oraşul celui ce l-a inspirat onomastic pe actualul Suveran Pontif. Or, potrivit legendei, pe Sfântul Francisc din Assisi îl anima un veritabil zel al adevărului. De care ar fi nevoie şi spre a se opri tăvălugul vărsărilor de sânge rostogolit de mega-atentatele islamiste comise acum 15 ani în Statele Unite. Şi menţinut, pe ogorul omorurilor în masă, de crimele teroriste care le-au urmat.

Căci terorismul nu e decât un instrument, o metodă, un mijloc. Îndărătul terorismului se ascunde adesea, de pildă în cazul actualului război global, o ideologie totalitară. Iar astfel de doctrine sunt, in corpore, cum subliniază Hannah Arendt, nişte ficţiuni. Ajută mult să fie demontate.

Evident, întrunirea de la Assisi e un eveniment benefic şi cu tradiţie mare, de natură să-i îmbărbăteze pe toţi oamenii care, conştienţi de valoarea păcii şi de binefacerile potenţiale ale unor convingeri religioase paşnice, detestă violenţele şi sugrumarea libertăţii.

Prima întâlnire de acest fel, organizată acum aproape 30 de ani, pare, potrivit multor experţi, să fi fost atât de spectaculoasă, încât a contribuit, sub bagheta unui papă polonez cu totul memorabil, la accelerarea dezmembrării imperiului comunist.

Că, în vest, mulţi aplaudă nu atât căderea cortinei de fier şi recuperarea libertăţii de către popoarele captive cât, mai degrabă, inaugurarea procesului care a dus la „oprirea cursei înarmărilor nucleare, prin stoparea războiului rece”, e în mare măsură, în regulă. Totuşi, semnalizează priorităţi simptomatice pentru un regretabil clivaj. E prăpastia memoriilor disjuncte, în est şi vest, în materie de asumare a totalitarismelor de extremă dreapta şi stânga.

Poate şi mai deplorabilă e însă curenta şi extinsa falsificare, din raţiuni în aparenţă bune, moralmente superioare, a confruntării cu totalitarismul islamist. Deşi Papa recunoaşte că ne aflăm în război, ba chiar într-unul "intolerabil", în care "cruzimea a dobândit dimensiuni înfricoşătoare”, Francisc nu s-a mulţumit să treacă sub tăcere aspectul islamist al violenţelor teroriste, ci a rostit şi afirmaţii dintre cele mai problematice.

Astfel, potrivit Suveranului Pontif, noul război în care am fi intrat după cele din "1914 şi 1939", n-ar fi „religios”. Ci, în esenţă, o conflagraţie pentru bani. În speţă, „pentru interese economice şi resurse naturale precum şi pentru dominaţia asupra popoarelor. Nu e un război religios! NU!” a mai exclamat, peremptoriu şi apodictic Papa, precizând, în acelaşi context, că „religiile vor pacea...Războiul îl vor ceilalţi”.

Ceilalţi? Dar oare cine o fi acest funest şi fantomatic „celălalt”? Ura faţă de "celălalt" e un concept dezbătut abundent în teorii privind antisemitismul, xenofobia şi rasismul. Papa nu pare, la prima vedere, să bată în această direcţie. Ci într-una anticapitalistă. Căci tot el a afirmat că, "după un război rămân numai ruine, mii de orfani, mulţi morţi nevinovaţi,...şi bani mulţi în buzunarele negustorilor de arme...”

Pe cei din urmă îi osândeşte Papa. Reiese, aiuritor, că, dincolo de instigările la crimă, înfierate de asemenea de către Papă, de vină pentru încleştarea actuală n-ar fi terorismul islamist şi nici abuzul de interpretări religioase fundamentaliste ale Coranului, ci americanii care au vândut avioane de pasageri. Căci ele au fost armele folosite în atentatele de la unsprezece septembrie 2001. Sau, poate, cine ştie, proprietarul unui magazin de puşti cu aer comprimat.

Să fie oare posibil ca Papa să cotizeze, vai, la fantezistele teorii ale conspiraţiei, care, în răspăr cu adevărul, atribuie aceste atentate teroriste comise în numele islamului, unor ipotetice „servicii secrete americane”, sau „israeliene”, hotărâte să declanşeze un război spre "a controla" mai bine lumea? Sau spre a o spolia?

Probabil că nu. Dar chiar dacă Suveranul Pontif nu comite conştient aceste grave derapaje intelectuale, ar trebui să-i fie clar că edulcorarea sau mascarea adevărului şi măsluirea realităţilor, menite să evite, de bună seamă, ofensarea musulmanilor, ori să le reducă inflamarea, nu sunt demersuri etice decât în aparenţă.

În fapt, n-ajută câtuşi de puţin. Dimpotrivă. Sunt chiar rele. Căci sporesc confuzia generatoare de violenţe şi discreditează religiile, ca poartă şi rampă de lansare către adevărul revelat, afectând serios orice interpretare neintegristă a islamului.

În fond, îi disculpă indirect pe extremiştii şi teroriştii islamişti, permiţând amalgamarea lor cu musulmanii moderaţi, de care ar trebui făcut totul, în interesul păcii, spre a fi disociaţi.

Păcat. Mare păcat. La Assisi lideri religioşi de pretutindeni se vor ruga, deci, împreună, pentru pace. Bună ar fi însă şi-o rugă pentru întoarcerea la adevăr.