Sex, drugs & rock´n´roll - Woodstock 1969

Organizatorii se aşteptau la un public de maximum 60.000 de persoane. De venit, au venit aproape o jumătate de milion. Forţele de menţinere a ordinii au fost depăşite de situaţie. Grilajele metalice au fost dărâmate şi, astfel, cei prezenţi au putut urmări gratuit toate concertele. Organizatorii au ieşit în pierdere, dar au avut noroc cu înregistrările video cu ajutorul cărora a fost făcut, un an mai târziu, un film documentar.

În acele zile ploioase de august, Arlo Guthrie s-a simţit o mică parte din istorie. "Un sentiment pe care l-am avut pentru prima oară atunci când a fost ucis preşedintele Kennedy. Brusc am simţit că mi-am pierdut tinereţea. Atunci am realizat cât de mare e lumea în care trăim şi cât de multe de întâmplă. E un sentiment care m-a copleşit dintr-o dată. Exact aşa a fost şi cu Woodstock."

În ciuda speranţelor într-o "altă Americă" şi a imnului cântat la chitară de Jimi Hendrix, prăpastia dintre politică şi muzica de la Woodstock era imensă. În momentul în care liderul hipioţilor, Abbie Hoffman, a încercat să ţină o scurtă alocuţiune politică pe scenă, în timp ce evolua trupa The Who, Pete Townsend l-a fugărit cu chitara pe scenă.

În public s-a aflat şi Christopher Phillips, în prezent jurnalist, pe atunci doar un tânăr dornic de aventură. "Am văzut o movilă de trupuri; oameni ascunşi sub pături pentru a nu-i uda ploaia şi pentru a se încălzi. Peste tot mirosea a urină şi a marihuana, iar aerul acela umed făcea mirosul şi mai puternic. Şi-n ziua de azi mi se întoarce stomacul pe dos când îmi aduc aminte."

În ciuda haosului, presa a transformat festivalul într-un mit. Important a fost mesajul manifestării (Make love, not war!) chiar dacă, în opinia lui Christopher Phillips, festivalul Woodstock poate fi văzut şi altfel. Anume: "Ca un mediu în care s-au vândut şi consumat masiv droguri, s-a încălcat legea şi s-a făcut sex fără oprelişti. Preşedintele Nixon ar fi putut trimite Garda Naţională acolo ca să pună capăt acestor atentate la bunele moravuri ale societăţii americane."

Idealurile mişcării hippie au început să piară câteva luni mai târziu când, la o altă manifestare muzicală, a fost ucis un tânăr de culoare. În ziua de azi, pe locul de desfăşurare a festivalului Woodstock, pot fi zărite numai panouri cu interdicţii: "Nu fumaţi" sau "Camparea interzisă". Pentru mulţi din cei prezenţi în august 1969 la ferma Bethel, nimic nu va schimba însă importanţa istorică a acestui festival: "Woodstock mi-a arătat că nu eram singurul care simţea că e mai bine să iubeşti decât să urăşti, că pacea e mai bună decât războiul. În ciuda inerţiei societăţii am putut schimba lumea. Şi-n ziua de azi o putem face dacă răspândim ideea de pace şi iubire."

Autori: Michael Kleff, Claudia Ştefan
Redactor: Vlad Drăghicescu