1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sexy da, sărac nu prea

Lavinia Pitu, DW-Berlin29 aprilie 2014

Motto-ul lansat odată de primarul Berlinului şi arhicunoscut între timp – „Berlinul e sărac, dar sexy”, a rămas valabil pe jumătate. Oraşul îşi face reclamă prin lux şi atrage turişti interesaţi de el.

https://p.dw.com/p/1BqoF
Potsdamer Platz Berlin
Imagine: Fotolia/travelwitness

La începutul lui aprilie s-a deschis la Berlin mult-aşteptatul „Bikini Berlin”, considerat primul concept mall din Germania. Clădirea, construită în anii 1950, a fost renovată şi redeschisă ca centru de shopping şi petrecere a timpului liber. Hotelul, magazinele, cinematograful, restaurantele, piscina, sauna şi terasa pe acoperiş, toate realizate într-un design ieşit din comun, au fost gândite pentru un public internaţional, gata să-şi folosească fără mustrări de conştiinţă cărţile de credit.

Un public ce de zece ani încoace nu încetează să crească. În 2013, Berlinul a atins pragul de 26,94 milioane înnoptări şi 11,32 milioane de turişti. Iar printre ei, oamenii înstăriţi ies tot mai mult în evidenţă. În consecinţă, şi agenţia de promovare turistică VisitBerlin începe să se adreseze turiştilor cu putere financiară peste medie. Statisticile arată că în ultimii ani au vizitat Berlinul semnificativ mai mulţi oameni bogaţi din statele arabe ( + 33% în 2013 faţă de anul precedent), din China (+ 21,7%) şi Rusia (+ 21,5 %).

Invadat de lux

Eröffnung Bikini-Haus
Bikini BerlinImagine: picture-alliance/dpa

Pentru această categorie de vizitatori, dispuşi să cheltuie mii de euro în timpul unei şederi în capitala Germaniei, Berlinul oferă deja totul, de la hoteluri şi restaurante cu multe stele, la magazine de lux şi activităţi extravagante. Dacă imediat după căderea Zidului Berlinului şi până în urmă cu câţiva ani, metropola era discounter-ul absolut al distracţiei în Europa, astăzi, spre nefericirea berlinezilor, zerourile se înmulţesc în mod constant. Şi având în vedere că nivelul preţurilor e încă mai scăzut decât în alte metropole europene, Paris sau Londra, nu se întrevede deocamdată nicio schimbare.

În urmă cu doi ani, label-urile Prada, Dolce & Gabanna şi Armani şi-au deschis filiale suplimentare în Berlin. Marca de maşini de lux Lamborghini a inaugurat primul magazin european de modă, pe bulevardul de shopping KuDamm. Tot acolo s-a deschis anul trecut şi primul shop din Germania al brand-ului britanic Mulberry.

1.500 de evenimente culturale pe zi

La hotelurile de lux existente se adaugă an de an construcţii de la patru stele în sus, cum ar fi Waldorf Astoria, inaugurat în 2013. Cu puţin timp înainte, celebrul hotel Adlon din Berlin a primit premiul World Travel Award la Doha, pentru cel mai bun hotel istoric de lux din lume. Următorul hotel de 5 stele va fi deschis în această vară în centrul Berlinului de către investitorul turc, Titanic.

Luxushotel Waldorf Astoria in Berlin
Waldorf Astoria, BerlinImagine: picture-alliance/dpa

Restaurantele, în care gătesc bucătari cu stele Michelin, sunt vizitate de un public din ce în ce mai larg. Pachete complexe de petrecere a timpului liber, care includ printre altele limuzină şi şofer pot fi rezervate pentru sume care depăşesc 2.000 euro pe zi.

Din fericire pentru mulţi, diversitatea oraşului - 180 de muzee, 440 de galerii de artă, 130 de cinematografe, 150 de teatre şi în total în jur de 1.500 de evenimente culturale pe zi - lasă loc destul şi pentru turiştii veniţi cu rucsacul. Dar descrierea primarului Klaus Wowereit, „sărac, dar sexy”, care a definit ani buni capitala Germaniei, îşi pierde încet şi sigur valabilitatea.