1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sfârşitul perioadei de graţie pentru guvernul României

Medana Weident27 septembrie 2007

„Neue Zürcher Zeitung” a publicat astăzi un articol sub titlul „Sfârşitul perioadei de graţie pentru guvernul României”, pornind de la moţiunea de cenzură depusă de PSD contra cabinetului minoritar Tăriceanu.

https://p.dw.com/p/BkQb

Rezultatul demersului e îndoielnic dat fiind că mai mulţi social-democraţi şi-ar pierde mandatul în cazul unei adoptări a moţiunii şi ca atare a organizării de alegeri anticipate. Pe de altă parte, reiese din analiza apărută în cotidianul elveţian de limbă germană, nici actuala constelaţie nu poate fi menţinută fiindcă guvernul se va vedea în incapacitate de adoptare a bugetului pe anul viitor, ceea ce va duce la pierderea unor fonduri substanţiale din partea UE şi va creşte datoria externă, aflată şi aşa la cote alarmante. Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu a avertizat deja faţă de primejdia inflaţiei galopante cerând măsuri politice de contracarare a acesteia. Concomitent activitatea guvernului e îngreunată de războiul dintre preşedinte şi premier, concretizat în clipa de faţă prin anchetele demarate de Departamentul Naţional Anticorupţie împotriva a trei miniştri. Dintre aceştia ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu acuză DNA că a devenit un instrument de hărţuire politică în mâna preşedintelui, fiind edificat special în aceste sens de predecesoara sa în fruntea justiţiei, Monica Macovei. Prin atari afirmaţii cu tentă absurdă, conchide „Neue Zürcher Zeitung”, Chiuariu s-a autoplasat în offside deoarece experţii europeni au calificat drept excelentă activitatea departamentului anticorupţie, căruia i se datorează dealtfel primirea cu chiu cu vai a României în UE.

Şi tot în ediţai de astăzi a ziarului amintit se fac referiri la neajungerea la un compromis, nici în cea de-a doua rundă de negogieri, între experţi ai UE şi ai Elveţiei pe tema liberei circulaţii a persoanelor în cazul României şi Bulgariei.

Ziarele germane şi internaţionale comentează astăzi pe larg chiar pe primele pagini dezbaterile din cadrul adunării generale a ONU şi evoluţiile dramatice din Myanmar, fosta Birmanie. „Regimul birmanez a folosit singura metodă pe care o ştie ca reacţie la protestele paşnice ale călugărilor budişti, anume violenţa” citim în editorialul cotidianul berlinez „Die Welt”, în care se atrage atenţia şi asupra rolului pe care China ar putea să-l joace în aplanarea crizei.

Londonezul „The Times” e de părere că era de aşteptat ca junta militară să încerce să înăbuşe în sânge protestele paşnice iniţiate de călugări: „Regimul militar e conştient că e pe cale de a-şi pierde puterea, autoritatea şi controlul dacă nu pune capăt revoltei populare. Exemple recente în istorie pentru un model similar sunt dictatorii român Ceuşescu şi sârb Miloşevici.”

Săptămânalul „Die Zeit” consacră subiectului o pagină întreagă sub titlul „Arma celor paşnici”. Ideea o regăsim şi în paginile cotidianului de mare tiraj „Bild”: „Armata birmaneză se teme de forţa protestelor paşnice.”