Sfaturile unui politician bătrân către unul mai tânăr

Dragul meu Lăcomel,

După cum bine ştii, misiunea noastră nu este una tocmai uşoară. Deşi îi dispreţuim pe aceşti nătărăi, avem nevoie de voturile lor. Sau măcar de pasivitatea lor. M-ai întrebat dacă nu ar fi mai bine să renunţăm la această dezagreabilă creatură numită democraţie. E inconfortabilă, o ştiu. Nimic pe lume nu-mi stârneşte mai multă greaţă decât sezonul electoral: toate palmele alea umezite pe care trebuie să le strângem, tot mirosul mulţimii care umblă cu tramvaiul şi, în plus, circul dezbaterilor televizate. Dar cum altfel, decât jucând din patru în patru ani acest teatru, le-am putea înfige în cap acestor nătărăi iluzia că ei deţin puterea în momentele esenţiale?

Apoi, gândeşte-te la alternative. O dictatură e riscantă întrucât, mai devreme sau mai târziu, nătărăii şi-ar putea da seama ce se întâmplă şi atunci vai de stofele costumelor noastre. Tu eşti tânăr, dragul meu, dar eu încă tremur amintindu-mi cât de aproape am fost în urmă cu 20 de ani să pierdem controlul. Nici monarhia nu e o soluţie: cum ar reuşi să pătrundă în rândurile noastre tineri de viitor ca dumneata, ciopliţi din coadă de topor şi educaţi la şcoala vieţii? Iar capitalismul este capcana cea mai perfidă în care am putea cădea: există acolo un mediu prea concurenţial în care fiecare îl supraveghează pe celălalt. Puţini sunt cei care se pot mişca în front. Or, asta nu corespunde aptitudinilor şi înclinaţiei noastre naturale spre dulcea cointeresare. Aşadar dragul meu Lăcomel, fii mândru că-i ai maeştri pe cei care au pus la punct acel sistem (nătărăii îi spun greşit „democraţie”) în care Înalta Noastră Filozofie poate funcţiona nestingherită: „ei ne dau totul, noi le luăm şi restul”.

Îmi ceri îndrumare în ceea ce priveşte calea cea mai eficientă de a obţine votul. Dragul meu: înainte de toate trebuie să nu uiţi că un Nătărău valorează mai puţin decât o ceapă degerată. Un Nătărău nu are nicio putere asupra ta şi cu atât mai puţin asupra mea, maestrul tău. Când se adună însă mai mulţi la un loc, atunci devin periculoşi. Este momentul în care trebuie să aplici ce ai învăţat la cursurile de manipulare, unde ai avut parte chiar de înţeleapta mea îndrumare.

Îţi reamintesc pe scurt esenţialul: în sinea lui, fiecare Nătărău pofteşte la maşinile şi la fotoliile noastre de demnitari. Dar printre ei s-a răspândit o credinţă ciudată: dacă obţin din partea noastră ceva gratuit, orice, atunci vor crede că i-am făcut părtaşi la privilegiile noastre. Aşadar fii darnic în nimicuri: pixuri, găleţi, caiete. Când şi când o sticlă de ulei, dar ai grijă ca întotdeauna când te aventurezi astfel, să te vadă cât mai mulţi.

Pe cei mai periculoşi dintre ei îi poţi adormi promiţându-le o funcţie fără însemnătate, un post călduţ care nu le va spori puterea dar le va mângâia orgoliul. Pe cei îndărătnici pofteşte-i să-ţi fie alături în onorantul rol de consilier. Desigur că, în naivitatea lor, vor crede că pot în sfârşit influenţa în bine comunitatea. Dar noi ştim dragul meu că lucrurile nu merg în acest fel, nu-i aşa? În scurt timp, sătul de beţele aruncate în roţile lui, îndărătnicul te va părăsi, spre uşurarea ta şi spre dezamăgirea lui.

Dezamăgirea este aur curat pentru noi. Cei mai simpatici îmi sunt nătărăii care stau în ziua votului acasă. Ţara minunilor este cea în care toţi nătărăii ar fi dezamăgiţi, iar noi ne-am vota unii pe alţii. Imaginează-ţi dragul meu: campania electorală ar deveni o plimbare între prieteni, iar dezbaterile televizate un haios şi inofensiv concurs de înjurături. Dar acele timpuri nu sunt prea îndepărtate.

Te salută cu afecţiune unchiul tău,

Ghiftulin

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Rodica Binder