1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sida - un flagel cu implicaţii globale

Ulrike Mast-Kirschning/ Elisabeta Sturdza6 iulie 2004

Între 11 şi 16 iulie se va ţine la Bangkok Conferinţa mondială asupra sidei. UNAIDS a prezentat raportul anual astăzi, 6 iunie, la Londra.

https://p.dw.com/p/B1ev
Imagine: AP

La fiecare 10 secunde moare undeva pe glob un om infectat cu virusul de sida. La fiecare 6 secunde se infectează un nou pacient cu virusul ucigaş. Încercările de a realiza un vaccin nu au avut pînă acum succes. Dar se ştie cum poate fi stăvilită epidemia ce bîntuie pe tot globul: prin campanii de informare şi măsuri preventive, precum şi printr-o îngrijire medicală adecvată a celor infectaţi. Pot fi astfel obţinute succese parţiale în lupta împotriva sidei.

Pentru punerea în aplicare a acestor cunoştinţe, este nevoie de mai mulţi bani şi de programele corespunzătoare. Este nevoie de relaţii democratice, care să permită societăţii civile să se implice. Este nevoie de cooperarea industriei farmacologice. Şi este nevoie mai cu seamă de voinţa politică a guvernelor. Este ceea ce lipseşte cel mai adesea.

Despre preşedintele rus Putin se spune că nu ar fi fost niciodată auzit pronunţînd cuvîntul sida. Or, tocmai Rusia este în prezent ţara cu cea mai rapidă creştere a numărului de cazuri de sida. Răspîndirea tot mai mare a bolii în Rusia şi în Asia a fost prilejul unui apel al Băncii Mondiale, lansat în urmă cu cîteva zile, ca problema să nu mai fie voit ignorată în această zonă a lumii. Nici în Afghanistan sau Sri Lanka, nici în India sau Nepal, guvernele nu au adoptat pînă acum o strategie serioasă de combatere a sidei. În aceste ţări, epidemia este abia în fază de început.

Dar chiar şi guvernele occidentale au o atitudine reţinută. Nu sunt onorate plăţile pentru "Global Fund", întemeiat din iniţiativa Naţiunilor Unite. În loc de cele 10 miliarde de dolari de care este nevoie anual, în 3 ani abia a fost adunat un sfert din sumă.

Indiferenţa lumii faţă de acest flagel a fost deja scump plătită de ţările din sudul Africii. Străzi întregi, sate şi ţinuturi sunt depopulate, oamenii căzînd victimă virusului. Tineri, care nu au reuşit să-şi facă o meserie, sunt bolnavi şi incapabili de muncă. Copiii sunt crescuţi de bunici bătrîni, întrucît părinţii au murit. Virusul de sida a modificat structura societăţii, a slăbit capacitatea economică şi a generalizat sărăcia.

Africa este în continuare cap de listă în tristele statistici asupra numărului infectaţilor. Dar boala s-a transformat de mult într-o criză globală. Prin programele iniţiate de OMS şi UNAIDS, guvernele ar putea şi ar trebui să intervină. Dar administraţia Bush neagă programele din considerente electorale. Cancelarul german a stopat ajutoarele, referindu-se la caseria goală a ţării. Birocraţia chineză aplică şi aici politica de muşamalizare. Şi mulţi alţii au de asemeni motive să nu întreprindă nimic.

Toţi, însă, îşi asumă un riscă imens. Zi de zi, oră de oră. Mai exact, la fiecare 6 secunde. Preţul acestei strategii riscante este plătit la urmă de toţi. Consecinţele devastatoare nu-i au în vedere numai individual pe cei afectaţi. Ele nu se limitează nici măcar al ţări sau grupuri sociale bine definite. Escaladarea epidemiei de sida poate modifica substanţial convieţuirea noastră pe pămînt.