Sinucidere curată: Agricultura mondială în mâinile G8

O reuniune a G8 pe tema combaterii crizei alimentare la nivel global este per se un paradox. Ce pot face state precum SUA, Canada, Rusia, Japonia, Marea Britanie, Franta, Germania si Italia cand sectoarele lor agricole se bazeaza pe unitati de productie gigantice si pe subventii mai mult decat generoase de la stat?! Nici faptul ca la reuniune au fost invitate si statele membre G5 (India, China, Mexic, Brazilia si Africa de Sud) nu va ajuta prea mult la elaborarea unui set de propuneri care ar urma sa fie dezbatute la viitorul summit mondial al G20.

Oricum este greu sa ne dam seama rapid ce sunt si ce vor toate aceste denumiri cu un "G" in componenta, dar asta ar fi chiar cea mai mica problema. Handicapul acestui summit agrar este ca rezultatele sale i-au fost pre-dictate prin raportul "The Global Challenge to Reduce Food Emergency", elaborat de experti din cele mai dezvoltate opt state ale lumii, care se bazeaza pe metode invechite de depasire a crizei alimentare: pana in 2050 trebuie dublata productia agricola. Cum?! Aplicand aceleasi strategii de stimulare a productiei si vanzarilor care s-au dovedit profitabile pentru statele G8 pana in prezent si care nu au reusit nicidecum sa puna mancare pe masa saracilor lumii.

Masurile de sustinere a propriei agriculturi - deja dezvoltate - din tarile G8 distrug micii intreprinzatori la nivel global, dupa ce pana si propriile IMM-uri din sectorul agricol au cazut victima acestor strategii guvernamentale. Iar surplusul de productie din statele dezvoltate ajunge la preturi de dumping in tarile lumii a treia, unde taranilor le este imposibil sa isi ofere produsele indigene la preturi capabile sa concureze cu subventiile occidentale.

Acest sistem de interconexiuni comerciale nocive este exact ce nu are nevoie lumea noastra. Este parerea exprimata de mai multe organizatii, de la ONU pana la fiecare mic ONG din domeniu. Va suna cliseic, dar omenirea necesita un sistem agricol sustenabil, care sa nu contribuie la deteriorarea climei panetare si sa asigure posibilitati de dezvoltare in statele sarace. Acest deziderat nu poate fi insa atins fara o reforma sistemica la nivel international si actiuni responsabile concertate ale statelor bogate. Este nevoie de reducerea subventiilor, de adaptarea productiei la necesitatile pietelor locale - ceea ce inseamna in lumea dezvoltata o reducere cu 30-40% - pentru a nu mai distruge micii intreprinzatori din tarile sarace si pentru a nu mai arunca la gunoi pur si simplu cantitati uriase de alimente, asa cum este cazul astazi.

Divizia ONU pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) estimeaza costurile necesare unei asemenea reforme substantiale la 30 miliarde USD anual pe o buna bucata de vreme pentru a atinge standardele dorite. Dar spre norocul tarilor bogate a aparut un nou pretext de a nu actiona: criza financiara. Pachetele de salvare a bancilor se ridica la nivelul miilor de miliarde USD, asa ca FAO va cersi in continuare fara succes fonduri pentru alinarea suferintelor celor mai saraci oameni ai planetei pe care o impartim cu totii, indiferent daca avem cont la banca sau nu...

Autor: Helle Jeppessen/ldc