1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Siria şi Comunitatea Internaţională

1 august 2011

SUA şi Franţa au condamnat Siria, Londra a cerut intensificarea presiunilor asupra dictatorului Bashar el Assad

https://p.dw.com/p/127J0
Armata siriană atacă HamaImagine: picture alliance/abaca

Atacul armatei siriene asupra oraşului Hama s-a soldat ieri cu peste 100 de victime, unele estimări afirmă că aparatul represiv al regimului de la Damasc a ucis la Hama peste 140 de oameni.

Preşedintele Obama s-a declarat consternat, Marea Britanie a părut la un moment dat să nu mai vrea să excludă o posibilă intervenţie militară în Siria şi a cerut intensificarea presiunilor exercitate asupra regimului Assad, iar ministrul german de externe a cerut convocarea unei sesiuni de urgenţă a Consilului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Cascada acestor măsuri diplomatice survine după baia de sânge săvârşită de armata siriană în oraşul Hama, unul din bastioanele opoziţiei împotriva dictaturii clanului Assad. Acum câteva decenii, tatăl actualului dictator a înăbuşit în sânge o revoltă ucigând la Hama între douăzeci şi treizeci de mii de oameni.

Dar în 1982 nu existau mijloacele de comunicare actuale. Nu exista nici facebook, nici twitter, nici alte reţele de socializare şi nu se inventaseră încă nici telefoanele mobile capabile să facă fotografii digitale, uşor de retransmis prin intermediul internetului. În consecinţă, Hafez el Assad şi-a ucis adversarii în linişte, fără ca ştirea acestui masacru să devină publică decât după multă vreme.

În schimb, de tentativa fiului său de a-şi impune printr-o invazie de tancuri şi vărsări de sânge autoritatea în revoltata localitate s-a ştiut imediat. S-a aflat bunoară, prin telefon, de plasarea, de către regim, a unor trăgători de elită pe acoperişurile oraşului, care, ca şi blindatele, au deschis focul împotriva populaţiei.

Departe de a regreta măcelul, preşedintele Siriei, care stăruie să evoce o prezumtivă conspiraţie externă împotriva ţării sale, şi-a felicitat armata.

Conform agenţiei oficiale de ştiri, Sana. Controlată de clanul Assad, armata siriană ar fi intrata în Hama pentru a neutraliza grupări armate care s-ar deda terorizării populaţiei. Există şanse mari ca adevărul să fie diametral opus sensului afirmaţiei difuzate de agenţia oficială de ştiri.

De altfel analiştii înclină să creadă că barbaria aparatului represiv sirian are drept scop intimidarea durabilă a opoziţiei înaintea ramadanului, luna de post musulmană, care a început azi şi promite să faciliteze organizarea unor noi şi tot mai ample proteste pornind de la rugăciunile din moschei.

Dat fiind noul masacru comis la Hama, care ridică numărul victimelor siriene ale represiunii din acest an la aproximativ 1500, indignarea cancelariilor occidentale pare a fi mare. America, Franţa, Marea Britanie şi Germania au condamnat clar şi fără echivoc violenţele. Şefa diplomaţiei europene, Cathrine Ashton, s-a declarat şocată, şeful PE, Jerzy Buzek, i-a cerut lui Assad să treacă la predarea puterii, iar secretaul general al ONU, Ban Ki Moon, a cerut oprirea imediată a ofensivei militare siriene împotriva oraşului Hamas. Ban s-a declarat profund îngrijorat.

Dar liderul organizaţiei mondiale ar fi trebuit să se adreseze Moscovei şi Beijingului. Realitatea e că şi replica Vestului s-a dovedit a fi, din capul locului, jalnic de anemică. Slabele sancţiuni hotărâte împotriva regimului sirian de felul îngheţării unor conturi n-au dat nici un fel de rezultate. Iar occidentul n-a reuşit să-i convingă pe doi din principalii actori ai Consiliului de Securitate să accepte înăsprirea sancţiunilor impuse Damascului. În mod regretabil, la ONU, China comunistă şi Rusia au continuat să protejeze dictatura siriană.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident