1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sistemul şcolar nu poate fi reformat

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti24 aprilie 2013

Şcoala românească are tendinţa de a ”naţionaliza” efortul şi meritele elevilor săi, fabricând o imagine de sine plină de aroganţă

https://p.dw.com/p/18Lm3
Imagine: DW/J.Albrecht

Există un învăţământ clasicist în România? Întrebarea este pur retorică. Limbile clasice au fost scoase de mult din programele şcolare generale, iar liceele clasice nu mai există nici ele de mult. Cu excepţia clasei a VIII-a din gimnaziu, în cursul căreia se face puţină latină, dar numai atât cât să afle elevii că limba română se trage din vechea limbă a romanilor, nu mai există decât o umbră de studiu clasic în primii doi ai liceului de profil filologic, câte o oră de latină pe săptămână. Mai multă latină (şi puţină elină) se face în liceele confesionale.

Cu ocazia ultimei reforme a învăţământului, puţinii admiratori ai culturii umaniste nu au reuşit să găsească nicio înţelegere la Daniel Funeriu, om al ştiinţelor pozitive şi futurolog din şcoala lui Attali. Fostul ministru al Educaţiei nu poate fi considerat răspunzător de abandonarea pe scară largă a unui vechi model paidetic, dar, întrucât se spunea cu insistenţă că este un intelectual şi că îi reprezintă pe aceştia, aşteptările au fost mult mai mari. Dezamăgirea a fost pe măsură. Şcoala a continuat să se debaraseze de toate ”vechiturile” fără aplicaţie în domeniile profitabile. Reforma a fost guvernată de un soi de capitalism trivial care aşează în centrul exclusiv al preocupărilor cunoaşterea convertibilă în bani. În România spiritul timpului a fost aplicat în formele sale simplificate, aproape caricaturale.

Astăzi nimeni nu mai aşteaptă nimic pozitiv şi, de aceea, s-ar părea că nici surprizele neplăcute nu mai sunt posibile. Şi totuşi se poate. Un comunicat al Ministerului Educaţiei ne înştiinţează că elevii români au obţinut o frumoasă victorie într-o competiţie internaţională de traduceri din limba latină (Certamen Ovidianum Sulmonense) după care urmează un comentariu uluitor: "Lotul olimpic al României a ocupat locul al II-lea pe naţiuni, rezultat ce confirmă calitatea învăţământului românesc clasicist. Elevii români i-au întrecut detaşat pe colegii lor din celelalte state în care această disciplină se studiază în sistemul liceelor clasice (patru - cinci ore pe săptămână)”.

Este adevărat că elevii români au ocupat un loc de frunte ca şi la ediţia de anul trecut. Dar, aşa cum ştie oricine, ei nu învaţă latină în timpul orelor de curs. Ei fac multă latină şi depun multă străduinţă în afara programei, în spiritul vechii şcoli româneşti care mai pâlpâie mai ales prin târgurile naive de provincie, aşa cum sunt Bacăul, Curtea de Argeş sau Buzăul. Şi marea dramă a acestor tineri devotaţi, care primesc premii prin Italia, este să descopere, odată ajunşi la Bucureşti, că nimeni nu dă doi bani pe ştiinţa lor. Din acel moment unica lor şansă va fi iarăşi emigrarea. Bietul lor provincialism nu îşi va mai putea găsi utilizare decât într-un mare centru de cultură universală. Aceasta este ironia tristă a României!

Autosuficienţa prostească care emană din comunicatul Ministerului Educaţiei nu este ceva izolat. La toate nivelurile şcoala se laudă cu reuşitele elevilor pentru care nu au nici cea mai mică contribuţie. Şcoala românească anexează pur şi simplu un prestigiu care nu i se cuvine.

Dar tipul acesta de conduită se reproduce mereu şi cu ocazia vestitelor olimpiade matematice, la care românii au obţinut de fiecare dată rezultate frumoase. Ministerul nu pierde ocazia să se laude, cu toate că iniţiaţii ştiu că manualele nu sunt prea bune şi că olimpicii români au un circuit separat de pregătire, unul paraşcolar. Sigur că meritul este, într-un sens mai difuz, unul românesc, dar nu aparţine şcolii. Aşa cum spunea foarte bine cineva: ”Olimpicii români la matematică şi informatică performează nu datorită sistemului, ci împotriva lui” (Ileana Mihaela Crăciun, Universitatea de Construcţii Bucureşti, Hotnews,”Este matematica predată în şcoală prea grea?”).

Dar dacă matematică se învaţă, totuşi, în şcolile româneşti, este cu totul deprimant să vezi că sistemul se laudă chiar şi cu premiile de la concursile de latină din Italia. E o formă de furt, o ”naţionalizare” a unui efort şi a unui devotament pe care şcoala oficială nu îl demonstrează decât arareori. Concluzia dramatică este că un asemenea sistem nu se va putea reforma niciodată, căci are mereu abilitatea de a-şi camufla cele mai grave defecte în calităţi şi succese.